
Multitasking, multi-gânduri, un singur creier
Tu mai știi când ai stat ultima dată în liniște, fără să-ți alerge o mulțime de gânduri prin minte?
Tu mai știi când ai stat ultima dată în liniște, fără să-ți alerge o mulțime de gânduri prin minte?
Salariile cresc mai greu, recrutarea e mai selectivă și freelancerii tot mai rari. Iată cele mai relevante date din raportul Brainspotting pentru 2025.
Incertitudinea ne stresează. Că e vorba de job, de viața personală sau de schimbările din lume, creierul nostru intră rapid în panică: luptă, fugi, îngheață sau, de ce nu, încearcă să te împrietenești cu pericolul. Toate reacțiile sunt naturale, dar nu toate ne ajută să trecem peste furtună.
România a fost construită, pas cu pas, de oameni care au avut curajul să facă primul pas. Antreprenorii care au pornit afaceri mici în ultimii ani nu au avut mereu un teren neted sub picioare. De la birocrația mereu în schimbare și taxe impredictibile până la crize economice și un context global din ce în ce mai instabil, fiecare decizie a fost un pariu pe viitor.
Gândește-te puțin: petrecem o treime din viața noastră la muncă. E mult, nu? Și totuși, mulți dintre noi acceptăm ca aceste ore să fie pline de stres, frustrare și epuizare. Ne-am obișnuit să auzim: „Lasă, că de-aia se cheamă muncă” sau „Bucură-te că ai ce lucra”.
Când vine vorba de angajați care sunt sau urmează să devină părinți, în multe companii persistă mituri și prejudecăți care nu doar că sunt discriminatorii, dar pot și să limiteze dezvoltarea unei organizații. Azi vedem cum arată și cum se simt cinci dintre cele mai comune gânduri ale managerilor și cum am putea reacționa la ele, pentru a combate discriminarea părinților la job.
Ceea ce urmează să vedeți în înregistrarea video și transcrierea audio de mai jos s-a întâmplat vineri, 28 februarie 2025, la ora 16:00, ora Bucureștiului. La New York era ora 09:00 dimineața. 550 de angajați
Să recunoaștem: frica la muncă există. Uneori e acel fior rece când șeful scrie pe Slack doar „Poți vorbi acum?”, alteori e senzația că dacă nu răspunzi la un mail duminică seara, înseamnă că nu-ți pasă de job. Fie că e vorba de concedieri, AI-ul care ne-ar putea lua joburile sau economia care face acrobații periculoase, incertitudinea ne ține în alertă.