De ce ajung oamenii să tolereze comportamente pe care înainte le-ar fi considerat inacceptabile? Antoneta Galeș vorbește despre cultură organizațională, curaj și ce înseamnă cu adevărat siguranța psihologică.
Despre ce înseamnă neurodivergența, câți sunt, ce știe Europa despre asta și de ce România încă nu a început să numere
„Capcana eficienței” e una dintre cele mai des întâlnite paradoxuri din muncă. Azi o analizăm pentru tine, să aflăm concret: ce-ți face, cum te prinde și cum îi poți scăpa din mreje, ca să trăiești viața pe care ți-o dorești, și la muncă și acasă.
Să spui că „AI este un coleg” e la fel de toxic ca „suntem ca o familie la muncă”.
Dacă îi întrebi pe oameni ce apreciază cel mai mult, vei descoperi un set de principii remarcabil de sănătos: onestitate, respect, familie și muncă făcută corect. Totuși, aceiași oameni, odată intrați pe ușa biroului, devin defensivi, birocrați și extrem de prudenți. De ce se întâmplă uneori asta?
Pentru mulți dintre noi, lipsa somnului nu mai e o excepție, a devenit rutină. Serile se lungesc, diminețile încep prea devreme, telefonul rămâne în mână până târziu, iar a doua zi ne bazăm pe cafea, adrenalină și presiune. Problema e că organismul se poate adapta doar aparent, și atunci apare „mahmureala de birou”. Află în ce constă:
La nivel sociologic, „cultura fricii” înseamnă că oamenii nu se mai tem doar de pericole reale, ci ajung să vadă lumea prin filtrul fricii. Cu alte cuvinte, frica devine un mod obișnuit de a interpreta realitatea, chiar și atunci când nu există o amenințare clară.
În organizații, acest lucru se vede atunci când angajații se așteaptă să fie sancționați chiar dacă nu au făcut nimic greșit. Din cauza acestei temeri, ei ajung să se autocenzureze, să nu-și spună opiniile și să evite situațiile în care ar putea apărea conflicte sau riscuri în relațiile cu ceilalți.
De ce organizații cu oameni competenți și bine intenționați produc adesea mai puțin decât ar putea? Datele ne arată o realitate fascinantă: diferența de performanță și implicare are alte cauze decât resursele sau strategia. Totul pornește de la modul în care sunt ierarhizate și trăite valorile. Aceste forțe invizibile determină viteza deciziei, disponibilitatea de a asuma riscuri și calitatea cooperării.
