Cum ai grijă de echipă, ca afacere mică, când fiecare leu contează?

România a fost construită, pas cu pas, de oameni care au avut curajul să facă primul pas. Antreprenorii care au pornit afaceri mici în ultimii ani nu au avut mereu un teren neted sub picioare. De la birocrația mereu în schimbare și taxe impredictibile până la crize economice și un context global din ce în ce mai instabil, fiecare decizie a fost un pariu pe viitor.

IMM-urile din România nu sunt doar cifre într-un raport financiar. Sunt cafeneaua din colț unde proprietarul știe cum îți place cafeaua, agenția de publicitate care face magie cu bugete mici, atelierul de mobilă care transformă lemnul într-o piesă de artă. Sunt oameni care, de multe ori, au renunțat la un salariu sigur pentru a construi ceva al lor, ceva durabil.

Dar ce înseamnă să fii antreprenor în România astăzi?

Înseamnă să fii permanent conectat la schimbările legislative, să cauți soluții pentru angajații tăi într-un sistem care nu iartă greșelile. Să navighezi printre creșteri de prețuri, termene-limită imposibile și o presiune constantă de a fi mereu cu un pas înainte. Să pornești la drum cu visul de a crea ceva nou, dar să descoperi că drumul este mai greu decât te-ai fi așteptat.

În acest ritm, e ușor să uiți de tine. De echipa ta. De sănătate. De lucrurile care, pe termen lung, fac diferența în orice afacere.

În plus, ne mișcăm prea puțin. Asta nu e doar o impresie, ci o realitate confirmată de statistici: 40% dintre adulții din România nu fac suficientă mișcare. Iar asta se traduce în probleme serioase — boli de inimă, diabet, obezitate, stres cronic. Pe scurt, sănătate șubredă și mai multe zile de concediu medical.

Partea bună? Nu e nevoie de schimbări dramatice, ci doar mai multă mișcare constantă. Studiile arată că sportul reduce riscul de boli cardiovasculare cu până la 40%, scade riscul de diabet la jumătate și îmbunătățește starea mentală. Iar dacă angajații au acces la sport în mod facil, companiile câștigă și ele: mai puțin absenteism, mai multă energie, productivitate crescută.

Nu e vorba de performanțe sportive, ci de alegeri simple: mers pe jos, antrenamente regulate, orice ajută oamenii să iasă din rutina sedentară. Și dacă poți să oferi asta echipei tale printr-un beneficiu real, de ce să nu o faci?

Însă știm deja de ce nu ai putea să o faci. Pentru o afacere mică, fiecare leu contează. Salarii, chirie, taxe – toate se adună, iar la final de lună, profitul real poate părea mai mic decât ai sperat. Așa că orice beneficiu pe care îl poți oferi echipei și care, în același timp, îți optimizează costurile e aur curat.

Aici intervin abonamentele medicale deductibile fiscal.

Practic, statul îți permite să deduci până la 400 de euro pe an pentru fiecare angajat pentru servicii de prevenție și sănătate. Asta înseamnă că poți investi în bunăstarea echipei fără să plătești taxe suplimentare, ba chiar reducând din impozitele pe care oricum le-ai plăti.

Pentru o firmă mică, unde fiecare angajat contează, asta poate face diferența între o echipă obosită, stresată și una motivată, sănătoasă, gata de treabă. În loc să vezi sănătatea ca pe un cost, o poți transforma într-un avantaj strategic – pentru angajați, pentru productivitate și, la final, pentru businessul tău.

Primul abonament complet cu servicii de sănătate și wellbeing pentru IMM-uri.

Iar dacă tot ai posibilitatea să deduci abonamentele medicale, de ce să nu alegi ceva care să îți ofere toate avantajele de care ai nevoie? LevelUp de la MedLife vine fix în întâmpinarea IMM-urilor, combinând prevenția medicală cu beneficii reale pentru stilul de viață al angajaților.

MedLife lanseaza LevelUp - Hacking Work

Ce înseamnă asta, concret? Pe lângă consultațiile și analizele clasice, abonamentul include acces nelimitat la peste 550 de săli de fitness din rețeaua SanoPass, servicii de nutriție, monitorizare a stresului și îngrijire dentară. Adică nu doar că ai grijă de sănătatea echipei tale, dar îi și oferi resursele necesare pentru a preveni problemele, a avea mai multă energie și a rămâne motivată.

Pentru un IMM, unde fiecare om contează enorm, un astfel de beneficiu poate însemna mai puțin absenteism, mai multă productivitate și, cel mai important, o echipă mai fericită.

Distribuie articolul

Scris de

  • Andreea Popescu

    Cu o experiență diversificată în copywriting, account management și organizare de evenimente, Andreea îmbrățișează proiectele complexe și situațiile neprevăzute, într-un mod strategic, umoristic și entuziast. Are o personalitate plină de energie, abordează viața într-o manieră optimistă și îi place să creeze conexiuni autentice cu oamenii din jurul ei.

    Articole publicate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cel mai recent episod de podcast
Citește articole cu etichetele de mai jos

Alte articole similare

Manifesto: Merităm să fim fericiți la muncă

Gândește-te puțin: petrecem o treime din viața noastră la muncă. E mult, nu? Și totuși, mulți dintre noi acceptăm ca aceste ore să fie pline de stres, frustrare și epuizare.