
Ce e angajamentul la muncă și de ce contează
Ți-e dor să-ți placă ce faci la muncă? Poate că îți lipsește ceva simplu, dar esențial: angajamentul.
Ți-e dor să-ți placă ce faci la muncă? Poate că îți lipsește ceva simplu, dar esențial: angajamentul.
Seara, la roșu, stau în mașină și nu pornește nimic în mine în afară de respirație. Fără radio, fără podcast, fără nimic. Doar luminile orașului care se freacă de parbriz. În dreapta, un curier mușcă
Hacking Work lansează petiția #VremLegeaBurnout, o inițiativă care cere o lege clară pentru prevenirea burnoutului și protejarea angajaților, iar fiecare semnătură ne apropie de această schimbare.
Să lucrezi în weekend și să-ți spui că e „doar o perioadă”. Să îți fie teamă să refuzi un task și să ajungi acasă atât de obosit încât nu mai ai energie pentru nimic. Să te simți vinovat că ai nevoie de o pauză și să-ți anulezi planuri personale pentru o „urgență” la birou. Să adormi cu laptopul lângă tine și să realizezi, într-o zi, că nu mai știi ce îți place să faci atunci când nu muncești.
Mit sau realitate, „listele negre” cu angajați reprezintă o barieră invizibilă care poate bloca un parcurs profesional, adesea fără ca persoana vizată să afle vreodată motivul real.
Pentru unii, munca a devenit o cursă de rezistență – de la o factură la alta, de la un salariu la altul, de la o zi la alta. Trăim într-un context în care să „ai un job” e considerat suficient, iar dacă acel job îți asigură minimul necesar, nu prea mai e loc de întrebări. Dar ce se întâmplă cu noi când muncim doar pentru a ne menține la suprafață?
România are nevoie urgentă de o lege care să protejeze oamenii de epuizarea profesională: tocmai trăim cu toții o criză de sănătate publică ascunsă, dar devastatoare. În fiecare zi, tot mai mulți dintre noi ajungem
România refuză să recunoască burnoutul ca boală profesională, iar cultura tăcerii și presiunea de a îndura perpetuează criza de epuizare din companii, în timp ce Europa adoptă măsuri pentru sănătatea emoțională la muncă.