Privind înapoi, viața a fost mereu despre mine ca individ și despre sensul pe care l-am căutat constant. Misiunea nu s-a schimbat: a crește oameni. Fie prin sesiuni de coaching în echipe, fie acasă, la masa din bucătărie. De aceea, întrebarea „copiii sau carieră?” mi s-a părut mereu strâmbă. Ca un formular cu o singură bifă. Pentru mine, viața nu a fost niciodată așa. A fost o succesiune de etape: unele intense profesional, cu deadline-uri, ședințe strategice și parteneri noi de business; altele pline de teme, activități extracurriculare, emoții și conversații lungi seara.
Când au apărut copiii, nu mi-a dispărut cariera. S-a schimbat relația mea cu ea. Am devenit mai selectivă, mai atentă la sens, mai puțin dispusă să consum energie pe lucruri fără valoare reală. Timpul a devenit mai scump, iar asta m-a făcut, paradoxal, mai eficientă. Nu mai exista luxul perfecționismului fără rost sau al ședințelor în care nu îmi vedeam sensul. Cand știi că acasă te așteaptă un copil cu o poveste, o problemă sau o mică victorie, deciziile pe care trebuie sa le iei în timpul zilei devin dintr-o dată mai clare. Așa se face că am plecat din ședințe „la nivel înalt” pentru că fetița mea, de câteva luni, căzuse din brațele bunicii, sau am lăsat în urmă un Excel important pentru eterna „pediculoză” de la școală.
Privind acum, după două decenii, pot spune simplu: copiii nu mi-au încetinit cariera. Au decantat-o. Au adus sens. Sigur că au existat compromisuri, în ambele direcții. Proiecte refuzate, deplasări amânate, momente în care am ales stabilitatea în locul unei relocări spectaculoase. Dar nimic nu a fost pierdut. Doar rearanjat în timp. Cariera, privită corect, pe termen lung, are anotimpuri: ani de construcție, ani de consolidare, ani de viteză și ani de respirație. Problema apare când încercăm să le trăim pe toate simultan.
Societatea încă promovează modelul angajatului ideal: mereu disponibil, fără alte responsabilități. Ori, viața nu este despre a fi angajatul ideal. În realitate, părinții fac un „on the job training” continuu. Dezvoltă competențe pe care niciun curs nu le poate livra complet: prioritizare, empatie, negociere, reziliență, gestionarea conflictelor. Un părinte care a trecut printr-o noapte cu febră, a prins dimineață un avion pentru o întalnire importantă sau livrează o prezentare cheie și, totuși, este coherent, nu este un anagjat mai puțin dedicat. Este un profesionist foarte bine antrenat pentru realitatea complexă a muncii și a vieții. Când părinții reușesc, cum îmi spunea mama, tânără fiind, să fie “și de rugă, și de fugă”, atunci relația cu cariera devine o dinamică win-win.
Prin urmare, pentru mine întrebarea nu a fost niciodată copiii sau cariera. Ci: ce fel de carieră are sens pentru mine si-mi aduce valoare în acest “anotimp” al vieții? Am trăit toate anotimpurile și fiecare a contribuit la omul care sunt astăzi – în familie, în organizațiile în care am contribuit și în comunitățile din care fac parte. Întorcându-mă la vorbele mamei mele – “Anca, copiii cresc, locurile de muncă se schimbă, însă ce contează este modul în care îți trăiești viața și îți construiești sensul tău în viață” – închei prin a spune că a avea copii nu este un obstacol nici în carieră, nici în viață. Adesea ei sunt motivul pentru care le avem, pentru care ne dorim să facem lucruri cu însemnătate.
_____
Dacă simți că povestea Ancăi seamănă, măcar pe alocuri, cu a ta sau cu a oamenilor din echipa ta, vino să continuăm discuția față în față, la Cluj, pe 18 februarie, la Conferințele Hacking Work „Copii sau Carieră?”. Aici găsești toate detaliile și formularul de înscriere.
Sursa cover foto: Pexels
