Recent, o postare virală a unui profesionist cu peste 30 de ani de experiență a pus degetul pe rana deschisă a pieței muncii. Mesajul său, care a adunat zeci de mii de vizualizări pe LinkedIn, descrie absurdul procesului de recrutare actual:
„Am 52 de ani. Sunt sănătos tun, cred. Pe piața muncii, asta mă face o fosilă funcțională. Nu suficient de bun pentru muzeu, nu suficient de cool să fiu angajat. Practic, stau într-un purgatoriu profesional, între «nu ai experienţă» şi «ai prea multă experienţă».”
Acesta atrage atenția asupra modului în care experiența a devenit, paradoxal, un dezavantaj:
„Experiența mea e tratată ca o boală rușinoasă: «Atenție, candidat cu prea multă experiență. Poate gândi singur». Nimeni nu întreabă ce pot face, doar cât timp mai funcționez.”
Omul din spatele postării dorește să rămână anonim și, mirat de impactul pe care l-a avut și de discuțiile stârnite, mi-a spus că nu căuta să devină viral, ci doar să expună o stare care a atins o coardă sensibilă și pe care ar fi sănătos să o explorăm, să o discutăm, să o dezbatem și să o punem pe masă.
Uite aici un mini-interviu cu un angajat de 50+, un om simplu care-și caută de muncă în România și care s-a săturat să fie refuzat (de multe ori fără argumente) la interviurile de angajare:
Când ți-ai dat seama prima dată că vârsta a devenit un „dezavantaj” profesional și nu un atu?
„Când m-am întors în țară acum un an și jumătate. Este o mentalitate arhaică aici, totul este bazat pe dinamism, nu pe claritate. În UK sau US, la 50 de ani ești la apogeu, ești cel mai căutat. Aici, din păcate, ești «pensionat» profesional de la 45 de ani. Trist.”
Ce aduce un profesionist de 50+ într-o echipă?
„Claritate. Calm. Liniștea necesară gestionării unei situații de criză, vederea de ansamblu. Când toată lumea aleargă în cerc, seniorul stă, observă vârtejul și vine cu decizia clară despre ce nu merge.”
Ce le-ai spune celor care cred că după 50 de ani nu mai ești „fit” pentru piața muncii?
„În 5 ani, dominația AI va fi una majoră și nimeni nu va mai fi «fit», tânăr sau senior. Adaptabilitate, asta le-aș recomanda. Să nu stea ancorați doar în ceea ce știu, să se adapteze nu sistemului, ci viitorului.”
Postarea a generat sute de comentarii. Iată ce spun alți profesioniști care trec prin aceeași situație:
- Experiența înseamnă că nu mai ești la fel de maleabil și că ai un set de valori la care nu renunți ușor. Iar pentru mulți angajatori asta e o amenințare.
- Cred că am să modific CV-ul. Am sa scriu că am 25 de ani, restul e experiență! E bine așa?
- Sunt în aceeași barcă. La 49 de ani am început să primesc răspunsuri de genul „sunteți prea supracalificat” ceea ce este un cod pentru ‘ești prea bătrân și probabil vrei prea mulți bani.
- HR-ul în România este un eșec complet: discriminare pe criterii de vârstă, angajare pe pile și salarii mizerabile. De aceea milioane de români au părăsit țara pentru o calitate a vieții mai bună.
- Sunt fără loc de muncă de 6 luni, deși am terminat facultatea la 35 de ani și doctoratul la 40. Companiile evită să mă angajeze pentru că nu mă aliniez standardelor de vârstă, deși învăț rapid orice limbaj de programare.
- Să vezi cum o să fie la 58, când ești mai aproape de 60, decât de 50.
- Din păcate, în România, experiența este văzută ca un cost, nu ca o investiție. Se caută executanți, nu oameni care să gândească strategic.
- Eu la 20 de ani eram prea tânără să fiu angajată. La 30 ani eram deja prea bătrână. Deci practic n-am avut fereastră. La un moment dat am înțeles că singurul angajator care nu se uită la vârstă ești tu însuți. Și am început să-mi inventez joburile de la zero. Nu e ușor, dar cel puțin la interviu nu mă mai întreabă nimeni cum mă descurc cu scroll-ul. Poate că ageismul ăsta „accidental” al HR-ului e, fără să știe, cel mai bun motor de antreprenoriat din România.
Pentru a înțelege de ce această poveste rezonează cu atât de mulți oameni, trebuie să privim dincolo de emoție, la mecanismele care guvernează angajările. Studiile recente și opiniile specialiștilor confirmă că nu este vorba de o percepție subiectivă, ci de o barieră sistemică.
Vârsta, principala barieră în procesul de angajare
Conform datelor din sondajul FDSC (septembrie 2024), vârsta este cel mai des întâlnit motiv de discriminare în România (23%), depășind venitul sau genul. Și sondajul BestJobs confirmă acest bias: „3 din 5 candidați de peste 45 de ani s-au simțit discriminați la interviu cu privire la vârstă, în timp ce un recrutor din 3 spune că a selectat candidații pe acest criteriu.”
În România, paradoxul este uriaș: în timp ce companiile se plâng de un deficit de forță de muncă de sute de mii de persoane, aproximativ 2 milioane de români apți de muncă sunt inactivi pe piața muncii din cauză că nu au competențe digitale de bază. Dintre aceștia, câți sunt în intervalul de vârstă 45-65 de ani? Probabil că mulți, iar această „resursă fantomă” este ignorată de algoritmii de recrutare, deși economia are nevoie disperată de ei.
Dar găsim și niște vești îmbucurătoare în piața muncii. Potrivit ANOFM, aproape 157.000 de persoane, dintre care 77.186 cu vârsta peste 45 de ani, au fost integrate pe piața muncii în 2025. Realitatea se simte însă altfel: seniorii nu au perspective de carieră, se simt abandonați și invizibili, deși au multe de oferit.
Perspectiva recrutorilor: stereotipuri da, bugete ba
De ce sunt respinși seniorii la interviurile de angajare? Recrutorii și consultanții de HR admit existența unor prejudecăți adânc înrădăcinate:
- Mitul „lipsei de tehnologie”: Există o presupunere automată că un candidat 50+ este „certat” cu noile softuri sau AI-ul. Recrutorii tind să favorizeze tinerii pentru că îi percep ca fiind „nativi digitali”, ignorând faptul că adaptabilitatea este o trăsătură individuală, nu una de generație.
- Frica de „overqualification” (Supracalificare): Companiile se tem că un senior va pleca imediat ce găsește ceva mai bine plătit sau că va fi plictisit de sarcinile zilnice.
- Egoul managerilor tineri: Un manager de 30 de ani se poate simți intimidat să conducă o persoană care are o experiență de muncă mai lungă decât întreaga sa viață. Apare teama că seniorul „va ști mai bine” și va contesta autoritatea.
Perspectiva psihologică: „Efectul de devalorizare”
Psihologii explică fenomenul prin termenul de ageism, definit ca o formă de devalorizare. Organizația Mondială a Sănătății oferă această definiție: ageismul se referă la stereotipurile (cum gândim), prejudecățile (cum simțim) și discriminarea (cum acționăm) față de ceilalți sau față de noi înșine, pe baza vârstei.
Conform experților, discriminarea de vârstă afectează grav stima de sine:
„Astăzi, discriminarea bazată pe vârstă te poate afecta indiferent de etapa de viață în care te afli, în forme mai mult sau mai puțin evidente, dar dăunătoare. Discriminarea pe bază de vârstă este o problema structurală a societății actuale, cu efect pe termen mediu și lung. Pe de-o parte, unii se plâng că pensionarea este o problemă din punct de vedere economic, într-un context al îmbătrânirii populației, pe de alta, echivalarea permanentă a reușitei și performanței cu tinerețea, ne împiedică să ne bucurăm de potențialul pe care persoanele îl au în a contribui semnificativ la bunăstarea societății. În loc să comunicăm intergenerațional, îi tragem pe linie moartă pe cei trecuți de o anumită vârstă.” – spune Nicolette Cojocaru, psihoterapeut în cadrul Clinicii Aproape.
Samantha Dzabic vorbește la TEDx Talk despre cum discriminarea pe baza vârstei la locul de muncă afectează pe toată lumea (inclusiv profitul companiilor):
Ne recalibrăm anul ăsta?
Anul 2026 se anunță a fi unul al „recalibrării”. Pe măsură ce AI-ul va prelua sarcinile repetitive, valoarea muncii se va muta spre gândire critică, etică și viziune strategică, exact punctele forte ale unui angajat cu mulți ani de experiență.
Statul român încearcă să intervină prin subvenții (Legea 76/2002), oferind angajatorilor suma de până la 2.250 lei lunar pentru angajarea șomerilor în vârstă de peste 45 de ani, însă specialiștii avertizează că problema nu se va rezolva prin bani, ci printr-o schimbare de mentalitate: trecerea de la „vârsta biologică” la „valoarea adăugată”.
Cine renunță la stereotipurile negative trăiește mai mult?
Piața muncii din România suferă de discriminări serioase pe criterii de vârstă. Refuzând experiența angajaților de 50+, companiile nu doar că discriminează, dar își sabotează propriul viitor, pierzând calmul și claritatea de care vor avea nevoie. La fel se poate spune și despre „nu angajăm tineri că-s neserioși și leneși”, dar asta deja e altă discuție.
Dincolo de barierele economice, lupta împotriva ageismului are o miză vitală pentru sănătate și longevitate. Potrivit datelor publicate de BBC, cercetările arată că persoanele care adoptă o atitudine pozitivă față de îmbătrânire pot trăi, în medie, cu 7,5 ani mai mult decât cele care internalizează stereotipurile negative. Experți precum dr. Parminder Raina subliniază că îmbătrânirea nu este o „forță distructivă”, ci o realizare remarcabilă a sistemelor moderne de sănătate.
Soluția propusă de specialiști este „Metoda ABC”: creșterea conștientizării (Awareness), identificarea vinovatului real (Blame) – care este ageismul, nu vârsta – și contestarea activă (Challenge) a validității stereotipurilor. Pare tot mai clar că supraviețuirea organizațiilor depinde de capacitatea liderilor de a construi punți între generații în loc de ziduri bazate pe anul nașterii.
Sursa foto: freepik
7 răspunsuri
Foarte frumos articolul, bine punctat si foarte frumos prezentat. Haideti sa privim totusi cu optimism lucrurile noi seniorii, intrucat lumea se schimba ametitor de repede. Suntem in pole position ca gandire, maturitate si calitatea reactiei la situatii speciale unde cei tineri si maturi deopotriva sunt depasiti.
Minunat subiect! M-am lovit de „prea multa experienta” cand mi-am cautat de munca acum vreo 3 ani. Abia cand am scos din CV tot ce era legat de varsta, cand am pus doar ultimile 3 locuri de munca cu detalii, restul erau undeva mic in josul paginii, ca „other jobs”, am inceput sa ma cheme la interviu si sa primesc oferte concrete. Depinde foarte mult si de domeniul unde activezi – dar „obsolete” devii cam dupa 45+ .
Ma lovesc din nou de ziduri in cautarea unui loc de munca, am multe de oferit: experienta, gandire analitica, capacitate mare de analiza si decizie, independenta in luarea deciziilor, comunicare – orala si scris. Sunt multe skill-uri care pot fi utile. Din nefericire, ca prima etapa, CV-ul trebuie sa treaca de un AI filter, care cauta cuvinte cheie numai de companii stiute.
Nu ai pile si relatii – ramai pe din afara!
SI da, bine spus, trebuie sa iti dezvolti noi abilitati care se cer acum pe piata muncii. Toata lumea cere AI, dar nimeni nu stie concret ce vrea!
Iar HR-ul, mai ales in multinationale – devenit consultantul care scrie frumos, dar tace strategic.
Am 50 de ani, am demisionat din sistemul public la 49, atunci cand jmekerii acestei tări se pensioneaza. Am facut-o din saturatia fata de un sistem in care slugărnicia e skill-ul de bază si dupa ce multi ani, m-am tot opintit sa schimb ceva (am condus inclusiv echipe de lucru de sute de persoane, cu obiective profesionale atinse cu brio). Am absolvit două programe de studii post universitare finanțate de 2 guverne străine, pe 2 continente, am două licențe și două masterate, fluență în engleză și abilități de research și comunicare limitată în alte 3 limbi. După plecarea ”de la Stat” cu greu am reușit un job de multinațională remote 100% pe un cu totul alt domeniu decât pregătirea mea, pe un rol de sclav 100% doar pt că aveam abilitățile lingvistice să funcționez într-un mediu de lucru ce cerea 2 limbi străine (o companie de care îmi e și rușine actualmente să menționez în CV, căci e plin online-ul de oameni ce-și caută job și care din start în postările lor punctează că-i interesează orice, dar NU acea companie 🙂
Mi-am făcut și SRL-ul meu de ceva timp, mai reușesc anumite servicii de consultanță, dar una peste alta e extrem de greu să miști lucrurile în față, iar frustrarea ce vine din replicile tâmpe ale celor de prin HR din te miri ce companii te nebunesc de cap. Am mii (la propriu, mii) de aplicații în ultimii trei ani. Nu mă sună mai nimeni, niciodată. Singurele slabe legături ce se leagă e atunci când un cunoscut deschide gura și spune unui alt cunoscut, dar aci ne lovim de puterea individului de asumare, care după cum se știe în retardistan nu e chiar o caracteristică comună.
Aș pleca și la Vest de Ungaria cam oriunde, în vest însă pe lângă bariera de vârstă mai simt și bariera de CV balcanic.
Soluția e antreprenoriatul și probabil putem începe de la a vinde orice online, orice cât de mic: puteți începe cu Vinted de-a dreptul. Succes tuturor să avem 🙂
Foarte la obiect articolul, asa o fi, nu stiu. In cazul meu nu a functionat asa.
Eu m-am intors din Canada la 52 de ani cu o experianta de peste 25 de ani in automotive in proiectare.
Am fost angajat in companii serioase din Timisoara, Brasov, Craiova din domeniul automotive.
Mediul de lucru si cultura din multinationalele din Romania sunt diferite clar fata de cele din nord america, deci a trebuit sa ma adaptez (a fost totusi mai usor sa ma adaptez invers din Romania in Canada).
Companiile mari apreciaza experienta si nu fac discriminare de varsta.
Nu am cerut salariu mare dar nici minim, am cerut cat am gasit pe internet ca se plateste pentru un job similar. Si a mers. Nu cred ca ar fi oferit nimeni mai mult decat am cerut daca ceream prea putin (asa cum se intampla in Canada).
Absolut toti m-au intrebat cu un gen de naivitate de ce m-am intors in Romania, am raspuns ca pentru motivele mele care nu au legatura cu interviul. Nu a insistat nimeni.
Nu am simtit nici o discriminare la birou lucrand cu colegi mult mai tineri si fara experienta (la noi se fura meseria, practic training-ul este inexistent cam peste tot).
In legatura cu complexele de varsta, mie imi lipsesc voluntariatele, sincer in Canada, imi ofeream din timpul meu liber si experienta mea fara sa cer plata. Ajutam cu adevarat.
Nu spun ca aspectele din articol nu sunt reale, numai ca mie nu m-i s-a intamplat. Poate am avut noroc!
„Nu cred ca ar fi oferit nimeni mai mult decat am cerut daca ceream prea putin (asa cum se intampla in Canada).” – Foarte bine punctat. Un fost coleg de liceu plecat în Vancouver a primit răspunsul ăsta la primul interviu: aș putea să-ți dau cât ceri, dar peste 3-6 luni vei afla care sunt salariile reale pe postul tău și vei pleca la concurență. A primit un salariu normal și e la aceeași firmă de 15 ani.
La noi, firmele știu doar să se plângă de atriție și turnover.
Anul trecut aș fi spus că pe anumite posturi nu prea există discriminare, că sunt firme care caută oameni buni și nu se mai uită la vârstă. Am 43 și un coleg angajat anul trecut are 51.
De pe la începutul anului însă, aș spune că nu mai contează nici vârsta, nici skill-urile, doar să accepți un salariu cât mai mic.
Încercând să ajut o colegă de vreo 47 să se reangajeze după niște probleme personale, care au făcut-o să renunțe la job prin octombrie, am crezut inițial că primește zeci de refuzuri, automate sau personale, din cauza vârstei.
Am scos din CV-ul ei orice date referitoare la vârstă, inclusiv anii când a făcut facultatea, masterul, etc, pentru că știam că recrutorii se uită la așa ceva în CV.
În continuare a primit doar refuzuri. Am început să mă interesez printre recrutori, ce se-ntâmplă ?!?
Am primit răspunsuri de m-am crucit :
– ni s-au redus cu 30-40% bugetele de salarii pentru postul X, Y, Z, față de ce ofeream anul trecut, pentru că „au început să aplice cei care au plecat din multinaționale cu salarii compensatorii, și au cam terninat banii ăia” (Iron Mountain au sunat-o s-o întrebe dacă acceptă minimul pe economie…)
– s-au blocat complet angajările din exteriorul firmei (vezi Conti și derivatele), mutăm doar oameni din intern ca să nu-i trimitem la plimbare de tot
– nu mai angajăm decât din recomandări interne, oficial se cheamă că trebuie să faci networking, neoficial s-a oficializat P(ile)C(unoștințe)R(elații)
– 80% din anunțurile pe care le postez ca recrutoare sunt false, nu avem acele joburi, dar strângem CV-uri, aratăm concurenței că încă n-am dat faliment, și facem în asa fel încât sa se afle printre colegi că e posibil să se caute pe altcineva pentru postul lor, „uite că s-a publicat un anunț pentru fix ce faci tu Gigel, Ionela”, etc
Fost colegă încă n-a împlinit 47, dar nu cred că mai contează, pentru că (sper) că va urma al treilea interviu la o firmă care a sunat-o doar după recomandare internă, de la managerul echipei unde e scos postul.
Și se luptă pentru un salariu de 4500 lei net, în aceeași echipă unde anul trecut colegul de 51 de ani a cerut și primit 8000 (diferențele de CV nu justifică diferența)
Dublu licentiat, master si 23 de ani experienta in IT. Am 51 de ani si sunt somer de 6 ani. Fac Glovo si zugravesc pereti ca sa traiesc. In timpul asta, mucosi de 20 de ani sunt angajati pe 1500 de euro ca sa copieze cod de pe Github si sa-l urce pe vreun server. Iar duduile de la HR, angajate din anul 2 de la facultatea de constructii si care cu 2 ani in urma curatau balegar in poiata, isi flutura sanii pe la interviuri unde decid cu multa emfaza daca „tataia” de 50 de ani din fata lor stie meserie sau nu. Asta e Romania de azi. O dictatura a mediocritatii si a gardului vopsit cu mult fard strident.