Și brusc încep să plâng… DE FURIE, DE FRUSTRARE, DE OBOSEALĂ, DE FOAME.
Și mă întreb și mă cert: Cum am ajuns eu aici?! Îmi face cineva statuie pentru tot sacrificiul ăsta?
Nu, nu îmi face!
Simți și tu la fel uneori? Hai să-ți spun o poveste (adevărată) în care s-ar putea să te regăsești.
Siguranța psihologică la muncă. Sună fancy, nu? Daca ar fi să îl definim minimalist, e fix despre acel sentiment că poți fi tu, fără frică, fără să-ți înghiți ideile, fără să te temi că o dai de gard și cineva o să te pună la colț.
În căutarea unui job? Ai grijă la capcanele ascunse.
Tu îndrăznești să stai față în față cu tine și să vezi ce simți?
Pe 1 iunie sărbătorim copiii. Cum ar fi dacă, pentru o clipă, i-am asculta cu adevărat? Dacă, în loc să le pregătim surprize, i-am lăsa să ne spună ce văd ei la noi – părinții mereu ocupați, care lucrăm, alergăm, bifăm?
Anul acesta îți propun un experiment. Un altfel de cadou, pentru întreaga familie. O provocare pe care să o trăiești alături de copilul sau copiii tăi, și care să vă aducă bucurie și claritate atât pe moment, cât și pe mai departe.
Chiar și în organizațiile cu o cultură sănătoasă, siguranța psihologică se fisurează ușor în perioade de restructurare sau schimbare de procese. În tranziții precum migrarea la un nou sistem apar tensiuni inevitabile: roluri rediscutate, autoritate redistribuită, rutină perturbată. În astfel de contexte ambigue, oamenii tind să se retragă – de teamă „să nu spună ceva greșit”. Cum facem să protejăm siguranța psihologică în echipele noastre, în cele mai dificile momente?
Cum te simți astăzi când te gândești la jobul tău?
De ce consider ca lumea de business nu este un loc suficient de bun? Pentru că, personal, atât ca angajat cât și din interacțiunile cu clienți sau alți parteneri din business, am resimțit o degradare de când am început să muncesc, în 2005, și până astăzi.
