Misiunea Companiei Viitorului este de a contribui la un ideal, pe care sper să-l facem tangibil prin poveștile și trăirile împărtășite, acela ca lumea de business să devină un loc mai bun, în care valorile și principiile corecte să fie cele care guvernează.
De ce consider ca lumea de business nu este un loc suficient de bun? Pentru că, personal, atât ca angajat cât și din interacțiunile cu clienți sau alți parteneri din business, am resimțit o degradare de când am început să muncesc, în 2005, și până astăzi (a nu se înțelege că în 2005 era grozav!). Pentru că am peste 25 de articole scrise de oameni care consideră că sunt lucruri care necesită schimbare și încă și mai multe povestiri la cafea, care vorbesc despre răspunsuri individuale oferite la întrebări de tipul:
- Care sunt cauzele care determină ca atât de mulți dintre noi să aibă povești apăsătoare despre locul de muncă și de ce din ce în ce mai mulți aleg chiar să iasă din sistem, fără a avea o alternativă concretă, dorința de a ieși fiind mai mare?
- Cum putem readuce conceptul de echitate (“fairness”) în mediul de business?
- Cum putem crește performanța sau măcar cum o putem menține în timp ce și noi suntem bine cu noi înșine?
- Cum putem crește transparența mediului de lucru și sentimentul de apartenență / belonging al fiecărui om și față de cine ar trebui să se manifeste el? Față de angajator sau față de cercul apropiat de prieteni / familie? Cum ar fi dacă aceste interese nu ar fi divergente?
- Cum putem crește determinarea de a face lucrurile corect? De a alege corect, chiar și atunci când știm că acea alegere ne dezavantajează; de fapt, mai ales atunci.
- Importanța educației – ce înseamnă „ai carte, ai parte” și cât contează ea, de fapt, în mediul de business actual?
- Cum putem seta un sistem de indicatori de performanță care chiar să funcționeze, nu (doar) să streseze angajații? În beneficiul cui ar trebui să funcționeze, de fapt, indicatorii și a cui performanță trebuie să o măsoare? Sunt performanțele organizației și ale individului aceleași?
- Importanța valorilor: avem nevoie de repere în interiorul nostru, ca de niște stâlpi de susținere. Cine definește acele valori și câtă libertate de aport propriu îi revine, de fapt, fiecărui individ în această privință?
Astfel, soluția la care m-am gândit este să ne definim singuri cum ne-am dori să arate compania viitorului.
În primul rând, să zugrăvim un astfel de ideal. Să zugrăvim compania viitorului imaginând-o, visând-o, dar să fim și pragmatici. Rezultatul să decurgă din experiențe reale și trăite care odată împărtășite ne vor ajuta să creștem. Nu doar noi cei care le-am trăit. Ci și noi, cei care le citim. La asta să adăugăm exemplele unor companii și/ sau manageri care au ales să fie altfel, să facă lucrurile diferit și care au arătat că se poate. Pentru a ne inspira.
Astfel că am invitat oamenii să scrie; oameni trecuți prin viața profesională de un număr de ani suficient pentru a acumula opinii. Și i-am rugat să le împărtășească și public. Unii dintre ei mi-au mulțumit ulterior pentru prilejul de introspecție pe care l-au savurat. Eu îi mulțumesc fiecăruia dintre ei pentru că a crezut că, împărtășind, poveștile le pot fi utile și altor persoane. Iată ce am aflat:
- Oamenii pleacă din organizații din două categorii de motive:
- (1) care țin de propria evoluție profesională, de tipul „nu mă potrivesc pentru acest job, pot face mai mult, vreau să construiesc o carieră peste ce posibilități de creștere am într-un anume loc” – caz în care, ca manageri, ar trebui să nu îi oprim, ci să îi încurajăm.
- (2) care țin de limitări ale organizației în care activează, de tipul: mediu toxic manifestat prin competiție acerbă între angajați, prin reacții nepotrivite ale unor manageri nepotriviți pentru rol, încurajarea dezechilibrelor între viața personală și profesională sau, mai rău, considerarea exclusiv a unor măsuri de suprafață care nu se reconciliază cu realitatea din teren, lipsa clarității referitor la potențialul de creștere în carieră, disonanța între ceea ce este afișat și ceea ce este în realitate (unul dintre articole spune așa: Corporațiile creează un sentiment fals de apartenență și familie. Dar scopul este exclusiv pecuniar. Si când constați asta, te doare. Este ca și cum ai afla ca părinții tăi au fost lângă tine pentru simplul fapt că primeau alocația de pe urma ta.).
- Aceste cauze merită adresate. Trebuie adresate. Măsuri simple de tipul exit interview pot face diferența pentru a ne crește propria organizație. Chiar dacă nu se mai poate face reversul deciziilor deja luate, dacă la nivelul organizației avem maturitatea de a lua acest feedback, evoluăm. Pentru că, e ok – nimeni nu e perfect. Toți greșim, inclusiv companiile. Diferența o poate face însă capacitatea noastră de a învăța din propriile greșeli. Așa cum acest principiu se aplică la nivel individual este perfect adaptabil și la nivelul companiilor. Pentru că organizațiile sunt oameni.
- La întrebarea – „de ce ai fi stat?” în general am primit ca răspuns reversul motivelor pentru care au plecat. Interesant devine când privim răspunsurile la întrebarea – „de ce ai stat când ai fi vrut să pleci?”. Și observăm cum noi dăm la schimb valorile și principiile noastre, libertățile și dreptul de a fi respectați pentru bani, poziție socială, imagine, orgoliu, posibilitatea de a învăța și de a crește profesional. Cred cu toată ființa mea că asta e profund greșit, deși mă includ în grupul celor care au făcut asta. Ține de noi să construim o societate în care să nu dăm la schimb valori, principii și libertăți pe bani sau posibilitatea de creștere profesională, ci să le putem avea pe ambele. Ele nu trebuie să se excludă reciproc!
- Numitorul comun la întrebarea „Ce te-ar fi făcut să rămâi?” a fost deschiderea reală către schimbare. Deci, se pare că nu vrem organizații perfecte, așa cum nici noi, ca oameni, nu suntem perfecți. Dar vrem organizații dispuse să asculte, să încerce, să evolueze. Dacă mâine sunt mai bune decât astăzi, chiar dacă mâine nu sunt perfecte, pentru noi e de ajuns. Iubesc această idee și îmi dă speranță. Nu e greu să facem asta să se întâmple, nu-i așa?
- A fost emoționant când am citit răspunsurile primite la întrebarea „Ce îți lipsește?”, scrise de aceia dintre respondenți care au ales să iasă din sistem pentru că nu mai puteau tolera diverse aspecte, dar pentru care calea ar fi fost în interiorul sistemului, dacă sistemul era unul coerent, care să îi poată conține. Acestor oameni le lipsește sentimentul de apartenență, împărtășirea ideilor profesionale cu alți oameni, le lipsește interacțiunea permanentă cu colegii lor, le lipsesc proiectele lor, sensul muncii lor. Vă dați seama cât potențial irosit pentru că nu avem curajul de a ne privi în oglindă și de a încerca să facem organizația în care lucrăm un loc mai bun? E păcat, mare păcat.
- Secțiunea „Sfaturi pentru companii” este priceless. Oamenii ne dau idei extraordinare, unele chiar nu sunt costisitoare, dacă doar îi ascultăm. Idei pe care eu personal nu le-am mai auzit niciodată până acum: alegeri democratice pentru poziții de conducere în companii, votanți fiind angajații. Cu campanie electorală, plan de acțiune și plan de evaluare a promisiunilor făcute. Mi-au mai plăcut multe sfaturi, nu am loc pentru toate aici și acum. Le-aș mai menționa pe acestea – „promovați autenticitatea” sau „dați-vă voie să și trăiți, ieșiți, măcar din când în când, de pe rotița pe care alergați încontinuu și întrebați-vă dacă vă e bine, dacă viața voastră are sens și dacă credeți că vă veți simți împliniți continuându-vă viața așa cum o trăiți acum”.
Definirea companiei viitorului are ca scop să contribuie la un ideal, acela ca lumea de business să devină un loc mai bun, în care valorile și principiile corecte să guverneze. Nu vreau și nu pot să fac asta singură. Vă cer ajutorul. Ce ajutor, mai concret, vă cer? Ar fi câteva lucruri:
- Participați si voi la popularizarea ideilor care decurg din aceste mărturisiri – unele dintre ele chiar nu necesită eforturi majore sau costuri financiare pentru a fi implementate, de exemplu implementarea conceptului de plan de carieră în orice companie.
- Aspectele observate și semnalate de noi ar putea constitui baza unor ședințe de board în care liderii, cu suportul HR-ului, se pot întreba (pe bune!) – „E ceva pentru organizația noastră de văzut aici? Putem face organizația noastră un loc mai bun?” Sunt sigură că cei mai mulți lideri își doresc să conducă organizații sănătoase, doar că, de multe ori, informațiile nu ajung la ei în forma directă, ci în cea prelucrată, sau conexiunea cu problemele reale se pierde, din două considerente. Pe de o parte, angajații nu au curaj să spună deschis ceea ce gândesc și, uneori, nici liderii să confrunte această realitate, în forma ei pură. E mereu mai simplu să ne traducem realitatea în forma percepției acceptabile fiecăruia, nu-i așa?
- Dar cel mai important dintre toate, știți cum mai puteți ajuta? Spuneți adevărul la locul de muncă (mă rog, cred că e ok să spunem adevărul tot timpul, doar că eu acum mă focusez pe mediul profesional). Dați feedback constructiv și aveți curajul de a vă susține și apăra punctul de vedere. Din punctul meu de vedere, ceea ce experimentăm, uneori, în corporații, este extrem de frustrant. De exemplu, oameni în poziții de conducere care cred că le sunt superiori altora când, de fapt, poziționarea corectă a unui lider este că servește angajații, nu angajații pe el. Nu tolerați aceste comportamente. Pe de altă parte, nici să nu devenim extremiști și să revărsăm ură împotriva companiilor. Fac multe lucruri bune, ne formează, ne plătesc, ne oferă oportunități de creștere profesională. Cheia este, în opinia mea, dialogul constructiv și înțelegerea punctelor de vedere exprimate onest și găsirea unui numitor comun.
De ce această inițiativă? Pentru că am convingerea că viața bate filmul, sau, mai bine spus, viața bate citirea unei cărți de ficțiune. Asemenea citirii unei cărți, citirea experiențelor altor oameni ne poate facilita propria regăsire. Dacă, atunci când citești una dintre povești, resimți o tresărire de recunoaștere a unei emoții care te-a încercat, te regăsești într-o situație sau într-o trăire, pentru mine a meritat. Pentru că, atunci, vei ști că nu ești singur. Și astfel sper că, treptat, vom putea reînnoda între noi acea legătură invizibilă care ne face, ca oameni, să fim specia cea mai puternică de pe acest Pământ. Dar ne si amintește să ne folosim cu chibzuință această putere.
Haideți să lăsăm copiilor noștri un mediu de business din care să își dorească să facă parte, fiind ei înșiși, fără a purta măști. Un mediu în care diversitatea e acceptată, în care poți fi apreciat pentru ceea ce este special la tine și nu în care trebuie să fii decupat pentru a încăpea în cutiuța perfect desenată de altcineva.
Un mediu în care, privind în sus, ei să poată vedea modele demne de urmat, nu oameni care și-au pierdut simțul măsurii și scara de valori, în goana lor după putere și/sau avere.
Sursă imagine cover: Freepik.
