Hacking Work lansează petiția #VremLegeaBurnout, o inițiativă care cere o lege clară pentru prevenirea burnoutului și protejarea angajaților, iar fiecare semnătură ne apropie de această schimbare.
Să lucrezi în weekend și să-ți spui că e „doar o perioadă”. Să îți fie teamă să refuzi un task și să ajungi acasă atât de obosit încât nu mai ai energie pentru nimic. Să te simți vinovat că ai nevoie de o pauză și să-ți anulezi planuri personale pentru o „urgență” la birou. Să adormi cu laptopul lângă tine și să realizezi, într-o zi, că nu mai știi ce îți place să faci atunci când nu muncești.
Un set de opinii și bune practici ale țărilor europene care au formulat deja legea burnoutului, din care avem multe de învățat, primite direct de la Nicu Ștefănuță, vicepreședintele Parlamentului European.
Prezentăm concret conținutul primei propuneri legislative anti-burnout, care a fost retrasă. O variantă modificată va fi reluată din toamnă. Aflăm care este forma cea mai utilă în care această lege ar trebui să fie adoptată.
Pentru unii, munca a devenit o cursă de rezistență – de la o factură la alta, de la un salariu la altul, de la o zi la alta. Trăim într-un context în care să „ai un job” e considerat suficient, iar dacă acel job îți asigură minimul necesar, nu prea mai e loc de întrebări. Dar ce se întâmplă cu noi când muncim doar pentru a ne menține la suprafață?
România are nevoie urgentă de o lege care să protejeze oamenii de epuizarea profesională: tocmai trăim cu toții o criză de sănătate publică ascunsă, dar devastatoare. În fiecare zi, tot mai mulți dintre noi ajungem
Munca, în cultura românească, a fost mult timp asociată cu sacrificiul, greul, rutina și resemnarea. De mici, mulți dintre noi am auzit expresii precum „munca e brățară de aur”, „cine nu muncește, nu greșește” sau „trebuie să te angajezi undeva sigur, la stat, până la pensie”. Aceste idei s-au transmis din generație în generație și, de multe ori, au devenit parte din educația informală primită acasă, la școală, în societate.
România refuză să recunoască burnoutul ca boală profesională, iar cultura tăcerii și presiunea de a îndura perpetuează criza de epuizare din companii, în timp ce Europa adoptă măsuri pentru sănătatea emoțională la muncă.
