Despre ceea ce se întâmplă la ITM Caraș-Severin, una dintre cele mai compromise instituții din rețeaua Inspecției Muncii pe care le-am documentat în ultimul an, am vrut să vorbim direct cu ministrul Muncii, Florin Manole.
Astfel, am transmis o solicitare oficială, în baza Legii 544/2001, prin care am cerut clarificări despre numiri în funcții de conducere, criterii de selecție, traseul profesional al persoanelor implicate și modul în care ministerul tratează acuzațiile venite din interiorul instituției. Nu am primit însă un răspuns de la ministru.
Nu am primit asumare, nu am primit clarificări reale și nici disponibilitate pentru un dialog direct. În locul unui răspuns responsabil și transparent, am primit un document birocratic transmis de aparatul ministerial, plin de formulări generale, citate din lege și explicații care evită exact întrebările esențiale.
Răspunsul a fost semnat instituțional, prin Serviciul Informare și Relații Publice. Cu alte cuvinte, atunci când am cerut răspunsuri despre un posibil focar de abuz, politizare și corupție din sistemul ITM, ministrul a ales să se ascundă în spatele unei hârtii.
Ce am întrebat și ce am primit, de fapt
Întrebările adresate domnului Manole au fost simple și explicite. Răspunsurile au venit însă într-un limbaj vag, administrativ, construit mai degrabă să stingă subiectul decât să-l lămurească.
Prima întrebare a fost cât se poate de directă:
„Vă rugăm să ne comunicați dacă, în luna ianuarie, ați semnat ordine de exercitare temporară a funcțiilor de inspector-șef adjunct în cadrul ITM Caraș-Severin pentru domnii Pop-Marius Vasile și Marius-Mihai Bălean.”
Am cerut și un detaliu firesc:
„Vă rugăm să ne comunicați numerele și datele ordinelor prin care a fost aprobată exercitarea temporară a acestor funcții.”
Răspunsul primit:
„Potrivit Ordinului ministrului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale nr. 29/14.01.2026, domnul Bălean Marius Mihai, inspector de muncă, clasa I, grad profesional superior în cadrul ITM Caraș-Severin, exercită funcția publică de conducere vacantă de inspector șef adjunct în domeniul securității și sănătății în muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraș-Severin pentru o perioadă de maximum 6 luni într-un an calendaristic. (…) În ceea ce-l privește pe domnul Pop Marius Vasile, acesta nu exercită cu caracter temporar funcţia publică de conducere de inspector șef adjunct, nefiind emis ordin al ministrului MMFTSS în acest sens.”
Am întrebat apoi ceva absolut normal:
„Vă rugăm să ne comunicați instituțiile din care provin domnii Pop-Marius Vasile și Marius-Mihai Bălean și funcțiile pe care le ocupau anterior.”
Răspunsul ministerului:
„Direcția de specialitate din MMFTSS nu deține informații referitoare la funcțiile deținute de cele două persoane în cadrul altor instituții, dosarele profesionale ale funcționarilor publici fiind gestionate de către angajatori, în speța de față de către ITM Caraș-Severin.”
Cu alte cuvinte, ministerul poate numi, dar nu prea știe cine sunt, profesional, oamenii pe care îi pune în funcții.
Am mers mai departe și am întrebat despre fondul problemei:
„Vă rugăm să ne comunicați care au fost criteriile și competențele profesionale pe baza cărora a fost aprobată exercitarea temporară a acestor funcții de conducere.”
„Vă rugăm să ne comunicați ce experiență profesională relevantă în domeniul relațiilor de muncă, al controlului muncii sau al securității și sănătății în muncă aveau aceste persoane la momentul aprobării ordinelor.”
„Vă rugăm să ne comunicați dacă Ministerul Muncii a analizat impactul acestor numiri asupra activității de control a ITM Caraș-Severin.”
Răspunsul ministerului nu vine cu nimic concret despre omul numit, ci cu lista clasică de cerințe din lege:
„Funcţia publică de conducere de inspector șef/inspector șef adjunct poate fi ocupată de persoane cu (…) studii universitare (…) studii de master (…) care îndeplinesc condiţiile minime de vechime (…) fără sancțiune disciplinară aplicată. Aceste condiții sunt cumulative, iar persoana care exercită temporar funcția (…) le-a îndeplinit la data promovării temporare în funcția publică de conducere. Propunerea (…) a fost făcută ministrului (…) de către Inspecția Muncii.”
Pe scurt, în loc de criterii reale și de un minim context profesional, ni se spune doar că persoana respectivă bifează condițiile minime. Atât.
Am întrebat și despre acuzațiile venite din interiorul instituției, cele pe care le-am documentat deja și despre care ministerul nu mai poate pretinde că nu a auzit:
„Vă rugăm să ne comunicați dacă Ministerul Muncii are cunoștință despre următoarele situații semnalate chiar de angajați ai instituției: folosirea autoturismului de serviciu în interes personal, absențe frecvente ale conducerii, semnarea unor documente oficiale în absența inspectorului-șef, convocarea angajaților după apariția articolelor de presă, afirmații privind identificarea persoanelor care au vorbit cu presa și amenințări cu plângeri penale.”
Răspunsul ministerului începe, de fapt, cu o confirmare importantă: au existat sesizări. Nu una, nu două, ci nouă, cel mai probabil venite chiar din interiorul ITM Caraș-Severin, potrivit informațiilor și surselor cu care Hacking Work este în dialog constant.
„În perioada octombrie – decembrie 2024 (…) au fost înregistrate nouă sesizări (…) de la petiționari anonimi. Neavând date de identificare, au fost clasate conform art. 7 din OG nr. 27/2002.”
Ministerul spune că a primit nouă sesizări, dar le-a închis invocând legea care reglementează petițiile în România, potrivit căreia reclamațiile anonime nu sunt luate oficial în considerare. În același timp însă, conținutul acestor sesizări a fost folosit ulterior într-un control, ceea ce arată că ele nu au fost, în realitate, chiar atât de lipsite de relevanță:
„Aspectele semnalate (…) au făcut obiectul unei verificări (…) în perioada 16 – 21.02.2025.”
Iar concluziile sunt, previzibil, liniștitoare:
„Nu au fost identificate elemente care să ateste utilizarea autoturismului în interes personal de către inspectorul șef.”
„Nu au fost constatate probe care să infirme prezența la serviciu.”
„Nu au fost identificate documente care să fi fost semnate de persoane neautorizate.”
„Nu a rezultat convocarea unei astfel de ședințe.”
„Verificările efectuate nu au evidențiat probe care să susțină aceste acuzații.”
„Nu au fost supuși unor presiuni sau amenințări de către conducerea instituției.”
Am întrebat și care au fost concluziile generale ale acestor verificări:
„În cazul în care Ministerul Muncii are cunoștință despre aceste situații, vă rugăm să ne comunicați dacă au fost dispuse verificări sau controale și care sunt concluziile acestora.”
Răspunsul:
„Aspectele semnalate au fost integrate în tematica verificărilor (…) iar măsurile legale dispuse în urma controlului au vizat îmbunătățirea activității inspectoratului.”
Adică s-a verificat, nu s-a confirmat nimic serios, dar totuși au existat măsuri pentru „îmbunătățirea activității”. O formulare suficient de vagă încât să nu spună nimic concret, dar suficient de utilă încât să dea impresia că instituția a făcut ceva.
La final, am pus și o întrebare de bun-simț:
„Vă rugăm să ne comunicați dacă Ministerul Muncii consideră că angajații instituțiilor publice trebuie să poată semnala nereguli administrative către presă fără riscul unor represalii interne.”
Răspunsul ministerului:
„Angajații instituțiilor publice pot uza de prevederile Legii 361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public (…) și au dreptul la protecție, conform legii.”
Corect juridic. Dar complet lipsit de poziționare umană, morală sau instituțională.
Florin Manole evită asumarea și lasă birocrația să răspundă în locul lui
Ministerul confirmă existența unor numiri, dar nu explică în mod real de ce au fost făcute. În loc să ne spună ce anume recomandă persoana respectivă pentru funcția ocupată, ne servește o listă de condiții minime din lege. În loc să ne spună de unde vin acești oameni și ce au făcut înainte, ni se spune că instituția „nu deține informațiile”.
Dar problema începe chiar mai devreme de atât: acest răspuns nici măcar nu vine de la ministru. Deși solicitarea a fost adresată direct lui Florin Manole, iar redacția Hacking Work a încercat în repetate rânduri să pornească un dialog constructiv cu acesta, nu am primit un punct de vedere asumat personal, nu am avut un răspuns direct și nici disponibilitate pentru o discuție reală. În locul unei poziții politice clare, am primit un document standard, semnat de un departament din minister. Practic, responsabilitatea a fost diluată din start.
În paralel, la acuzațiile interne, răspunsul urmează același tipar: s-a verificat, dar nu s-a găsit nimic. Nu au fost probe. Nu a rezultat. Nu s-au identificat elemente. Totul e ambalat în formule prudente, impersonale, curate administrativ și sterile.
Mai apare și acea flexibilitate convenabilă în privința petițiilor anonime: ele sunt suficient de „neimportante” încât să fie clasate conform art. 7 din OG nr. 27/2002, dar suficient de serioase încât să fie incluse ulterior într-un control. Instituția reușește astfel să țină simultan două poziții: și că sesizările nu contează procedural, și că nu le-a ignorat.
Iar răspunsul despre avertizori merge exact în aceeași direcție. În loc să spună limpede dacă ministerul consideră că oamenii trebuie să poată vorbi cu presa fără frică, ne trimite la un articol de lege. Tehnic, e un răspuns. În realitate, e doar o evitare elegantă.
Toate aceste lucruri duc în aceeași direcție: nu vorbim doar despre un răspuns slab, ci despre o lipsă clară de asumare. Un minister care răspunde formal și un ministru care alege să nu răspundă deloc, lăsând birocrația să vorbească în locul lui.
ITM București: când apare scandalul public, ministrul se mișcă imediat
Contrastul se vede și mai clar dacă ne uităm la ce s-a întâmplat chiar zilele acestea la ITM București.
Acolo, noul șef al instituției, Costel Grojdea, a fost îndepărtat rapid după ce au apărut în presă imagini cu el venind la birou la volanul unui Lamborghini Urus de aproximativ 300.000 de euro, o mașină care nu apărea în declarația lui de avere. Potrivit informațiilor apărute public, ministrul muncii a semnat ordinul prin care Grojdea a fost scos de la conducerea ITM București și trimis înapoi pe funcția de inspector-șef de la ITM Iași.
Explicația oferită de Grojdea a fost că mașina nu îi aparține, ci ar aparține unui cunoscut din Iași, care l-ar fi rugat să o ducă la revizie. Cu alte cuvinte, un șef de instituție publică a venit la muncă într-un Lamborghini de sute de mii de euro, care nu era al lui, nu figura în declarația de avere și despre care a spus că îl conducea doar ca să îi facă un serviciu unui „amic”. Iar abia după ce povestea a explodat în spațiul public, ministerul a reacționat.
Aici se vede perfect felul în care funcționează sistemul. Când apare un scandal mare, vizibil, cu potențial de dezastru de imagine, reacția vine repede. Când, în schimb, există mărturii, sesizări, investigații jurnalistice și semnale repetate despre politizare, abuzuri și lipsă de profesionalism, răspunsul rămâne rece, vag și birocratic.
Asta spune multe despre prioritățile reale ale ministerului și ale domnului Manole. Nu pare să reacționeze atunci când apar probleme serioase în instituții. Reacționează atunci când problema devine suficient de rușinoasă încât să nu mai poată fi ignorată.
Iar situația în sine este greu de încadrat altfel decât ca fiind scandaloasă: un șef de instituție publică ajunge să vină la muncă într-un Lamborghini de sute de mii de euro, fără să îl declare și fără explicații credibile, iar reacția autorităților apare abia după ce cazul devine public. Este exact genul de episod care arată cât de jos a ajuns standardul de integritate în astfel de funcții.
La final, am vrea să-i adresăm domnului Florin Manole doar trei întrebări:
- Dacă l-ați îndepărtat pe Costel Grojdea de la conducerea ITM București imediat după acest scandal public, de ce considerați că același om poate reveni fără explicații la conducerea ITM Iași?
- Ce elemente profesionale verificabile, ce rezultate și ce criterii reale stau, concret, în spatele acestor decizii de numire sau reîntoarcere în funcție?
- De ce răspunde Ministerul Muncii la întrebări despre numiri sensibile și acuzații grave cu formule generale și citate din lege, nu cu explicații clare, asumate și verificabile?
Până când aceste întrebări vor primi răspunsuri reale, toate formulele despre „respectarea cadrului legal” rămân exact ceea ce par să fie acum: o ceață birocratică așezată peste un sistem care face tot posibilul să nu răspundă direct.
Sursa foto cover: Petre Florin Manole – Facebook
