Burnoutul este real, tot mai mulți am suferit din pricina lui sau cunoaștem măcar o persoană care a făcut-o. Cu toate astea, în România, el nu este reglementat oficial. Nu e trecut în legislație, nu e recunoscut ca boală profesională, iar angajatorii nu sunt obligați să prevină sau să intervină. Pe scurt: angajații suferă în tăcere, iar angajatorii nu plătesc niciodată prețul real al suprasolicitării. Mai mult, nici nu-și dau seama care sunt costurile reale ale ignoranței.
În primăvara acestui an, o propunere de lege a încercat să schimbe asta și și-a propus să recunoască burnoutul drept risc profesional și să stabilească măsuri concrete pentru prevenirea și gestionarea lui la locul de muncă.
Propunerea a fost însă retrasă înainte de a fi votată în Senat, după ce reprezentanți ai mediului de afaceri și parlamentari ai coaliției majoritare și-au exprimat rezervele. De ce? Pentru că, în această formă, legea introducea o serie de obligații pentru angajatori, dar și drepturi esențiale pentru angajați.
Prezentăm acum concret, pe înțelesul tuturor, conținutul acestei propuneri legislative, pentru că transparența este crucială, mai ales atunci când vorbim despre sănătate mintală și drepturile oamenilor la muncă.
Ce aducea nou propunerea legii burnoutului?
Obligații clare pentru angajatori, drepturi reale pentru angajați
Proiectul de lege retras în 2024 propunea pentru prima dată în România recunoașterea epuizării profesionale ca risc real, cu implicații directe asupra modului în care angajatorii trebuie să-și protejeze angajații. Dintre prevederile esențiale, merită menționate următoarele:
1. Recunoașterea burnoutului ca risc profesional
Burnoutul urma să fie introdus în Legea securității și sănătății în muncă, la articolul 5, ca un risc psihosocial distinct, ce trebuie prevenit la fel ca orice alt risc fizic. Legea includea o definiție clară: „stare de epuizare fizică și psihică, cauzată de stresul cronic generat de condițiile de muncă, care se manifestă prin distanțare mentală față de activitatea profesională și scăderea eficienței în îndeplinirea sarcinilor.”
2. Evaluarea riscurilor psihosociale în fiecare organizație
Toți angajatorii ar fi fost obligați să includă evaluarea riscurilor psihosociale – inclusiv burnoutul – în analiza riscurilor de muncă. Rezultatele acestor evaluări trebuiau să stea la baza planurilor reale de prevenire și protecție.
3. Obligații clare pentru angajatori
Printre responsabilitățile propuse pentru angajatori se numărau:
- introducerea în Regulamentele Interne a politicilor anti-burnout;
- sesiuni anuale de informare privind recunoașterea și prevenirea burnoutului;
- asigurarea accesului angajaților la consiliere psihologică, pe costul angajatorului sau al sistemului de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale;
- instruirea periodică a liderilor și managerilor pentru identificarea și gestionarea riscurilor de burnout;
- adaptarea programului de lucru pentru angajații afectați, prin reducerea normei cu 1/4 sau transfer temporar pe un post mai puțin stresant, cu indemnizație compensatorie, la recomandarea medicului.
4. Rol activ pentru medicina muncii
Medicul de medicina muncii ar fi devenit un actor-cheie în prevenție: evalua riscurile de burnout, iar angajatorii erau obligați să țină cont de aceste evaluări. De asemenea, medicul participa la diagnosticare și la măsurile de reintegrare a angajatului afectat.
5. Procedură de diagnostic și confirmare
Orice medic sau psiholog putea identifica un caz suspect de burnout. Acesta era trimis pentru diagnostic prezumtiv la o unitate de medicină a muncii, iar confirmarea finală se făcea de către Direcția de Sănătate Publică (DSP), în maximum 30 de zile. Procedura urma aceeași logică precum în cazul bolilor profesionale clasice.
6. Concediu medical plătit integral
Angajații diagnosticați cu burnout ar fi beneficiat de concediu medical plătit, în condiții similare accidentelor de muncă. Primele 3 zile erau acoperite de angajator, iar restul indemnizației era susținută din fondul de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale. Durata concediului era stabilită în funcție de gravitatea cazului, pe baza recomandărilor medicale.
7. Integrarea burnoutului în sistemul de asigurări
Proiectul includea burnoutul în categoria riscurilor acoperite de sistemul de asigurări pentru accidente de muncă și boli profesionale. Astfel, angajații cu diagnostic confirmat ar fi avut acces la indemnizații pentru incapacitate temporară, tratamente și consiliere specializată.
8. Campanii publice de educare și prevenție
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății erau obligate să desfășoare campanii naționale reale, nu doar formale, pentru informarea populației despre riscurile asociate burnoutului, importanța echilibrului psiho-emoțional la locul de muncă și măsurile de prevenție.
9. Dreptul la deconectare și politici de echilibru muncă–viață personală
Propunerea aducea în discuție nevoia de politici clare privind echilibrul muncă-viață personală și respectarea timpului liber, inclusiv pentru angajații care lucrează remote sau în afara programului standard. Deși nu reglementa direct dreptul la deconectare, deschidea cadrul pentru adoptarea acestor politici.
Ce se întâmplă acum?
Legea a fost retrasă, dar urmează să fie reluată în toamnă, într-o formă modificată.
Noi, la Hacking Work, ne vom implica activ în această etapă. Vom cere acces la noile propuneri, vom consulta specialiști, angajați, angajatori, avocați și vom cere ca esențialul să nu se piardă pe drum, în numele compromisului politic.
Ne dorim o lege care să protejeze oamenii, nu doar să bifeze o inițiativă aprobată.
Citește propunerea integrală a legii
Pentru cei care vor maximum de transparență, publicăm mai jos, integral, conținutul propunerii legislative, așa cum a fost înregistrată în înainte de retragere:
„Expunere de motive. Propunere legislativă pentru modificarea și completarea unor acte normative pentru reglementarea epuizării profesionale (burnout)
1.Descrierea situației actuale
În ultimele decenii, schimbările rapide în mediul profesional și reconfigurarea modurilor de lucru au accentuat nivelurile de stres cronic la locul de muncă, conducând la o creștere semnificativă a cazurilor de epuizare profesională, cunoscută și sub denumirea de burnout.
Burnout-ul este recunoscut de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) ca fiind un rezultat al stresului cronic la locul de muncă, care nu a fost gestionat eficient. În revizuirea a 11-a a Clasificării Internaționale a Bolilor (ICD-11), burnout-ul este definit ca un sindrom caracterizat de următoarele trei dimensiuni principale:
- epuizare fizică și emoțională – simptomele de oboseală profundă care afectează capacitatea angajatului de a-și îndeplini sarcinile;
- distanțare mentală față de locul de muncă – manifestată prin sentimente de negativism și cinism;
- scăderea eficienței profesionale – performanța și productivitatea angajatului fiind afectate pe termen lung.
Burnout-ul reprezintă o problemă majoră de sănătate mentală la nivel global, afectând milioane de angajați și contribuind semnificativ la costurile indirecte ale companiilor. OMS estimează că mai mult de 1 din 5 angajați din Europa se confruntă cu simptome specifice stresului profesional, problemă care afectează în special sectoarele cu interacțiune intensă cu publicul și cu expunere la condiții stresante de muncă.
2. Necesitatea intervenției legislative
În România, epuizarea profesională nu este reglementată distinct în legislația muncii, ceea ce face dificilă recunoașterea, prevenirea și gestionarea eficientă a acestui fenomen. Angajații care se confruntă cu burnout se află, în prezent, într-un vid legislativ: nu beneficiază de protecție specifică, angajatorii nu au obligații clare, iar sistemul de sănătate și cel al muncii nu sunt pregătite să intervină eficient.
Deși Codul muncii face referire la obligația angajatorului de a asigura securitatea și sănătatea în muncă, această noțiune nu este detaliată în ceea ce privește sănătatea mentală. În lipsa unor prevederi clare, angajatorii nu pot fi trași la răspundere pentru neglijența în prevenirea stresului psihosocial sau în gestionarea cazurilor de burnout.
În plus, lucrătorii care suferă de burnout nu pot beneficia de concediu medical specific pentru această afecțiune, deoarece aceasta nu este recunoscută în nomenclatorul bolilor profesionale din România. În absența acestei recunoașteri, nici companiile, nici autoritățile nu pot lua măsuri concrete de prevenție sau tratament.
Pe fondul acestor carențe legislative, România se confruntă cu un fenomen crescând de epuizare profesională, în special în domenii precum educația, sănătatea, IT, transporturi, servicii sau sectorul ONG. Este necesară o reglementare urgentă și coerentă care să ofere un cadru clar pentru protejarea sănătății mintale la locul de muncă.
3. Obiectivele legislative urmărite
Prezenta propunere legislativă are următoarele obiective principale:
- Recunoașterea epuizării profesionale (burnout) drept o afecțiune legată de muncă, prin completarea legislației existente, astfel încât angajații care suferă de această formă de epuizare să poată beneficia de sprijin specific;
- Introducerea burnoutului în legislația privind sănătatea și securitatea în muncă, prin impunerea obligației angajatorilor de a evalua riscurile de ordin psihosocial, de a preveni apariția epuizării profesionale și de a oferi măsuri de sprijin pentru angajații afectați;
- Clarificarea atribuțiilor instituțiilor statului, precum Inspecția Muncii sau Casele de Asigurări de Sănătate, în ceea ce privește prevenția, intervenția și tratamentul în cazurile de burnout;
- Introducerea burnoutului în nomenclatorul bolilor profesionale, astfel încât lucrătorii să poată beneficia de concedii medicale specifice și de alte forme de sprijin legal;
- Promovarea culturii sănătății mintale la locul de muncă, prin campanii de informare și educare adresate atât angajatorilor, cât și angajaților, în vederea reducerii stigmatului și creșterii gradului de conștientizare.
Aceste obiective vizează crearea unui cadru legal coerent, centrat pe prevenirea, recunoașterea și gestionarea burnoutului, ca răspuns necesar la realitatea tot mai dură a pieței muncii din România și din întreaga lume.
4. Schimbări legislative propuse
Pentru realizarea obiectivelor menționate, se propun următoarele modificări și completări legislative:
4.1. Completarea Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006
Se introduce la articolul 5, după litera g), o nouă literă, lit. g¹), cu următorul cuprins:
„g¹) epuizare profesională (burnout) – sindrom care apare ca răspuns la stresul cronic la locul de muncă, caracterizat prin epuizare emoțională, cinism sau detașare față de muncă și scăderea eficienței profesionale.”
4.2. Introducerea unei noi litere în articolul 6, după litera i):
„i¹) angajatorul are obligația de a evalua și de a gestiona riscurile psihosociale, inclusiv cele legate de epuizarea profesională (burnout), precum și de a introduce măsuri de prevenție și intervenție adecvate.”
4.3. Completarea art. 13 privind obligațiile angajatorilor:
După litera m), se introduce o nouă literă:
„m¹) să organizeze anual sesiuni de evaluare a riscurilor psihosociale și să asigure consiliere psihologică gratuită angajaților expuși la riscuri majore sau diagnosticați cu epuizare profesională.”
4.4. Completarea art. 39 din Codul Muncii (Legea nr. 53/2003)
După alineatul (1), se introduce un nou alineat:
„(1¹) Salariații au dreptul la un mediu de muncă sănătos din punct de vedere psihosocial și la acces la programe de prevenție și intervenție pentru epuizarea profesională.”
4.5. Completarea anexei nr. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 355/2007 privind supravegherea sănătății lucrătorilor
Se introduce un nou punct:
„Burnout – evaluare psihologică periodică pentru identificarea simptomelor de epuizare profesională în cazul categoriilor profesionale cu risc crescut.”
5. Justificarea modificărilor propuse
5.1. Situația actuală
În prezent, legislația românească în domeniul muncii și sănătății nu recunoaște explicit epuizarea profesională (burnout) ca boală profesională. Această lacună creează o realitate paradoxală: deși angajații manifestă simptome clare de afectare psihologică din cauza muncii, nu beneficiază de protecție adecvată, iar angajatorii nu au obligații legale specifice de prevenire.
Organizația Mondială a Sănătății a inclus sindromul burnout în Clasificarea Internațională a Maladiilor (ICD-11), recunoscând astfel importanța acestui fenomen în sănătatea publică.
5.2. Argumente în favoarea legiferării
– Prevenirea burnoutului contribuie la creșterea productivității și la reducerea absenteismului;
– Angajatorii care investesc în bunăstarea psihologică a angajaților beneficiază de loializare crescută și reducerea fluctuației de personal;
– Lipsa reglementării generează costuri ascunse pentru sistemul public de sănătate și pentru economie, prin pierderi de productivitate, incapacitate temporară de muncă și tratamente de lungă durată.
5.3. Impactul social
Prin această lege, se recunoaște suferința reală a angajaților și se aduce o minimă formă de protecție legală pentru cei afectați. Totodată, se creează cadrul necesar pentru educație și prevenție, reducând stigmatizarea problemelor de sănătate mintală în mediul profesional.
5.4. Impactul asupra angajatorilor
Se introduc obligații rezonabile, în concordanță cu bunele practici europene, precum evaluarea riscurilor psihosociale și asigurarea unor minime resurse de suport psihologic. Costurile directe sunt reduse comparativ cu impactul economic al neintervenției.
5.5. Impactul bugetar
Implementarea legii nu presupune cheltuieli majore din partea statului. Majoritatea măsurilor vizează obligațiile angajatorilor, iar statul va beneficia indirect de pe urma reducerii cazurilor de concedii medicale de lungă durată și a creșterii calității vieții profesionale.
6. Concluzii
Prezenta propunere legislativă urmărește adaptarea legislației românești la realitățile pieței muncii și la provocările actuale din domeniul sănătății mintale, în linie cu recunoașterea internațională a burnoutului ca fenomen asociat locului de muncă. Prin reglementarea acestui sindrom ca boală profesională, se oferă angajaților români un cadru legal minim de protecție și se încurajează angajatorii să adopte măsuri proactive pentru prevenirea și combaterea stresului ocupațional.
Adoptarea acestei inițiative va contribui la:
– îmbunătățirea calității vieții profesionale a angajaților;
– reducerea costurilor sociale și economice cauzate de afecțiuni psihice netratate;
– promovarea unei culturi organizaționale sănătoase;
– alinierea României la standardele internaționale în domeniul sănătății ocupaționale.
Concluzia noastră: Nu putem accepta ca burnoutul să rămână un tabu legalizat
Poate acest proiect de lege n-a fost perfect. Dar a fost un început curajos, un semnal că nu mai putem închide ochii la suferința reală din spatele ușilor birourilor, halatelor sau ecranelor. A fost prima tentativă legislativă clară de a spune: sănătatea mintală e muncă serioasă, nu moft, nu e „problemă personală” și sigur nu se rezolvă cu o plimbare în natură sau cu un „nu te mai plânge”.
A fost retrasă pentru că, într-o formă onestă și incomodă, ar fi impus obligații reale pentru angajatori și drepturi concrete pentru angajați. Și unii s-au temut, iar prea mulți au tăcut.
Tăcerea nu mai e o opțiune.
În toamnă, legea va fi reluată, iar noi nu vom pleca de la masă. Vom cere transparență și protecție reală, fără cosmetizări convenabile, pentru că avem nevoie de asta cu toții – angajați și angajatori deopotrivă.
Epuizarea nu așteaptă votul Parlamentului. E deja aici și ne costă, zi de zi: sănătate, bani, demnitate. Chiar și profitul companiilor, pentru cine gândește sănătos până la capăt.
Ne poți ajuta?
- Dacă ești medic, psihoterapeut, angajat în HR, lider de echipă sau pur și simplu un om care a trecut prin burnout, scrie-ne pe cristi@hackingwork.ro. Vrem să construim împreună o formă mai bună a legii.
- Dacă reprezinți o companie care a implementat politici sănătoase de prevenire a epuizării, povestește-ne totul despre ea, pe cristi@hackingwork.ro. Poate fi un model și pentru alții.
- Dacă te regăsești în tot ce ai citit aici, distribuie mai departe cu tagul #VremLegeaBurnout. Mai ales către cei care încă mai cred că „burnoutul e doar o scuză”.
Adaugă rama #𝐕𝐫𝐞𝐦𝐋𝐞𝐠𝐞𝐚𝐁𝐮𝐫𝐧𝐨𝐮𝐭 peste fotografia ta de profil de pe rețelele sociale. E un gest mic, care ajută enorm la răspândirea mesajului și creșterea vizibilității campaniei. Aici îți poți face poza, gratuit, rapid și ușor.
