Seara, la roșu, stau în mașină și nu pornește nimic în mine în afară de respirație. Fără radio, fără podcast, fără nimic. Doar luminile orașului care se freacă de parbriz. În dreapta, un curier mușcă
Prezentăm concret conținutul primei propuneri legislative anti-burnout, care a fost retrasă. O variantă modificată va fi reluată din toamnă. Aflăm care este forma cea mai utilă în care această lege ar trebui să fie adoptată.
Munca, în cultura românească, a fost mult timp asociată cu sacrificiul, greul, rutina și resemnarea. De mici, mulți dintre noi am auzit expresii precum „munca e brățară de aur”, „cine nu muncește, nu greșește” sau „trebuie să te angajezi undeva sigur, la stat, până la pensie”. Aceste idei s-au transmis din generație în generație și, de multe ori, au devenit parte din educația informală primită acasă, la școală, în societate.
În România, încă există ideea că ești norocos dacă ai un job – și că e prea mult să mai vrei și să fii fericit cu el. Dar în realitate, munca ocupă o treime din viață. Dacă treci prin ea nefericit, nu doar jobul suferă – ci întreaga ta viață.
În școala românească, încă se cere ca elevul „să știe”, nu neapărat „să înțeleagă” sau „să aleagă”. Încă se vorbește despre „materii de bază” și „materii opționale”, dar rareori se pune întrebarea: ce rămâne cu tine după ce ieși din școală? Ce știi despre tine, despre munca ta viitoare, despre ce înseamnă să fii adult, despre cine vrei să fii?
Educația vocațională ar putea fi răspunsul la multe dintre întrebările pe care școala de azi le evită: cum îți descoperi pasiunile, cum înveți să alegi, cum știi ce meserie ți se potrivește, cum înțelegi lumea reală în care urmează să intri. Dar de unde începem?
Hai să fim sinceri: când te gândești la Maramureș în mai, visezi la soare, la verde crud și la poieni luminoase. Ei bine, vremea la ediția din 2025 a SPOR Leadership Camp (8-11 mai) a avut alte planuri cu noi. Ploaia s-a hotărât să ne fie companion de nădejde, mutându-ne discuțiile și atelierele din inima naturii în căldura primitoare a căsuțelor maramureșene. Și a fost perfect așa. Poate tocmai acest cadru mai restrâns, mai intim, ne-a împins să ne conectăm mai profund, să transformăm vremea într-un catalizator pentru idei și emoții.
Ți s-a întâmplat vreodată să te uiți la o foaie goală sau un ecran alb și să nu-ți vină nicio idee? Dar, în schimb, să ai o revelație genială sub duș, în timp ce îți plimbi câinele, îți mângâi pisica sau chiar când stai degeaba?
De când am fost mici ni s-a tot spus:
Mergi la școală, înveți, muncești din greu, să iei note mari, să treci toate examenele și abia apoi o să fii fericit, când termini școala.
