Primul gând când sună alarma dimineața îți spune multe despre relația ta cu munca.
Dacă te ridici din pat cu chef, e semn că munca ta te inspiră. Dacă nu… hai să vedem ce poți face.
În seria Happiness @Work, adaptăm cercetările globale despre fericirea la muncă la contextul real de la noi, cu provocările, ritmul și cultura organizațională din România. Am pornit de la 3 dimensiuni și 31 de factori ai fericirii profesionale, iar azi vorbim despre inspirație și entuziasm, motorul care îți aprinde ziua.
De ce contează inspirația la muncă
Cercetările arată că oamenii inspirați la locul de muncă sunt mai creativi, mai inovatori și iau decizii mai ușor. În plus, își revin mai rapid după perioade stresante și sunt mai puțin predispuși la burnout.
Pe scurt: mai mult sens, mai puțin cinism, mai mult echilibru între sarcini.
Cum reaprinzi scânteia?
Nu e nevoie de discursuri motivaționale sau de post-it-uri cu citate. Entuziasmul real vine din trei lucruri simple, dar puternice:
1. Conectează-te la valorile tale
Ce contează cu adevărat pentru tine? Încearcă să vezi legătura dintre asta și munca pe care o faci zi de zi.
Dacă îți pasă de impactul social, caută felul în care compania ta contribuie la comunitate.
Dacă apreciezi învățarea continuă, implică-te în proiecte care te provoacă.
Când îți aliniez valorile cu munca, energia vine natural.
2. Ține monotonia la distanță
Monotonia e dușmanul inspirației.
Caută lucruri noi de explorat chiar și în aria ta, un curs, o metodă, un mod diferit de a aborda o sarcină. Creierul iubește provocările și răspunde cu motivație.
Întreabă-te mai des: „Ce pot face azi puțin diferit față de ieri?”
3. Stai aproape de oameni care te inspiră
Poate fi un coleg, un mentor sau cineva din afara organizației. Uită-te la ce îi mișcă, cum gândesc și cum reacționează când e greu.
Inspirația e contagioasă – alege-ți cu grijă oamenii din jurul tău.
Provocarea ta de azi
Rememorează o situație recentă în care te-ai simțit cu adevărat inspirat.
Alege o idee de mai sus și aplic-o săptămâna asta.
Și, în fiecare dimineață, caută un motiv, oricât de mic, pentru care să fii entuziasmat de ziua care începe.
Iubim să vedem oameni fericiți în companii sănătoase.
Dezvoltăm proiectul Happiness @Work împreună cu MedLife, partenerul ideal pentru un stil de viață sănătos.
Alege o sarcină importantă, blochează un interval de 60–90 de minute fără distrageri și vezi apoi cum te simți.
Dezvoltăm proiectul Happiness @Work împreună cu MedLife, partenerul ideal pentru un stil de viață sănătos.
***
Pentru cei curioși să învețe mai multe despre entuziasm la muncă, am scris despre subiect și în SoNexy, rețeaua socială pentru învățare.