Pentru unii, munca a devenit o cursă de rezistență – de la o factură la alta, de la un salariu la altul, de la o zi la alta. Trăim într-un context în care să „ai un job” e considerat suficient, iar dacă acel job îți asigură minimul necesar, nu prea mai e loc de întrebări. Dar ce se întâmplă cu noi când muncim doar pentru a ne menține la suprafață?
România are nevoie urgentă de o lege care să protejeze oamenii de epuizarea profesională: tocmai trăim cu toții o criză de sănătate publică ascunsă, dar devastatoare. În fiecare zi, tot mai mulți dintre noi ajungem
Munca, în cultura românească, a fost mult timp asociată cu sacrificiul, greul, rutina și resemnarea. De mici, mulți dintre noi am auzit expresii precum „munca e brățară de aur”, „cine nu muncește, nu greșește” sau „trebuie să te angajezi undeva sigur, la stat, până la pensie”. Aceste idei s-au transmis din generație în generație și, de multe ori, au devenit parte din educația informală primită acasă, la școală, în societate.
România refuză să recunoască burnoutul ca boală profesională, iar cultura tăcerii și presiunea de a îndura perpetuează criza de epuizare din companii, în timp ce Europa adoptă măsuri pentru sănătatea emoțională la muncă.
În România, încă există ideea că ești norocos dacă ai un job – și că e prea mult să mai vrei și să fii fericit cu el. Dar în realitate, munca ocupă o treime din viață. Dacă treci prin ea nefericit, nu doar jobul suferă – ci întreaga ta viață.
Proiectul de lege privind burnoutul a picat din cauza opoziției mediului de afaceri și a lipsei de voință politică. Sănătatea angajaților rămâne doar o notă de subsol.
În școala românească, încă se cere ca elevul „să știe”, nu neapărat „să înțeleagă” sau „să aleagă”. Încă se vorbește despre „materii de bază” și „materii opționale”, dar rareori se pune întrebarea: ce rămâne cu tine după ce ieși din școală? Ce știi despre tine, despre munca ta viitoare, despre ce înseamnă să fii adult, despre cine vrei să fii?
Educația vocațională ar putea fi răspunsul la multe dintre întrebările pe care școala de azi le evită: cum îți descoperi pasiunile, cum înveți să alegi, cum știi ce meserie ți se potrivește, cum înțelegi lumea reală în care urmează să intri. Dar de unde începem?
Cum a ratat România șansa de a-și proteja angajații de burnout și a respins o lege care recunoștea epuizarea profesională ca risc real și oferea sprijin celor afectați.
