La Atos Timișoara, sute de angajați au demisionat și o femeie s-a sinucis după luni de abuzuri, iar ITM Timiș și Inspecția Muncii au ascuns complicitatea și incompetența instituțiilor sub controale formale și răspunsuri sterile.
Lumea crede că, pentru a ieși din burnout, trebuie doar să iei o pauză lungă și să nu mai faci nimic. Dar realitatea e mai nuanțată de-atât. Eu am ajuns în burnout și când n-am muncit, și când am muncit prea mult. Pentru că problema nu era munca, ci felul în care mă raportam eu la ea. Nimic nu va fi suficient cât timp vom trăi într-o societate care glorifică munca până la moarte și judecă odihna ca pe o slăbiciune.
După ani de leadership în industria tech și gaming, Cristina Neamțu rupe tăcerea despre burnout din perspectiva liderilor. Într-un mediu dominat de ritmuri sufocante și cultul performanței infinite, fondatoarea Women in Games România aduce o întrebare esențială în orice domeniu: cum construim cariere sănătoase, nu victime?
Am solicitat Ministerului Muncii clarificări despre numirile și modul de funcționare al conducerii ITM Caraș Severin, unde apar suspiciuni de politizare, lipsă de concursuri, nepotism și folosire abuzivă a resurselor publice.
Campania #VremLegeaBurnout continuă, cu sprijinul Cartel Alfa, care avertizează asupra burnoutului ignorat și subraportat în România.
Știai că stresul și burnoutul nu sunt același lucru? Stresul te face să alergi mai repede ca să ții pasul, dar încă ai energie și speranță. Burnoutul apare când alergarea nu se mai termină și ajungi epuizat, fără motivație și fără direcție. Important e să știi cum să le recunoști și ce poți face pentru a le preveni.
România scoate pe bandă consultanți și tiktokeri, dar importă muncitori din Asia ca să ridice drumuri și școli.
Deficitul din construcții trece de 100.000 de meseriași, în HoReCa lipsesc până la 50.000 de oameni, iar în logistică și transport alte zeci de mii. În timp ce școlile profesionale din anii ’80 produceau peste 300.000 de absolvenți pe an, azi sistemul livrează de zece ori mai puțin.
Raluca Feher explică, într-un text tăios și plin de ironie, cum am ajuns aici și de ce „vestea bună” a pieței muncii e de fapt o capcană.
Seara, la roșu, stau în mașină și nu pornește nimic în mine în afară de respirație. Fără radio, fără podcast, fără nimic. Doar luminile orașului care se freacă de parbriz. În dreapta, un curier mușcă
