Cum să-ți placă iar ce muncești: impact, puncte forte, mici schimbări

Muncești mult… dar pentru ce, mai exact? Dacă munca ta nu are sens pentru tine, atunci nici pentru ceilalți nu va avea.

Oamenii care găsesc un sens real în ceea ce fac nu doar că sunt mai fericiți, dar sunt și mai productivi, mai loiali și mai puțin predispuși la epuizare. Vestea bună? Poți să lucrezi la asta chiar de azi.

1. Observă impactul muncii tale

Chiar dacă ai un rol de sprijin, contribuția ta contează. Fă un mic exercițiu: scrie o sarcină pe care o faci des și desenează lanțul de impact:

„Datorită acestei sarcini → colegul X poate face Y → iar clientul primește Z.”

În doar două minute, vei vedea cum și ceea ce pare „mărunt” face parte dintr-o imagine mai mare. Vizualizarea impactului îți crește motivația și îți dă un plus de sens.

2. Folosește-ți punctele forte mai des

Sarcinile în care excelezi îți aduc satisfacție și cresc nivelul de angajament. Scrie pe o foaie trei activități la care ești foarte bun și trei care îți consumă energia.

Apoi discută cu echipa despre mici redistribuiri: tu preiei mai des ce-ți iese bine, iar sarcinile care te storc de energie le dai unui coleg pentru care sunt naturale. Toată lumea câștigă.

3. Redesenarea jobului („job crafting”)

Nu aștepta ca sensul să vină de la altcineva. Îți poți ajusta singur felul în care muncești:

  • Task crafting – modifică volumul sau tipul de sarcini (mai multe analize, mai puține ședințe – sau invers).
  • Relational crafting – alege mai des să lucrezi cu colegii care te focusează și mai rar cu cei care te distrag.
  • Cognitive crafting – schimbă perspectiva: nu „fac rapoarte”, ci „ofer claritate pentru decizii rapide”.

Atunci când munca ta are sens, nu doar că devii mai eficient, dar și mai fericit. În timp, ceea ce faci devine parte din cine ești.

Provocarea ta de azi

Rezervă-ți 10 minute vinerea și fă un mic ritual: STOP / KEEP / START.
Răspunde pe scurt la aceste întrebări:

  • Ce NU mai fac de săptămâna viitoare?
  • Ce CONTINUI să fac?
  • Ce ÎNCEP să fac nou ca să simt mai mult sens?

Dezvoltăm proiectul Happiness @Work împreună cu MedLife, partenerul ideal pentru un stil de viață sănătos.

***

Distribuie articolul

Scris de

  • Andreea Popescu

    Cu o experiență diversificată în copywriting, account management și organizare de evenimente, Andreea îmbrățișează proiectele complexe și situațiile neprevăzute, într-un mod strategic, umoristic și entuziast. Are o personalitate plină de energie, abordează viața într-o manieră optimistă și îi place să creeze conexiuni autentice cu oamenii din jurul ei.

    Articole publicate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cel mai recent episod de podcast
Citește articole cu etichetele de mai jos

Alte articole similare