Ploiești, octombrie 2025. O sală plină de tineri, veniți la o ediție specială a podcastului „Friendly Fire”. În sală, Vlad Petreanu și Moise Guran, gata să intre în dialog cu Generația Z, așa cum obișnuiesc în turneul lor prin țară. Discuția curge, se vorbește despre orientarea politică, despre viitor, despre bani sau primul job.
La un moment dat Vlad Petreanu lansează afirmația: „Salariul minim la începutul carierei este școală plătită.” Argumentul lui Vlad e simplu: la primul tău job, angajatorul te plătește mai mult ca să înveți meserie decât pentru ce produci efectiv. Moise Guran completează cu ideea că este normal să începi de undeva și că salariul unui debutant este, de fapt, un cost acoperit de colegii cu experiență, care sunt cu adevărat productivi.
Dar, din public, reacția n-a întârziat să apară. Un tânăr spune că, indiferent câtă „școală” ar însemna, salariul minim de azi este pur și simplu prea mic pentru a trăi, mai ales când trebuie să-ți plătești chiria. „Un salariu decent de început ar fi 5.000 lei.”, completează tânărul.
Dintr-o dată, avem două tabere, două opinii argumentate, care se bat cap în cap. Cine are dreptate în povestea asta?
Este Vlad Petreanu un pragmatic care spune un adevăr incomod inspirat din antreprenoriat sau un om deconectat de costul real al vieții în 2025? Este tânărul un om prea optimist, care nu ține cont de ceea ce se numește piață a muncii, adică reglajul fin pe care îl face întâlnirea dintre cererea de muncă și oferta de muncă? Am încercat să analizăm într-un mod obiectiv cum arată piața muncii pentru tinerii din 2025 și să găsim un răspuns.
Cerere mare de joburi, ofertă limitată
Piața muncii de la noi (dar nu numai) traversează în 2025 o perioadă dificilă pentru tinerii aflați la început de carieră. Datele Institutului Național de Statistică arată că rata șomajului în rândul tinerilor între 15 și 24 de ani a atins 23,5% în trimestrul 2 din 2025, cel mai ridicat nivel dintre toate categoriile de vârstă. România se menține astfel printre ultimele țări din Uniunea Europeană la rata de angajare a tinerilor, cu aproximativ doi din zece tineri între 15 și 29 de ani care nici nu lucrează, nici nu studiază, nici nu urmează vreun program de formare (categoria NEET).
Această realitate contrastează cu percepția generală că „se găsesc joburi la orice colț de stradă”. Da, în România se publică sute de mii de anunțuri anual, dar majoritatea sunt pentru candidați cu experiență. Spre exemplu, doar în ultimele luni au fost postate peste 30.000 de joburi noi pe una dintre cele mai mari platforme online de recrutare, dar doar 25% dintre ele erau pentru entry level.
Ce așteptări au tinerii? Ce așteptări au angajatorii?
Aici vorbim, din nou, despre un contrast. Studii recente arată că 64% dintre tinerii români din Generația Z consideră că salariile pentru nivelul lor de experiență sunt prea mici. Așteptările lor salariale se situează între 4.000 și 8.000 de lei net lunar pentru pozițiile de start. Însă realitatea pieței spune altceva: salariul mediu net pentru o poziție entry-level variază de regulă între 3.000 și 4.000 lei net pe lună, în funcție de domeniu, regiune și tipul de job.
Dar acesta nu este un fenomen local, specific doar României. Un studiu global realizat de ZipRecruiter arată că absolvenții așteaptă să primească salarii cu mult peste media reală a pieței, o percepție adesea deformată de rețelele sociale, care tind să promoveze cazuri excepționale de succes, și nu regula celor mai frecvente situații, care nu este spectaculoasă, dar este standardul.
De cealaltă parte a baricadei, datele arată că cerințele angajatorilor au crescut semnificativ. Dacă în anii trecuți multe companii erau dispuse să ofere șanse și celor fără experiență, în 2025 procesul de recrutare a devenit mai exigent, căutându-se candidați cu un minim de background profesional (0-2 ani experiență). O analiză a anunțurilor de recrutare din primele 9 luni ale anului 2025 confirmă că angajatorii preferă candidații cu un minim de experiență.
Tocmai din aceste motive mulți tineri se plâng în mediul online că deși aplică „peste tot”, nu reșușesc să își găsească un loc de muncă în domeniile în care studiază sau au terminat facultatea, întâmpinând mereu aceeași problemă: lipsa experienței. Paradoxul este evident – nu poți fi angajat fără experiență, dar nu poți dobândi experiență fără să fii angajat.
Abonează-te la newsletterul Hacking Work
Lipsa internshipurilor – prima verigă lipsă din lanț
Pentru mulți tineri, primul contact real cu piața muncii ar trebui să vină printr-un program de internship. În realitate, internship-urile plătite au devenit tot mai rare și foarte competitive. Programele de internship serioase, organizate de companii de top sau de stat, atrag sute sau mii de aplicanți pentru câteva zeci sau sute de locuri disponibile.
Spre exemplu, Programul Oficial de Internship al Guvernului României pentru 2025 a oferit doar 150 de locuri, cu o indemnizație de 4.050 lei brut / lună, pentru un program de 8 ore pe zi. Adică salariul minim pe economie – 2.575 lei net. Cu toate acestea, în primă fază au aplicat peste 1900 de tineri. Dar tinerii nu au aplicat pentru bani, ci pentru oportunitățile de carieră pe care acest internship le creează.
În lipsa acestor programe de formare, tinerii sunt nevoiți să sară direct la joburi de execuție, de cele mai multe ori în retail, call-center, servicii financiare, HoReCa sau logistică, unde cerințele de experiență și calificare sunt minimale, iar salariile sunt apropiate de nivelul minim pe economie.
Acest blocaj structural explică parțial de ce România are una dintre cele mai scăzute rate de integrare profesională a tinerilor din Europa. Lipsa unei punți între educație și piața muncii produce generații întregi de absolvenți care, deși au diplome, nu pot dobândi experiență practică relevantă.
Poate un tânăr să se întrețină dintr-un salariu de început?
Salariile pentru pozițiile entry level pot începe cu salariul minim pe economie în unele industrii sau cu peste 4.000 de lei în altele. Cifrele diferă în funcție de studii, sectoare sau regiune.
Dincolo de comparațiile cu mediile salariale, cea mai importantă întrebare este care ar fi salariul net care să permită un trai independent și decent?
Un indicator fundamental pentru evaluarea suficienței unui venit este „coșul minim de consum pentru un trai decent”. Acesta nu măsoară doar subzistența, ci include toate cheltuielile necesare pentru o viață demnă: locuință, alimentație, îmbrăcăminte, igienă, sănătate, transport, educație, cultură, recreere și un fond pentru cheltuieli neprevăzute.
Conform celor mai recente calcule ale Friedrich-Ebert-Stiftung (o fundație politică germană care promovează valorile democrației sociale), actualizate pentru septembrie 2025, valoarea acestui coș pentru o persoană adultă singură este de 4.322 RON pe lună. Deși calculul provine dintr-o sursă cu orientare de centru-stânga, cifrele sunt în linie cu costurile reale de trai raportate de alte studii independente. Astfel, tânărul care i-a contrazis pe Vlad Petreanu și Moise Guran nu era departe cu estimarea lui de 5.000 lei.
Cu toate acestea, aici mai apare un aspect fundamental, adesea ignorat în discuțiile despre salariile de început: dependența financiară prelungită față de părinți. Avem date care arată că 55% dintre tinerii până în 35 de ani din România trăiesc cu bani de la părinți, iar în jur de 40% dintre cei cu vârsta între 18-35 de ani locuiesc cu părinții sau la rude. Însă sprijinul financiar al părinților nu este tipic doar României. O treime dintre tinerii cu vârste peste 30 de ani din Europa se bazează pe sprijinul financiar al părinților, nu doar pentru cheltuieli majore precum cumpărarea unei case, ci chiar pentru cheltuieli curente precum chiria sau serviciile medicale.
În acest context, salariul de la un entry-level job poate fi privit și dintr-o altă perspectivă: pentru un student sau tânăr absolvent care încă locuiește cu părinții sau primește sprijin parțial din partea familiei, acest salariu funcționează ca un „pocket money job” – un venit suplimentar față de sprijinul familial.
Nu este o perspectivă care să ne facă fericiți, dar este una care explică de ce angajatorii care oferă salariul minim pe economie își găsesc încă candidați. Nu pentru că acești bani sunt suficienți pentru o viață independentă – evident nu sunt – ci pentru că majoritatea candidaților la astfel de poziții beneficiază implicit de sprijin din partea familiei. Asta nu înseamnă că situația este acceptabilă pe termen lung; dependența prelungită de familie nu este o soluție durabilă, ci un simptom al decalajului dintre salarii și costul vieții.
Dar poate o firmă să plătească generos un angajat fără experiență?
Știm că e greu să te pui în papucii șefului, dar pentru a înțelege problema cât mai bine, e important să privim prin toate lentilele. Pentru un angajator, un salariat fără experiență reprezintă o investiție cu un randament amânat.
Productivitatea unui nou angajat este minimă sau chiar negativă în primele luni, perioadă în care compania alocă resurse considerabile pentru formarea acestuia. Perioada de integrare și acomodare (onboarding) poate dura între 3 și 12 luni, în funcție de complexitatea rolului.
Pe parcursul acestui interval, compania nu doar că plătește un salariu, dar investește și în programe de training, alocă timp din partea managerilor și a colegilor seniori pentru mentorat și sprijin. De aceea, Moise Guran are dreptate atunci când spune că salariul unui om fără experiență este un cost acoperit de colegii cu experiență.
Faptul că multe joburi entry-level, precum cele din customer support, au cerințe minime la angajare (adesea doar cunoașterea limbii engleze și abilități de comunicare) subliniază faptul că angajatorul își asumă rolul de formator, oferind o „școală corporatistă”, cum spune Vlad Petreanu. Angajatul este învățat de la zero proceduri specifice industriei, utilizarea sistemelor software, tehnici de interacțiune cu clienții și principii de conformitate – competențe transferabile valoroase pe piața muncii.
Ar trebui să conteze și altceva dincolo de bani?
Aici, credem noi, e cheia dezbaterii. Și nu vorbim despre beneficiile extrasalariale – deși și acestea sunt importante, iar majoritatea companiilor din România oferă tichete de masă, abonamente la clinici private, programe de wellbeing, flexibilitate, s.a.m.d. Vorbim mai degrabă despre ușile pe care le deschide (sau nu) un job entry level.
Mihai Bonca a scris recent despre cum să-ți alegi jobul, mai ales la început de drum. Pe scurt, el spune așa: la început de carieră, banii nu ar trebui să fie criteriul principal. Multe joburi prost plătite la început oferă, de fapt, cea mai mare șansă de creștere profesională – sunt locurile unde înveți, capeți disciplină, înțelegi cum funcționează o organizație și îți construiești bazele carierei.
În schimb, există și „capcane”: joburi care oferă un salariu mare imediat, dar care, după câțiva ani, nu te duc nicăieri și nu te ajută să te dezvolți. Bonca își exemplifică ideea prin propria experiență: a început modest, part-time, în call center la Orange, dar acel job l-a învățat lucrurile esențiale care i-au permis apoi să crească rapid și să ajungă la poziții importante. El subliniază că firmele nu caută de la început performanță maximă de la absolvenți, ci potențial, atitudine și etică a muncii, iar cei care privesc cariera pe termen lung sunt cei care, în timp, devin lideri și profesioniști de top.
Din această perspectivă, primul job poate fi privit ca o tranzacție de valoare asimetrică în timp. Pe termen scurt, angajatul oferă timp și efort pentru o compensație financiară sub medie, acceptând un cost de oportunitate. În schimb, angajatorul oferă „capital de carieră”: experiență practică validată, un set de competențe transferabile, o primă linie relevantă în CV și o rețea profesională.
Valoarea acestei tranzacții este deseori direct proporțională cu viteza cu care angajatul poate depăși nivelul salarial de început. Dacă o companie nu oferă un plan de carieră clar, training constant și oportunități reale de avansare, atunci un salariu mic nu mai este o investiție, ci devine o capcană a subocupării.
Concluzia, pe scurt
Problema locurilor de muncă pentru tinerii aflați la început de drum este doar un simptom al unei probleme mult mai ample: decalajul intergenerațional de resurse și oportunități. Generațiile de peste 40 de ani dețin cea mai mare parte a activelor – locuințe, terenuri, economii – acumulate într-o perioadă cu prețuri accesibile și stabilitate. Tinerii de azi pornesc însă într-o lume cu chirie, inflație și costuri mult mai mari.
Rezultatul este o dependență prelungită de familie și o tranziție lentă către maturitate economică. O generație care intră greu în posesia propriei independențe financiare.
Datele arată clar că cererea de joburi entry-level depășește cu mult oferta, internshipurile sunt prea puține și salariile de la început sunt modeste în raport cu costul vieții. Cu toate acestea mulți tineri înțeleg primul job și ca investiție în capitalul de carieră: competențe, experiență, contact cu mediul corporativ și șansa reală de a avansa.
Pentru angajatori, cheia este transparența și încrederea: să comunice clar traseul de creștere, trainingurile și beneficiile. Pentru tineri, cheia stă în realism și răbdarea strategică: primul salariu trebuie privit strict ca punct de plecare. Când un angajator nu oferă perspective clare de dezvoltare sau ascunde condițiile salariale, acesta nu e un partener de carieră, ci un dead-end job. Dacă întâlniți astfel de angajatori care nu sunt transparenți, fugiți. Sau dați scroll.
