Cursurile ANOFM vs. joburile viitorului: Cât de relevantă este formarea profesională din România?

În luna octombrie încep 92 programe de formare profesională la nivel național, organizate de ANOFM. Vreo 1400 de oameni vor fi instruiți doar luna aceasta. Dar dincolo de utilitatea lor imediată, aceste cursuri ridică o întrebare mai mare: pregătim oamenii pentru economia de azi sau pentru cea de mâine?

În fiecare lună, statul român formează sute de oameni în meserii noi, prin cursuri gratuite organizate de ANOFM (Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă) – instituția care are rolul să conecteze oamenii fără job cu nevoile reale ale pieței muncii. Scopul acestor programe este să ofere o soluție rapidă pentru șomeri și persoane aflate în tranziție profesională. Programele durează între o lună și șase luni și acoperă domenii foarte diverse – de la bucătar, frizer sau electrician, până la contabil, montator de instalații solare sau referent în resurse umane. 

În luna octombrie încep 92 programe de formare profesională la nivel național, organizate de ANOFM. Vreo 1400 de oameni vor fi instruiți doar luna aceasta. Dar dincolo de utilitatea lor imediată, aceste cursuri ridică o întrebare mai mare: pregătim oamenii pentru economia de azi sau pentru cea de mâine?

Pentru că suntem mereu cu ochii pe tendințe, am decis să facem mic un exercițiu de claritate: am pus lista cursurilor față în față cu raportul „Future of Jobs Report 2025” realizat de World Economic Forum. Am vrut să vedem dacă România pregătește oamenii pentru meseriile care vor exista peste cinci ani sau pentru cele care au existat acum cinci ani.

Rezultatele ne arată o imagine contrastantă, cu unele cursuri aliniate cu tendințele internaționale, dar și un număr semnificativ de programe finanțate din fonduri publice pregătesc activ oamenii pentru meserii aflate pe lista oficială a celor mai mari declinuri la nivel global.

Context: Ce comparăm, de fapt?

Pentru a înțelege miza, să ne uităm rapid la cele două seturi de date:

  1. Prognoza ANOFM (Octombrie 2025): Acesta este un document pragmatic. El reflectă cererea imediată și locală a angajatorilor din România. Este un sistem reactiv, conceput să rezolve o problemă de business acum.
  2. WEF „Future of Jobs Report 2025”: Acesta este un document strategic, proactiv. Bazat pe un sondaj extins la peste 1.000 de angajatori globali, reprezentând 14 milioane de angajați. Aici avem două seturi de date:
    1. Fastest growing and declining jobs – Se referă la creșterea procentuală, adică rata de creștere sau scădere a unui rol în raport cu numărul actual de angajați. Măsoară viteza de schimbare, nu volumul.
    2. Largest growing and declining jobsSe referă la creșterea absolută, adică numărul total de joburi create sau pierdute în întreaga economie globală. Măsoară volumul net al schimbării.

Noi am suprapus planul reactiv al României peste harta strategică a lumii. Iată ce a ieșit.

Ne pregătește România pentru viitorul pieței muncii?

Am împărțit analiza în două categorii: veștile bune (unde ne aliniem cu viitorul) și veștile mai puțin bune (unde investim în trecut).

Să începem într-un ton optimist. 

O bună parte din oferta ANOFM se aliniază bine cu lista joburilor cu cea mai mare creștere (ca volum). Aceste cursuri creează competențe relevante și pot oferi o cale spre un loc de muncă stabil. Iată corespondențele clare pe care le-am găsit: 

Meserii în creștere WEF (ca volum)Cursuri ANOFM în octombrie 2025
Locul 3 – Dezvoltatori software și aplicațiiDesigner pagini web; 
Locul 4 – Muncitori în construcții Electrician în construcții; Instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze; Mașinist utilaje cale și terasamente; Montator instalații solare
Locul 6 – Prelucrare alimenteCofetar; Ajutor bucătar; Patiser; Bucătar
Locul 8 – Îngrijire & sănătateInfirmieră; Îngrijitori bătrâni la domiciliu
Locul 9 – Servicii & HoReCaOspătar
top largest growing jobs hacking work - Hacking Work

Există câteva puncte de contact sănătoase între realitatea locală și tendințele internaționale.

  1. Competențele digitale de bază
    În 8 județe, ANOFM organizează cursuri de competențe digitale sau siguranță cibernetică: Bihor, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Neamț, Olt, Satu Mare, Teleorman Este un semn bun: alfabetizarea digitală este minimul necesar într-o economie în care aproape orice job are o componentă digitală. Alfabetizarea digitală se numără printre „Competențele de bază” pe care trebuie să le cunoști în 2025.

    Dar: aceste programe sunt la nivel de „cum să folosești un browser”, nu „cum să lucrezi cu date, inteligența artificială sau automatizare”. În lista WEF cu meserii cu cea mai rapidă creștere din lume, 12 din 15 sunt despre lumea digitală: Big Data Specialists; FinTech Engineers; AI & Machine Learning Specialists România e, deocamdată, la stadiul de abecedar digital.
  2. Construcții, electricieni, instalatori
    Aceste cursuri apar frecvent în lista ANOFM și sunt foarte aproape de zona de largest growing jobs la nivel global. Vorbim despre meserii practice, greu de automatizat, indispensabile pentru infrastructură și tranziția verde. Mai ales în contextul investițiilor în eficiență energetică și regenerabile, aceste competențe pot deveni „aur curat”.
  3. Bucătari, cofetari, ospătari
    Industria ospitalității rămâne una dintre cele cu creștere constantă și cerere mare în multe țări. În România, aceste cursuri răspund unei nevoi reale și actuale, mai ales în turism și servicii. 

Zonele unde formarea e complet în afara direcției globale

În primul rând, se poate observa în graficul de mai sus că primele două meserii cu cea mai mare creștere ca volum sunt joburi în agricultură și în zona de șoferi / livrare. Niciun curs de formare profesională de pe lista ANOFM nu acoperă aceste două zone. 

Apoi, avem o discrepanță majoră și îngrijorătoare între oferta ANOFM și lista joburilor cu cea mai rapidă creștere (viteza de schimbare). Majoritatea locurilor de muncă cu cea mai rapidă creștere au legătură cu lumea digitală (12 din 15): Big Data Specialists; FinTech Engineers; AI & Machine Learning Specialists, etc. Niciun curs oferit de ANOFM nu acoperă astfel de competențe digitale. Cu alte cuvinte, România nu-și pregătește oamenii pentru joburile viitorului.  Pe lista WEF mai avem și Specialiști în vehicule autonome și electrice; Șoferi de camioane ușoare sau servicii de livrare și Ingineri în energie regenerabilă / de mediu.

Grafic ce ilustreaza top 15 joburi in declin si in crestere pana in anul 2030.

Acestea sunt competențe de care ar putea profita în primul rând tinerii români, care prin intermediul unor cursuri proactive ar putea să beneficieze măcar de noțiuni de bază în ceea ce privește astfel de competențe digitale avansate. Conform Eurostat, 19,4% dintre tinerii din România cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani nu aveau un loc de muncă și nu urmau niciun program de educație sau formare profesională (NEETs). Media în UE a fost de 11%. 

Dar am mers mai departe și am analizat și lista WEF a meseriilor cu cel mai mare declin (volum). Am găsit o suprapunere directă și semnificativă între cursurile ANOFM și lista WEF a celor 15 meserii cu cel mai mare declin prognozat în termeni absoluți până în 2030.

Meserii în declin WEF (ca volum)Cursuri ANOFM în octombrie 2025
Locul 3 – Personal curățenieCameristă hotel; Femeie de serviciu
Locul 6 – ContabilitateContabil (în 5 județe) 
Locul 9 – Agenți de securitateAgent de securitate (în 5 județe)
Locul 11 – Operatori introducere dateOperator introducere date (în 2 județe)
Locul 14 – Manageri de servicii de afaceri / administrațieReferent resurse umane (în 7 județe)
Locul 12 – Servicii cliențiRecepționer de hotel
top largest declining jobs - Hacking Work

Roluri administrative

Cursurile pentru referent resurse umane, operator introducere date, contabil domină oferta ANOFM. Exact aceste roluri se află, conform WEF, în topul celor mai accelerate declinuri până în 2030, din cauza automatizării și a inteligenței artificiale. În timp ce lumea investește în recalificare spre Big Data literacy și alte competențe digitale avansate, România continuă să pregătească oameni pentru sarcini care vor fi făcute de softuri. 

Sectorul de îngrijire și sănătate

Una dintre cele mai mari nevoi globale este în zona nursing, personal care aides, social workers. În România, doar 2-3 județe au cursuri pentru infirmiere sau îngrijitori bătrâni la domiciliu. Într-o țară care îmbătrânește rapid, e o absență greu de explicat.

Energie verde

WEF menționează clar că meserii precum renewable energy engineers, environmental specialists, solar installers vor fi printre cele mai căutate joburi. În lista ANOFM, apare un singur curs de montator instalații solare în județul Hunedoara. Atât.

Logistică și livrări

În topul WEF al celor mai mari creșteri (în volum) se află delivery drivers și logistics specialists. România nu oferă, prin ANOFM, niciun program pentru aceste competențe moderne de transport și distribuție, deși comerțul online e în plină expansiune. Avem, totuși, în câteva județe cursuri generale denumite „Lucrător comercial”, dar acestea cel mai probabil se referă la munca efectivă de vânzare și gestionare a produselor dintr-un magazin. 

Diagnostic general

Această analiză nu este o critică la adresa ANOFM, ci o constatare a unei realități care ne privește pe toți: angajatori, angajați și autorități. Discrepanța există cel puțin dintr-un motiv foarte clar: Sistemul este reactiv, nu proactiv. Planificarea cursurilor pare să se bazeze exclusiv pe cererea de moment, ignorând complet tendințele pe termen mediu și lung. Rezolvăm problema angajatorului de azi, dar riscăm să creăm o problemă socială mâine, când persoana pe care tocmai am format-o în „introducere și operare date” va fi înlocuită de un script de automatizare.

Cu alte cuvinte, formăm foarte mulți oameni pentru ieri, nu pentru mâine

Pe de altă parte, trebuie spus clar: ANOFM își face parțial treaba bine. Instituția răspunde rapid cererilor imediate ale pieței muncii și oferă soluții pentru oamenii care au nevoie urgent de o calificare ca să poată lucra. Este un mecanism util, dar care tratează strict prezentul, fără să pregătească viitorul deloc (sau prea puțin). România are nevoie, pe lângă aceste cursuri, și de programe strategice care să-i învețe pe oameni – mai ales pe tinericompetențele relevante peste 5, 10 sau 15 ani: digitalizare, sustenabilitate, energie verde, creativitate și gândire critică. Doar așa putem transforma formarea profesională dintr-un instrument de supraviețuire într-unul de dezvoltare reală.

Raportul WEF spune că, până în 2030, 22% din toate joburile actuale vor fi transformate, adică unul din cinci oameni va trebui să-și schimbe meseria sau competențele. Dacă vrem să fim competitivi în Europa, trebuie să trecem de la cursuri reactive la programe proactive, care anticipează încotro merg industriile, direcționate mai ales înspre tineri. 

Iar asta poate contribui definitoriu la cum va arăta viitorul nostru ca țară. 

Trebuie menționat că un prim pas promiţător către alinierea României la joburile viitorului îl reprezintă programul „Competenţe în tehnologii avansate pentru IMM-uri”, derulat de ADR prin platforma digital4all.gov.ro. Prin această investiţie finanțată prin PNRR, angajaţii din IMM-uri pot accesa cursuri de top în nouă domenii tehnologice emergente: Additive Manufacturing, Automatizarea Proceselor Robotice, Big Data, Blockchain, Cloud Technologies, Cyber-Physical Systems, Internet of Things, Învățarea Automată, Inteligență Artificială. Până la 20 octombrie 2025 au fost admise 1.005 IMM-uri în cadrul programului. 

Distribuie articolul

Scris de

  • Tibi Grecu

    Tibi a făcut școala la Cluj și în Danemarca, după care a lucrat șapte ani în cabinetul unui primar. Valoarea lui de bază e libertatea. Crede că scopul nu scuză niciodată mijloacele și e convins că omul sfințește locul. Pe blogul Hacking Work scrie despre realitățile și absurditățile pieței muncii din România, dar mai ales conținut pozitiv cu valoare practică. În timpul liber face hiking, joacă tenis și mai citește câteodată. Zice că e vital să ne înarmăm cu un zâmbet, altfel o luăm razna cu toții.

    Articole publicate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cel mai recent episod de podcast
Citește articole cu etichetele de mai jos

Alte articole similare