Ce e angajamentul la muncă și de ce contează

Ți-e dor să-ți placă ce faci la muncă? Poate că îți lipsește ceva simplu, dar esențial: angajamentul.

Și nu, nu vorbim despre un „jurământ” față de companie, ci despre starea aia în care vii la birou cu energie, chef și simți că ceea ce faci contează. Îi mai putem spune implicare, dedicare sau atașament activ în echipă.

Angajamentul – pilon al fericirii la muncă

Cercetările despre fericirea la muncă arată clar: angajamentul este unul dintre cei trei mari piloni ai bunăstării profesionale, alături de satisfacție și apartenență.

Și datele vorbesc de la sine: un studiu Gallup arată că organizațiile cu angajați foarte implicați au o profitabilitate cu 23% mai mare și un absenteism cu 78% mai mic.

Cele trei fețe ale angajamentului

Cum arată, de fapt, angajamentul? Are trei dimensiuni:

  • Vigoarea – energia și rezistența mentală care te ajută să treci chiar și prin zilele grele fără să te epuizezi.
  • Dedicarea – mândria și convingerea că ceea ce faci are rost și valoare.
  • Absorbția – „starea de flow”, când pierzi noțiunea timpului pentru că ești complet prins în ceea ce faci.

Gândește-te la ultima zi în care le-ai simțit pe toate trei. Cum ar fi să trăiești asta mai des?

De unde vine angajamentul?

Aceste stări nu apar din întâmplare. În spate sunt 31 de factori documentați care țin de fericirea la muncă, dintre care jumătate se leagă direct de angajament. O parte țin de tine și de obiceiurile tale, alții de felul în care e construit mediul în care lucrezi.

În articolele următoare, vom adapta cercetările globale despre fericire la muncă la realitatea culturală și economică de la noi. Vom lua acești factori pe rând, cu exemple din studii și idei practice de pus în aplicare imediat.

De ce contează

Psihologia organizațională confirmă: angajamentul ridicat reduce burnoutul, îmbunătățește sănătatea mentală și crește starea de bine. Nu e doar „o stare bună”, ci un avantaj real atât pentru tine, cât și pentru companie.

Provocarea ta de azi

În următoarele 24 de ore, uită-te la colegii tăi (sau chiar la tine) și observă momentele de vigoare, dedicare sau absorbție. Notează-le, evaluează-le pe o scară de la 1 la 10 și gândește-te la un gest mic prin care să crești măcar una dintre cele trei dimensiuni.

Dezvoltăm proiectul Happiness @Work împreună cu MedLife, partenerul ideal pentru un stil de viață sănătos.

***

Distribuie articolul

Scris de

  • Andreea Popescu

    Cu o experiență diversificată în copywriting, account management și organizare de evenimente, Andreea îmbrățișează proiectele complexe și situațiile neprevăzute, într-un mod strategic, umoristic și entuziast. Are o personalitate plină de energie, abordează viața într-o manieră optimistă și îi place să creeze conexiuni autentice cu oamenii din jurul ei.

    Articole publicate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cel mai recent episod de podcast
Citește articole cu etichetele de mai jos

Alte articole similare