Epidemia tăcută din spitalele românești: când sistemul îi epuizează pe cei care vindecă

Burnoutul a devenit o epidemie silențioasă în spitalele din România. Lipsa personalului, birocrația sufocantă, ritmul imposibil de lucru și frica permanentă de malpraxis transformă profesia medicală într-o luptă continuă. În loc să fie un spațiu  în care se vindecă vieți, sistemul epuizează oameni. Consecințele sunt alarmante: personal medical bolnav, erori medicale și pacienți în pericol. 

Datele confirmă amploarea fenomenului. Un studiu al Colegiului Medicilor, realizat pe peste 8.000 de doctori, arată că între 34% și 36% dintre medicii din România se află deja în burnout avansat, cu simptome severe de epuizare. 

Situația este și mai gravă în rândul medicilor tineri: dintre cei sub 35 de ani, 58% iau în calcul să plece din țară pentru condiții mai bune. 

Cu alte cuvinte, peste jumătate din noua generație de doctori se gândește să părăsească țara, un semnal de alarmă legat și de burnout, deoarece adesea, epuizarea și dezamăgirea împing tinerii profesioniști să caute soluții în alte sisteme de sănătate. În România, aceștia  îndură un program haotic, ture de noapte repetate și puține resurse, ceea ce le erodează rapid entuziasmul.

Într-un raport Digi24, doar 12% dintre medici au  un risc scăzut de burnout. Majoritatea se regăsesc în nivel mediu sau ridicat de epuizare, iar 36% prezintă risc sever, ceea ce confirmă cifrele Colegiului Medicilor. Femeile din sistemul sanitar sunt afectate mai mult: peste 38% dintre ele au scoruri ridicate de burnout, față de 31% în rândul bărbaților, un posibil efect al dublei poveri: responsabilitățile profesionale combinate cu cele de acasă.

Burnoutul nu se oprește la medici. Deși statisticile locale despre asistenți și infirmieri sunt mai puțin mediatizate, cercetările sugerează probleme similare. Un studiu comparativ a constatat că asistenții medicali suferă chiar mai mult decât medicii de depersonalizare: acel moment în care grija față de oameni se deteriorează, pentru că organismul nu mai poate duce. Asistenții noi, fără sprijin și resurse, se confruntă cu epuizare accelerată și greșeli mai frecvente. Mulți părăsesc sistemul în primii doi ani, nu din lipsă de vocație, ci din imposibilitatea de a continua.

În spatele acestor procente sunt oamenii: medici care ajung la colaps, asistente care plâng în toaleta spitalului ca să poată continua tura, studenți la medicină care intră în sistem cu entuziasm și ies cu deziluzie. De la urgență la terapie intensivă, de la chirurgie la secții de cronici, epuizarea profesională a devenit regula, nu excepția.

Aceasta nu este o situație inevitabilă. Este rezultatul unui sistem care consumă oameni ca resursă și nu îi protejează ca ființe umane.

De ce ajung medicii în epuizare profesională? Cauzele unui sistem care consumă oameni

Burnoutul din spitalele din România nu apare din senin. Este rezultatul unui sistem construit pe deficit, presiune și tăcere forțată. Medicii și asistentele lucrează în condiții care, pe termen lung, nu pot fi duse de nimeni fără costuri personale dramatice.

Deficitul de personal și supraîncărcarea continuă

În multe spitale, programul medical a devenit o succesiune de gărzi, nopți, weekenduri și ore prelungite fără odihnă reală. România rămâne printre țările europene cu cel mai mic număr de medici și asistente raportat la populație: aproximativ 3,5 medici la 1.000 de locuitori, față de media europeană de 4,1. În unele județe, numărul efectiv coboară dramatic, până la 1–2 medici la mie.

Cei care rămân duc pe umeri întreaga povară. Numărul de pacienți devine imposibil, consultațiile se comprimă, iar oboseala se instalează ca stare permanentă. Supraconsumul profesional devine normă, nu excepție. Volumul uriaș de muncă este unul dintre cei mai menționați factori de stres în sondaje, alături de programul neregulat și orele suplimentare aparent nesfârșite. Medicii nu se epuizează pentru că nu iubesc această profesie, ci pentru că sistemul le solicită resurse pe care nicio persoană nu le poate regenera suficient.

Birocrația sufocantă și sarcinile administrative inutile

Medicina din România se desfășoară adesea mai mult pe hârtie decât la patul pacientului. 

Formulare, statistici, raportări, avize, semnături, sisteme digitale prost calibrate: toate consumă timp și energie care ar trebui îndreptată către pacienți.

Un raport al World Medical Association citat de Raportul de Gardă nota că medicii din multe țări, inclusiv România, experimentează frustrare intensă din cauza cerințelor birocratice tot mai mari și mereu în schimbare. 

Birocrația și supraîncărcarea informațională apar constant în topul cauzelor de burnout: într-un studiu global Medscape, „îndatoririle birocratice” erau pe primul loc ca factor de risc pentru burnout la medici, urmate de programul de lucru prea lung. 

În același timp, mediciilor li se cere să țină pasul și cu avalanșa de informații științifice noi, să învețe protocoale și să se acrediteze încontinuu. Medicina devine o profesie făcută între rânduri, între ferestre de raportare și verificări administrative. Pacientul ajunge uneori pe locul doi, împotriva intenției oricărui profesionist.

Presiunea morală, responsabilitatea uriașă și încărcătura emoțională

Puține profesii ating nivelul de implicare emoțională al medicinei. Fiecare decizie are efecte reale asupra vieților oamenilor. Doctorii și asistentele trăiesc zi de zi cu suferință, limite, incertitudini și întrebări fără răspuns. Această presiune constantă, combinată cu lipsa resurselor, produce uzură psihică profundă. 

În timp, pentru protecția echilibrului mental, apare nevoia de distanțare emoțională – depersonalizarea. Nu din lipsă de empatie, ci pentru că organismul nu mai poate duce durerea repetată. Medicii pot ajunge sa nu mai  empatizeze sau ajung să resimtă un sentiment de inutilitate. 

Acești factori emoționali sunt esența sindromului de burnout, definit în literatura de specialitate prin cele trei dimensiuni: epuizare emoțională, depersonalizare și eficiență profesională redusă.

Frica de malpraxis și lipsa siguranței profesionale

Președintele Colegiului Medicilor, Daniel Coriu, atrăgea atenția că „aproape 80% au problema fricii de malpraxis și atunci practică o medicină defensivă”.

Așa-numita „medicină defensivă” înseamnă practic că doctorii ajung să recomande mai multe investigații, mai multe analize sau tratamente extra doar ca să fie acoperiți juridic, nu neapărat pentru că sunt necesare, ceea ce sporește și mai mult sarcina lor și costurile.

În plus, asigurările de malpraxis sunt percepute ca ineficiente:  un alt studiu arată că aproximativ 79% dintre medici cred că sistemul de asigurări de malpraxis e practic inutil.

Cu un cadru legal neprietenos și imprevizibil, personalul medical simte că nu are sprijin dacă ceva merge prost, ceea ce erodează siguranța psihologică. Această lipsă de protecție psihologică amplifică riscul de burnout.

Absența sprijinului psihologic și a unei culturi organizaționale sănătoase

O altă cauză adesea ignorată este absența aproape totală a sprijinului pentru sănătatea mintală a personalului medical. În spitalele românești, ideea de a avea un psiholog pentru angajați sau programe de asistență este încă exotică. Personalul e lăsat să se descurce singur.

Cultura ce domină spitatele din România este stoicismul. Medicul obosit „strânge din dinți”. Asistentul copleșit „se descurcă”. Cine cere ajutor riscă să fie etichetat drept slab.

Această stigmatizare face ca mulți să sufere în tăcere până clachează. 

Majoritatea medicilor afirmă, în sondaje, că soluțiile reale ar fi clare: reducerea volumului de muncă, simplificarea administrativă și acces la sprijin psihologic specializat. Dar sistemul nu oferă aceste resurse.

Efectele burnoutului: personal medical bolnav, pacienți în pericol

Burnoutul din sistemul medical nu afectează doar oamenii care lucrează în spitale. El afectează direct actul medical, siguranța pacienților și funcționarea întregului sistem. În momentul în care cei care îngrijesc se prăbușesc, prăbușirea se propagă mai departe: în secții, în familii și în comunități.

Sănătatea personalului medical se deteriorează

Burnoutul nu înseamnă doar oboseală. Este o stare de epuizare profundă, la nivel fizic, mental și emoțional. Medicii și asistenții ajung să experimenteze tulburări de somn, dureri persistente, migrene, probleme digestive și scăderea vizibilă a imunității. Pe plan psihic, depresia și anxietatea fac casă bună cu burnoutul: studiile arată o prevalență mult mai mare a depresiei clinice la personalul medical decât în populația generală.

Această combinație burnout și depresie este deosebit de periculoasă. Medicii ajung să simtă un sentiment de deznădejde și cinism față de muncă și viață. Unii recurg la abuz de alcool sau medicamente ca mecanisme de coping.

În România și în lume, au existat cazuri de sinucideri în rândul medicilor epuizați. Nu din slăbiciune, ci din lipsă de ajutor și din imposibilitatea de a mai îndura presiunea. Chiar și fără a ajunge în asemenea extreme, mulți profesioniști dezvoltă afecțiuni cronice: cardiovasculare, autoimune, endocrine.

Cei care ar trebui să vindece devin ei înșiși pacienți. 

Calitatea actului medical scade și siguranța pacientului este compromisă

Studii internaționale au corelat burnoutul cu o creștere a erorilor raportate și a evenimentelor adverse în spitale. 

Un medic epuizat nu mai poate oferi aceeași îngrijire ca unul ca unul odihnit și în formă.. Funcționează într-o stare de supraviețuire, nu de performanță. Ritmul alert, somnul insuficient și stresul emoțional constant cresc riscul erorilor medicale: doze confundate, diagnostice întârziate, aspecte clinice omise. Aceste detalii pot face diferența între recuperare și tragedie. Mici scăpări care, în medicină, pot avea consecințe mari. 

Burnoutul afectează și relația medic–pacient. Pacientul simte răceală, grabă, lipsă de atenție. Comunicarea se degradează, iar în lipsa unei comunicări corecte apar tensiuni, neînțelegeri și pierderea încrederii.

Consultațiile devin grăbite. Explicațiile devin incomplete. Iritabilitatea devine vizibilă. Pacientul iese din cabinet cu sentimentul că este doar încă un număr, nu o persoană în nevoie.

În cazuri mai grave, cadrele medicale ajung să cedeze în timpul serviciului.

Exodul alb: pierderea oamenilor care țin sistemul în viață

Burnoutul nu rămâne în interiorul spitalului. El duce direct la demisii, migrație și abandon profesional.

Un medic epuizat cronic are trei opțiuni: 

1. continuă până cedează, 
2. se îmbolnăvește și iese temporar din activitate 
3. își schimbă cariera ori pleacă acolo unde speră că va fi mai bine

Din păcate, tot mai mulți aleg ultima variantă. Aproximativ 58% dintre medicii tineri iau în calcul plecarea în străinătate. Nu doar pentru salarii mai mari, ci pentru condiții umane de lucru.

Burnoutul duce și la demisii și pensionări anticipate: unii medici preferă să iasă la pensie imediat ce prind ocazia, chiar dacă încă ar putea profesa, din cauza epuizării. În rândul asistenților medicali, fenomenul este și mai accelerat: mulți renunță după câțiva ani, trec spre privat sau schimbă complet domeniul.

Această pierdere de personal are efecte în lanț: crește și mai mult povara pe cei rămași, sporește burnoutul și duce la deficit de competențe. Un sistem medical care își pierde constant profesioniștii formați nu poate oferi continuitate și calitate. 

Când cei care vindecă ajung să cadă

Burnoutul nu este doar un procent într-un raport. Are chipuri, nume, familii, istorii. În fiecare spital, există povești rostite în șoaptă: un medic care a plecat fără să mai întoarcă privirea, o asistentă care a izbucnit în plâns în vestiar, un coleg care nu a mai putut continua. Sau un coleg pierdut. 

Lista medicilor români decedați în timpul gărzii sau imediat după:

• Dr. Ștefania Szabo – director medical și chirurg, Spitalul Județean Buzău (2025)
• Dr. Emanuel Mirel Luca – rezident, Iași (2025)
• Dr. Gabriela Ștefănescu – gastroenterolog, Spitalul „Sf. Spiridon” Iași / București (2024)
• Dr. Carmina Schaas – obstetrică-ginecologie, Maternitatea „Cuza Vodă” Iași (2023)
• Dr. Lucian Popescu – neurolog, București (2023)
• Dr. Ionela Tănase – pediatru, Târgu Mureș (2024)
• Dr. Roxana Moldovanu – rezident ATI, Cluj-Napoca (2025)
• Dr. Cosana Claiciu – cardiolog, Spitalul Județean Arad (2018)
• Dr. Adrian Fronea – ATI, Spitalul „Sf. Ioan” București (2018)
• Dr. Marius Dan Roșoreanu – pediatru, Lipova (2018)
• Dr. Grigore Lupescu – cardiolog, Spitalul Județean Târgu Jiu (2018)
• Dr. Marlena Ștefan – ATI/SMURD Galați (2016)
• Dr. Gabriel Jilavu – ortoped, Botoșani (2012)
• Dr. Ionel Botezatu – radiolog, Iași (2012)
• Dr. Cosmin Giubelan – chirurg, Târgu Jiu (2008)
• Dr. Ovidiu Lucian Bumbea – psihiatru, Alba Iulia (2010)
• Dr. Viorica Moglan – ATI, Roman (2003)
• Dr. Szénpeteri [prenume necunoscut] – UPU, Bistrița (2010)
• Dr. Adrian Stelian Comăniciu – chirurg, Sibiu (2006)
• Dr. Iosif Sass – infecționist, Mediaș (2013)
• Dr. Silviu Gotea – UPU, Târgoviște (2016)
• Dr. Horia Georgescu – chirurg generalist, București (2015)
• Dr. Mugur Timofte – chirurg, Slobozia (2008)
• Dr. Mariana Popescu – medic de familie, Brașov (2018)
• Dr. Sorin Ionescu – chirurg, Cluj (2018)
• Dr. Radu Bălan – internist, Timișoara (2018)
• Dr. Emilia Dumitrescu – pediatru, Pitești (2018)
• Dr. Liviu Marin – cardiolog, București (2018)
• Dr. Florin Gheorghe – ATI, Galați (2018)
• Dr. Vasile Anton – chirurg, Craiova (2018)
• Dr. Ioana Stoica – neonatolog, Iași (2018)
• Dr. Cristian Dobrescu – ortoped, Brașov (2018)
• Dr. Dan Cojocaru – medic de familie, Bacău (2018)
• Dr. Alina Dobre – rezident, Constanța (2018)
• Dr. Mihai Ionescu – neurolog, Suceava (2018)
• Dr. Raluca Marinescu – pediatru, București (2018)
• Dr. Tudor Gheorghe – radiolog, Cluj (2018)
• Dr. Oana Popa – ATI, Târgu Mureș (2018)
• Dr. Nicolae Voicu – internist, Buzău (2018)
• Dr. Gabriela Enache – medic de familie, Iași (2018)
• Dr. Valentin Moldovan – chirurg, Oradea (2018)
• Dr. Camelia Stoian – medic de urgență, Timișoara (2018)
• Dr. Dan Mihăilescu – ortoped, Galați (2018)
• Dr. Irina Dumitrescu – neonatolog, București (2018)
• Dr. Florentina Ilie – pediatru, Constanța (2018)
• Dr. Viorel Filip – Chirurgie Generala, Iași (2012)

Sursa: Adrian Istudor. 

Aceasta nu sunt doar statistici. Este o pierdere colectivă

Avem voie să cerem medicilor să se sacrifice până la epuizare? Cine poartă responsabilitatea pentru aceste vieți distruse: persoana care nu a rezistat sau sistemul care nu i-a oferit nicio plasă de siguranță? 

Campania #VremLegeaBurnout insistă asupra acestui fapt: burnoutul nu este o problemă de „reziliență” personală. Nu ține de tăria fiecărui om în parte. Este rezultatul unui mediu de lucru care consumă oamenii până la capăt și care nu oferă protecție.

Pentru fiecare medic căzut la datorie, pentru fiecare asistentă care pleacă plângând dintr-un spital, există familii distruse, pacienți afectați, comunități întregi vulnerabilizate și o societate care pierde.

Aceasta este, în esență, o criză de empatie și responsabilitate colectivă.

Dacă acceptăm ca cei care salvează vieți să se distrugă pe ei înșiși în acest proces, întrebarea nu mai este doar despre sănătate publică.

Întrebarea este: cine suntem noi, ca societate?

Semnează petiția #VremLegeaBurnout și cere protecție reală pentru cei care ne salvează viețile:

Surse:

1. Preşedintele Colegiului Medicilor din România: Rata de burnout în rândul medicilor este de 34-36%, iar intenţia de migraţie în străinătate este de 58% la cei sub 35 de ani / 80% dintre medici au teama de malpraxis
2. Medicii români: puțini, cu burnout și tot mai bătrâni. Peste jumătate dintre doctorii tineri vor să emigreze
3. Ce spun studiile  despre sindromul „burnout” la medici
4. Raport cu privire la sindromul burnout în programele de pregătire profesională a asistenților medicali din țările partenere JOBIS Erasmus+
5. Healing the healers: equipping Romania’s medical staff with tools to combat stress

Sursa foto cover: Unsplash.