Burnout-ul nu e doar despre muncă grea, ci despre relația noastră cu munca. Despre cum ne ignorăm semnalele, cum ne forțăm să tragem de noi de teamă, de vină, din lipsă de sens. Și despre cum ajungem să credem că trebuie să ardem ca să demonstrăm.
Lumea crede că, pentru a ieși din burnout, trebuie doar să iei o pauză lungă și să nu mai faci nimic. Dar realitatea e mai nuanțată de-atât. Eu am ajuns în burnout și când n-am muncit, și când am muncit prea mult. Pentru că problema nu era munca, ci felul în care mă raportam eu la ea.
Am învățat, în timp, că burnoutul nu se rezolvă cu un weekend liber sau o vacanță în Grecia. Am făcut și terapie, și coaching, și traininguri, și retreaturi. Toate m-au ajutat. Dar nimic nu va fi suficient cât timp vom trăi într-o societate care glorifică munca până la moarte și judecă odihna ca pe o slăbiciune.
Cred că singura cale sigură către schimbarea pe care ne-o dorim și de care avem nevoie este educația reală despre muncă. Despre limite. Despre cum să trăiești fără să te dizolvi în deadline-uri și despre cum să te (re)găsești pe tine.
Susținerea mea pentru inițiativa #VremLegeaBurnout vine firesc: nu putem trăi fiecare lupta individuală într-un sistem care nu recunoaște rata mortală a muncii nesustenabile. Avem nevoie de o lege care să pună parapetul între om și abuz și de o cultură care să ne reamintească: nu ești valoros doar când ești productiv.
Cele trei fețe ale burnoutului
Burnout-ul nu are o singură formă. Personal, am trecut prin două tipuri foarte diferite:
1. Overload burnout – Când muncești prea mult, de frică. La mine, frica era de a nu rămâne fără venit, de a nu-mi putea întreține copilul. Am tras de mine, cu tot patosul și toată anxietatea, până s-a rupt. Mă oprea corpul, nu voința. Și atunci, corpul a zis „stop”. Și s-a făcut liniște. Dar nu din aia bună.
2. Under-challenged burnout – Când reduci ritmul, dar n-ai sens. După ce m-am oprit din muncă intensă, am intrat într-o altă zonă de disconfort: n-aveam niciun motiv real să mă trezesc dimineața. Mă simțeam inutilă, deconectată, lipsită de rost.
3. Neglect burnout – Pe acesta nu l-am trăit direct, dar îl văd constant în jurul meu. E tipul de burnout în care oamenii sunt pur și simplu ignorați, nesusținuți. Muncesc în medii în care nu contează cine sunt sau ce pot, și asta îi rupe pe dinăuntru.
Burnoutul e un proces, nu un accident
Nu ajungi în burnout peste noapte. Te scufunzi lent, trecând prin faze care, dacă le-ai recunoaște la timp, ți-ar putea salva sănătatea:
- Faza lunii de miere: Ești super entuziasmat, vrei să arăți că poți orice.
- Apariția stresului: Încep durerile de cap, tulburările de somn, poate anxietatea.
- Stres cronic: Oboseala devine normă, apar lipsa de motivație, cinismul.
- Burnout instalat: Te simți gol, nu mai poți duce nimic, îți pierzi încrederea în tine.
- Burnout cronic: De aici, vorbim deja despre depresie, afecțiuni fizice serioase, izolare socială.
Cum mi-am schimbat relația cu munca
Am 11 meserii în CV. Nu glumesc. Le-am făcut pe toate cu foc, până când m-au ars. Abia după ce am trecut prin cele două tipuri de burnout și le-am înțeles mecanismele, am început să-mi rescriu relația cu munca. Iată cele 3 reguli care mi-au schimbat viața profesională:
1. Corpul dă tonul
Mintea mea e creativă, agitată, curioasă. Dar corpul are un alt ritm. Burnoutul m-a învățat să nu-l mai ignor. Să nu mai trag de el. Să-l ascult. Să mă întorc la practici care îmi ancorează simțurile în corp: somatice, neo-somatice, simple sau complicate. Acolo e cheia. Corpul știe. Corpul spune tot.
2. Munca nu mai e balaurul cu șapte capete
Am transformat munca dintr-un dușman, într-un spațiu de explorare. Acum aleg colaborări și contexte unde pot să cresc, nu doar să „livrez”. Unde nu trebuie să demonstrez nimic, ci pot să contribui autentic. Munca a devenit o extensie a valorilor mele, nu o corvoadă.
3. Nu mai ard ca să arăt că pot
Am crescut cu ideea că trebuie să muncesc mai mult, mai tare, mai bine. Dar acum știu că „a putea” nu înseamnă „a trebui”. Că nu e normal să mă sacrific pentru a demonstra valoare. Sensul și sănătatea sunt mai importante decât productivitatea. Am voie să spun „nu”, am voie să aleg, am voie să încetinesc.
Ce avem de făcut mai departe
Burnout-ul nu e doar o problemă individuală și nu e ceva ce se întâmplă doar „în capul nostru” sau doar celor „slabi”. E consecința unui sistem de muncă care ne cere tot și nu oferă mai nimic în schimb: nici siguranță, nici sprijin, nici spațiu pentru umanitate.
Din ce în ce mai mulți oameni se prăbușesc în burnout nu pentru că sunt leneși sau nepricepuți, ci pentru că se străduiesc prea tare, pentru prea mult timp, fără resurse reale, fără sens, fără sprijin.
De aceea spun mereu că burnout-ul nu se tratează doar la psiholog, ci și în politicile publice, în birourile managerilor, în contractele colective de muncă și în cultura unei organizații.
Avem nevoie de:
- un mediu de muncă în care oamenii să fie priviți ca oameni, nu ca resurse infinite;
- recunoașterea legală a burnout-ului ca fenomen profesional;
- formare reală pentru lideri, ca să nu mai perpetueze ciclul abuz – epuizare – performanță;
- spații sigure pentru exprimare, negociere, refuz;
- educație despre limite, ritm propriu și relație sănătoasă cu munca.
Ce înseamnă pentru mine un pas real afară din burnout?
Am creat cursul „ROST de Umanitate”, un spațiu ghidat și structurat pentru cei care nu mai vor să ardă pentru recunoaștere, ci să trăiască cu sens. Dacă te înscrii, vei putea învăța să recunoști semnalele burnout-ului și fazele prin care trece; vei regăsi ROSTUL și relația cu munca într-un mod care să te împlinească, nu să te macine; vei descoperi ritmul tău autentic și cum să-l onorezi, fără să te simți vinovat(ă); vei învăța să spui „nu” fără să-ți pierzi echilibrul și să pui limite fără frică; vei găsi validare și susținere, într-un cadru în care nu ești judecat(ă), ci însoțit(ă).
Dacă și tu ai trecut sau treci prin burnout, sper ca aceste rânduri să-ți fie un punct de sprijin. Dacă ești angajator sau lider, sper să-ți dea curaj să creezi spații mai sigure. Dacă vrei o schimbare reală în România, semnează petiția aici. Spune-ți povestea, ia-ți vocea înapoi. Și dacă simți că te poate ajuta, intră în comunitatea Rost de Umanitate. Nu trebuie să arzi ca să fii văzut.
