Este deja după masă, programul de lucru e spre final, dar mai sunt atâtea de făcut, că ai avea nevoie de încă 8 ore de muncă.
Și ai mai sta măcar câteva minute să mai scrii un e-mail, să mai scoți un raport, să mai clarifici niște lucruri cu un coleg. Dar trebuie să pleci ca să nu întârzii la grădiniță, școală, la o întâlnire, sau o programare la doctor, pentru că la urma urmei avem viață și după job.
Și cu toate acestea în minte, uiți un lucru foarte important: toate lucrurile pe care tu chiar le-ai făcut astăzi!
Și cel mai probabil sunt câteva.
Alergăm constant să facem mai multe, încă un task, încă un obiectiv și ajungem să fim prea ocupați, încât uităm să mai sărbătorim succesul.
Acele taskuri și obiective care până nu de mult erau doar niște idei sau cerințe, și așteptam cu nerăbdare să le finalizăm, sunt acum gata. Însă pare prea puțin, pentru că imediat ne mutăm atenția spre ceea ce a mai rămas de făcut.
Parcă doar când terminăm „totul” va fi destul de bine. Și cum mereu va mai fi ceva de făcut, trăim cu această stare continuă de căutare a finalității.
Nu spun că ar trebui să o ținem într-o sărbătoare continuă pentru orice lucru mărunt, însă prea ni se pare normal să terminăm treaba și să mergem mai departe.
Bine, „ni se pare normal” și pentru că nici nu ni se spune foarte des: „Wow, ce tare că ți-a ieșit asta! Cred că ai muncit din greu! Îți mulțumesc că ți-ai dat tot interesul să obții un rezultat atât de bun! Cum ți-a venit ideea asta?”
Da, este în fișa postului, și suntem plătiți pentru ceea ce facem, și nu este treaba angajatorului să gestioneze nevoile noastre emoționale. De acord!
Însă totuși, cineva ar fi bine să se ocupe și de asta, nu?
Recunoaștem sau nu, aprecierea muncii noastre ne face bine, chiar și prin simplu fapt al confirmării că suntem pe drumul cel bun.
Nu putem însă aștepta ca ceilalți să ne aprecieze munca și rezultatele dacă nu o facem noi înșine, în primul rând.
De câte ori ți-ai luat câteva ore după un milestone important, să analizezi cum s-au desfășurat lucrurile? Și nu mă refer la discuțiile de retrospectivă, care sunt de altfel foarte utile, dacă le tratăm cu atenție.
Mă refer să te gândești la cum a fost pentru tine să ajungi la acest rezultat.
Ce ai învățat?
Cât de obosit/ă te simți?
Cât de productiv/ă poți să fii după această perioadă?
Ce ai avea nevoie pentru mintea și corpul tău ca să poți să începi un nou task sau proiect?
Nu suntem roboți, nu avem resurse infinite constant. Avem nevoie de această alternare între muncă și odihnă, între analiză și acțiune.
Iar dacă avem grijă și de nevoile noastre fizice, mintale și emoționale, evităm să cădem în această capcană a omului mereu prea ocupat să se mai și bucure. Evităm să ne epuizăm și să suferim de anxietate sau chiar burnout.
Așadar, tu îți apreciezi munca? Te bucuri de rezultatele obținute? Sărbătorești din când în când? Cum ar fi să îți rezervi chiar astăzi câteva minute să te gândești la toate lucrurile pe care le-ai făcut în ultima perioadă?
Vei vedea cum îți crește stima de sine, cum vei înțelege de ce nu ai făcut și acele 10 lucruri care te stresează acum, pentru că ai fost ocupat cu altele. (Nu vorbim aici despre priorități, este o altă discuție.)
Dacă găsim sens și împlinire în ceea ce facem atunci știm că este potrivit pentru noi, iar asta cred eu că este un câștig greu de egalat.
Nu știm foarte clar care este sensul vieții, însă sentimentul de împlinire și împăcare cu noi înșine nu sună rău deloc, nu?
Sursă imagine cover: Charlotte Karlsen on Unsplash.
