hacking work logo svg white with orange

Cum ne aburesc șefii? Replici memorabile povestite de angajații români

De câte ori ți s-a întâmplat să îi ceri ceva șefului tău, iar el să îți răspundă cu o replică demnă de noaptea minții? Poate există o serie de motive pentru un răspuns aparent nepotrivit. Șeful tău poate fi stresat, poate avea propriile provocări sau poate să nu fi înțeles pe deplin cererea ta. Însă, de multe ori, e vorba de un obraz la fel de gros ca portofelul pe care îl ține ascuns de tine.
The image features an office setting with a diverse group of employees seated around a table, interacting with their boss, who has a realistic fox head instead of his human features.

Care crezi că sunt cele mai ipocrite replici ale șefilor, atunci când joacă rolul de angajatori? Răspunsul vine chiar de la angajații români care au spus într-o postare de pe reddit ce i-a deranjat la angajatorul lor. Le-am cules pe cele mai savuroase, pe care încercăm să le parcurgem în cele ce urmează:

„Nu toată lumea își dorește să fie promovată și noi am vrut să te protejăm nepromovându-te, în caz că nu îți doreai să te promovăm.”

Un răspuns deștept pentru un angajat care și-a dorit să fie promovat. Dar nu-i așa că întotdeauna știe șeful ce e mai bine pentru tine? Promovarea vine cu o enormă responsabilitate (și cu o mărire de salariu, în unele cazuri), iar unii șefi își doresc să își protejeze angajații de stres, decizii și alte lucruri care i-ar putea face să-și dea seama că merită mai mult decât le oferă jobul (și șeful) actual.

Nu avem buget pentru măriri, doar pentru demisii

„Am încercat tot posibilul să negociez pentru tine o mărire, dar din păcate, nimeni nu a primit”.

Îți sună cunoscut? Încearcă să negociezi cu șeful și o posibilă demisie și brusc vei observa că mai apar ceva bani în plus la salariu. Organizațiile au mereu bugete diferite pentru angajații actuali versus cei nou-veniți, iar de cele mai multe ori, bugetul pentru noii angajați e semnificativ mai mare decât cel pentru măririle angajaților actuali. 

La mine s-a întâmplat cu transferul în altă echipă. M-au dus cu zăhărelul peste 6 luni de zile, fără vreo intenție de a face transferul respectiv, deși le-am zis în repetate rânduri că sunt plafonat și că nu prea mai e de lucru pe proiectul actual. Când mi-am băgat în final demisia au sărit în sus toți managerii, brusc mi se propuneau mutări la biroul din SUA și alte bălării. No, thanks.

Iar lucrurile se întâmplă deseori la fel și la o scară mai mare, prin multinaționale:

„Am încercat să deschidem post nou pentru tine ca să nu pleci, dar managementul nu mai vrea să angajeze români.”

Cum se fac de mândră minune și șefii dintr-o companie olandeză:

Primul meu job, lucram pentru niște olandezi. Își deschiseseră o sucursală în Cluj într-un apartament și ne-au racolat pe vreo 5 interni și încă 2 developeri mai experimentați. În fiecare vineri ne dădeau bere sau suc să stăm să bem împreună, de la 4 la 5.

Într-o vineri de August, cu 30+ grade afară, fără AC în birou, am deschis și băut cola oferită de firmă pe la 13:00, n-am mai așteptat până la 16:00. Fiind și un olandez superior în delegație la noi, văzându-ne în bucătărie cum devoram cola s-a dus în biroul lui și i-a dat mail supervizorului nostru român: <<Stelian, I thought it was clear that Coca Cola offered by the company should be drinked only after 4PM>>.”

Noi nu concediem, angajații aleg să plece

„Din fericire nu am făcut concedieri anul asta, am discutat cu 400 de colegi și au ales să plece din firmă.”

Ei bine, da, s-au săturat oamenii de salarii prea mari, șefi prea buni și onești și de un mediu de lucru corect și au hotărât că nu e pentru ei. În realitate însă, foarte mulți angajați nu își cunosc drepturile, iar atunci când managementul face presiuni asupra lor, ei cedează alegând să plece din firmă „de bună voie și nesiliți de nimeni.”

„Tu vii la muncă pentru salariu?”

În niciun caz, probabil vine de dragul șefului că știe că are nevoie de angajați pentru ca el să își poată lua o nouă mașină/casă/vacanță exotică etc. De acord că salariul nu ar trebui să fie piatra de temelie pentru motivația angajaților, ai nevoie și de un mediu plăcut, o echipă care să îți îmbrățișeze valorile și un job la care să mergi cu drag. Însă, luând în considerare răspunsul de mai sus, cu siguranță angajatorul nu-i oferă niciuna. 

Pensia e doar un vis frumos și îndepărtat

„Ce rost are să primești salariul complet în Contractul de Muncă? Că oricum nu mai prindem noi pensie!”

Argumentul acesta e îmbrățișat naiv de tinerii sau persoanele care au nevoie ACUM de stabilitate financiară, iar prin natura vârstei sau situației disperate în care se află nu iau în considerare și compromisul pe care îl fac, creând totodată și un precedent în industrie.  

„<<Din cauza vremurilor grele în care trăim, anul acesta (de fapt de vreo 2-3 ani) nu dăm nici o bonusare de sărbători>>. Și mă sună un coleg din alt județ cum că cei de la HR din greșeală i-au virat în cont niște bani care reprezentau o primă anuală și a trebuit să o restituie, că nu era pentru el.

Noi sperăm ca după întâmplarea aceasta să-și fi dat demisia. Însă, când vine vorba de angajații care își fac bine treaba și nu pun la îndoială verticalitatea șefilor, naivitatea lor e mereu mulsă de către astfel de șefi, alegând să-i ducă cu zăhărelul, în vreme ce managementul se bucură de bonusuri babane. 

Restul răspunsurilor șefilor și al comentariilor angajaților le-am grupat după anumite criterii, pentru a fi mai ușor de urmărit:

Angajatorul care se gândește mereu la ÎNTREAGA echipă

Șeful vrea să-și trateze în mod egal toți angajații, ca pe o familie, pentru a-și scuza salariile rușinoase pe care le oferă:

„Nu e corect să ai salariu mai mare decât alți colegi de-ai tăi care au aceeași senioritate, trebuie să ne gândim și la ei.”

„<<Suntem o familie.>> ….de tot căcatul, dar o familie.

„Cum adică vrei mărire, a trecut doar un an de la ultima cerere de genul, plus că sunt persoane care nu au primit mărire în 2 ani.”

Angajatorul cu credință în Dumnezeu și Stat

Angajatorul care nu are niciodată bani, dar știe că are angajați înțelegători pe care îi poate duce cu zăhărelul:

„De la mine mai putin, de la Dumnezeu mai mult. Hehehee.”

„Aveți grijă ce-mi urați, că vă urez și vouă la fel, dar dublu!”

„<<Eu ies pe minus cu tine în fiecare lună>> – între timp avea avantaj de la Guvern de la care primea fix salariul meu de 1600 – 2000 lei / lună.

Angajatorul care are mereu dreptate și le știe pe toate

Șeful nu e șef degeaba dacă nu are și dreptate… sau oameni care să îl lingușească pentru a primi mărire de salariu: 

„Ca să fii promovat cam ai nevoie de skill-uri de pupat în fund pe care tu nu le ai.”

„Pentru vârsta ta deja câștigi suficient.”

„Nu pot promova pe cineva care lucrează remote.”

„Dacă oferta de la ceilalți pare că e prea bună ca să fie adevărată, e.”

„<<Ce dacă a crescut inflația? Salariile trebuie mărite în funcție de cât produci în companie.>> Ce se întâmplă în realitate e că ăia care știu să lingușească sau au pile, stau bine mersi la birou, iar restul muncesc cât pentru mai mulți.” 

Angajatorul care nu are niciodată bani (pentru tine)

Șeful care reușește să transforme compania în lider de piață, dar tot nu poate să își plătească angajații cu salarii decente:

„<<Nu avem buget pentru măriri>>, 2 săptămâni mai târziu, în town hall: <<Mulțumim tuturor pentru munca depusă. 202X a fost cel mai bun an al nostru, în care am înregistrat cea mai mare creștere.>>”

La interviu: <<Firma noastră este lider de piață în X și Y…>>
La promovări: <<După cum știți e o perioadă economică dificilă…>>
PS: N-am întâlnit încă firmă care să nu fie lider de piață în ceva la interviu.

***

Tu ai avut vreo experiență cu un astfel de angajator? În ce categorie l-ai încadra? Așteptăm răspunsul tău, pe larg, în secțiunea de comentarii. 

Distribuie articolul
Articol scris de

3 răspunsuri

  1. Ooo, da. Sa citam: „Din pacate, nu mai am incredere in tine si nu cred ca vom mai lucra impreuna. Nu te potrivesti cu ceilalti directori care au o vechime de peste 10 ani in companie!” a se citi: „Am aflat ca stii cum m-au facut director general, alegandu-ma pentru ca am lucrat bine sub birou la fostul reprezentant al actionarilor, nu pe competente!” (CEO mare companie lider de piata (ce cliseu!) intr-o multinationala vs director departament care se ocupa cu control/securitate etc”. ).
    Sau alta : „Daca muncesti mult, stai peste program si stii sa te faci placut, poate iti vei atinge targetul. Uite, X a fost promovata dupa 4 luni directoare de sucursala, si lucra tot pe credite, ca si tine!” (In spate o poza cu X uleasca in costum de baie stand in poala celui care discuta intr-o excursie prin Dominicana. App, amandoi casatoriti, excursia aia fusese „team building” doar pentru ei, decontata de banca intocmai!)
    Sau: ” Toti stim ca e greu si e criza, nu avem cum sa marim nici anul asta salariile!”. Iar saptamana urmatoare ghici cine isi etala noul Mercedes clasa E full options, mandru nevoie mare ca i-au ramas din prima si bani pentru avansul la vila? Da, el, top managerul din banca X. Era prin februarie 2010)
    Sau: „Aici se promoveaza si bonuseaza competenta. Lucram in consultanta, trebuie sa tragem, clientii ne platesc salariile. Tu ai cel mai mare salariu din echipa, sunt cele mai mari asteptari. ” (Cand am plecat, cocosat dupa atatea mizerii facute, si furios pentru ca eram certat si pentru erorile unei colege, am aflat ca acea colega era prietena la catarama cu sefa si ii facea cafeaua zilnic, o astepta cu ea gata, sa iasa cate o ora la tigara la 9 dimineata ca sa ne barfeasca pe toti. Ca sa testez, am spus o chestie si in 5 minute am fost chemat la sefa ca de unde stiu eu ca X client are o situatie complicata? Nu ar fi mai bine sa imi tin gura si sa nu afle nimeni? Ulterior am aflat si ca nu eram doar eu cel barfit si incarcat, mai erau si altii care nu se aliasera cu ele si cu alti cativa, veniti in compania despre care vorbim dintr-alta, mare, din Big 4. Ca de, acelasi comportament si zambete false. ..)
    Deci da, fie ei si straini, dupa maxim 6 luni, se romanizeaza. Cat despre romani, cum e vorba aia:” Ca romanul nu-i nici unul, unde-s doi te…. unul!”

  2. Chiar zilele acestea, atat managerul companie la care lucrez cat si CEO-ul incearca sa ma convinga sa renunt la ziua extra de concediu pe care o primesc pt fiecare an de vechime (am peste 6 btw) si care imi e prinsa in contractul indivitual de munca sub pretextul ca au ei o viziune mai buna despre cum trebuie sa arata concediile angajatilor. Also, restul colegilor au renuntat deja la ea si eu sunt singurul care are “trust issues”. In schimb, imi promite el ca o sa imi dea defapt cate am nevoie, dar sa fie in jur de 25 (20 ar fi prinse in contract, restul la mila lor).
    Am refuzat politicos spunand ca sunt multumit cu ce am, moment in care au aparut si niste amenintari aruncate sa ma sperie (o sa iti dam sa faci munca naspa, o sa te scoatem de pe proiect…pana la te dam afara)
    Deci solutia lor la trust issues a fost sa ma ameninte. Am impresia uneori ca oamenii sunt rupti de realitate.
    As aprecia un sfat/parere referitoare la toata situatia si cum ati reactiona voi la asa ceva?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole similare

lider care mustrează pe cineva

Liderul bun nu vrea să aibă musai dreptate

Când a fost ultima dată când nu ai fost de acord cu șeful tău? I-ai comunicat asta sau i-ai dat dreptate doar pentru că era șeful tău? Este mult mai simplu să îi dai dreptate, dar, pe viitor asta va împiedica întreaga echipă să facă lucrurile mai bine și să inoveze.