Campania #VremLegeaBurnout continuă!
Petiția noastră a ajuns la aproape 10.000 de semnături. Dacă nu ai semnat-o deja, doar câteva semnături ne despart de acest prag. Așadar, dacă n-ai semnat deja, ne ajută mult sa o faci acum: semnează petiția.
Ca parte a campaniei, am contactat numeroase sindicate din România. Am stat de vorbă cu Liviu Apostoiu, prim-vicepreședinte al Confederației Naționale Sindicale Cartel Alfa, una dintre cele mai mari organizații sindicale din România, care reunește zeci de federații și sindicate din sectoare precum industrie, transporturi, sănătate, educație și administrație publică.
Discuția a vizat poziția confederației în privința epuizării profesionale și a efectelor devastatoare pe care le are asupra angajaților.
Răspunsurile sale scot la lumină statistici dure și realități ignorate: subraportarea cazurilor de burnout, mortalitatea ridicată în accidentele legate de epuizare profesională și lipsa resurselor pentru ca instituțiile statului să intervină eficient.
Din experiența dumneavoastră directă cu angajații, cât de gravă este problema burnoutului în România?
Problema burnoutului există, dar este aproape imposibil de cuantificat cu datele oficiale. România se află printre țările care în care se raportează un număr infim de accidente la muncă, dar și unde conștientizarea cazurilor de epuizare profesională rămâne la nivelul discuției informale între angajați.
Lucrătorii conștientizează problema epuizării profesionale, iar cazurile sunt nenumărate: asistentele medicale din secțiile cu un grad ridicat de risc, precum ar fi psihiatria, ATI sau UPU/CPU au cerut în repetate rânduri pensionare anticipată din cauza stresului ridicat.
Problema nu este doar absența datelor publice, dar și absența înregistrării accidentelor de muncă sau a riscurilor. Din Raportul de Activitate pe anul 2023 al Inspecției Muncii reiese că doar 25 de cazuri de accidente (0,7% din totalul infim de 3.595) au fost provocate de „prezența la lucru în condiții psihofiziologice necorespunzătoare”. Dintre acestea, patru s-au soldat cu moartea, adică 6,8% din total. Un aspect îngrijorător este dat de faptul că raportul de mortalitate în rândul cauzelor psihofiziologice necorespunzătoare este cel mai mare, de 16% față de media generală de 1,64%.
Raport Inspecția Muncii 2023: Accidente de muncă și mortalitate: Din totalul de 3.595 de accidente de muncă raportate în 2023, doar 25 (0,7%) au avut drept cauză prezența la muncă condiții psihofiziologice necorespunzătoare. Dintre acestea, 4 s-au soldat cu decese, ceea ce înseamnă o rată a mortalității de 16%, comparativ cu media generală de 1,64% (Sursa: Inspecția Muncii).
Ce categorii de angajați sau domenii de activitate observați că sunt cele mai vulnerabile în fața burnoutului?
Există riscul de burnout la toate categoriile profesionale în funcție de mediul de lucru și de intensitatea muncii. Exemplele care au ajuns să fie mai bine mediatizate în ultimii ani au fost ale personalului medical și ale angajaților din domeniul IT (cazul Atos). Problema burnoutului se regăsește și în administrația publică centrală sau locală, chiar dacă eforturile de decredibilizare a funcționarilor publici ar afirma că la stat este o continuă „debandadă și vacanță”. Există cazuri frecvente de muncă peste program, de stat în birou după orele 20:00 din cauza lipsei de personal, dar și a blocărilor administrative care fac imposibilă suplimentarea de locuri.
Care sunt cele mai frecvente cauze sistemice care duc la burnout în companiile și instituțiile din România, din perspectiva membrilor de sindicat?
Pe de-o parte lipsa finanțării adecvate duce la imposibilitatea suplimentării locurilor de muncă acolo unde este nevoie.
Discursul din ultima perioadă de-a reduce numărul de angajați din administrația publică locală va duce și mai mult la cazuri de epuizare. Problema este semnalată deja de angajații din primăriile mari (reședințe de județ) unde se funcționa deja cu un număr redus de angajați din cauza limitărilor din perioada Băsescu – Boc. Scăderea și mai mare a numărului de angajați va face imposibilă angajarea suplimentară de angajați acolo unde este nevoie.
Pe de altă parte, există și o distribuire inegală a sarcinilor în anumite întreprinderi, favoritisme politice care duc, într-adevăr, ca o persoană să aibă mai mult de muncă față de alta
Cum poate fi împiedicat riscul ca această lege să fie aplicată superficial sau abuziv?
Bani, oamenii și formare profesională.
Este nevoie ca Inspecția Muncii să primească mai multe fonduri, să se deblocheze angajările și să se mărească semnificativ numărul de inspectori de muncă, iar ulterior aceștia să participe la formări profesionale cu privire la riscurile psihologice.
O problemă pe termen lung o va reprezenta lipsa atractivității salariului din cauza înghețării câștigurilor salariale prin OUG-uri.
Ce răspuns ați primit din partea autorităților sau angajatorilor atunci când ați semnalat situații de burnout? A existat deschidere și colaborare?
Colaborare poate exista la nivel formal, dar din cauza unei lipsei de fonduri și de personal, munca pentru combaterea burnout-ului reprezintă, mai degrabă, o prioritate foarte scăzută. Existența unor norme sau metodologii scrise este un pas, dar problema rămâne în practică existența banilor, a programelor finanțate cu angajați proprii, dar și a formării profesionale a acestora pentru a putea să depisteze și să prevină cauzele de burnout.
Considerați că primul proiect legislativ privind burnoutul, retras în 2024, a fost un pas în direcția bună?
Proiectul a fost în direcția bună, dar rămânem profund îngrijorați de eforturile confederațiilor patronale de-a duce la retragerea acestuia. Expunerea de motive pentru avizarea nefavorabilă a proiectului în cadrul CES este conturată, în principal, de patronat care obsesiv afirma că nu va aduce „efectele pozitive dorite”.
Ce mituri legate de burnout considerați că trebuie combătute urgent, atât în spațiul public, cât și în relația angajat-angajator?
Toate.
Este inadmisibil ca în 2025 atunci când un angajat deplânge situația de la locul de muncă, media, dar și publicul, să se întoarcă împotriva acestuia. Angajații din sectorul public care au atras atenția asupra riscurilor au fost adesea ridiculizați de mai mulți formatori de opinie. Vocea acestora nu a fost ascultată și este îngrijorător că atunci când un grup profesional se plânge de condițiile de muncă, o parte din societate se întoarce împotriva acestora.
