UPDATE 6.06.2025:
Ne vedem live marți, 10 iunie, de la ora 11:00, pe YouTube, Facebook și LinkedIn, într-o ediție specială Hacking Work dedicată acestui caz. Vom fi în direct alături de Doru Șupeală și alți invitați, pentru a răspunde la întrebările voastre.
Vă așteptăm să fiți alături de noi în transmisiune. Fiecare voce contează. Fiecare persoană poate face diferența.
UPDATE 5.06.2025:
Echipa Hacking Work a solicitat un punct de vedere celor 24 de deputați din Comisia pentru Muncă și Protecție Socială. Până acum ne-a răspuns doamna deputat Monica Elena Berescu care ne-a transmis următoarele:
„Împărtășesc pe deplin preocuparea dumneavoastră legată de lipsa de transparență și întârzierea nejustificată a concluziilor în ancheta desfășurată de Inspectoratul Teritorial de Muncă București. O astfel de întârziere – de peste 8 luni – este profund neadecvată, mai ales într-un caz în care este vorba despre pierderea unei vieți umane în condiții cel puțin discutabile.
În calitate de membră a Comisiei pentru Muncă și Protecție Socială, voi adresa o solicitare oficială către ITM București și către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, pentru a clarifica stadiul investigației, precum și motivele întârzierii și a lipsei de comunicare publică eficientă.
Consider că este responsabilitatea noastră, ca reprezentanți ai cetățenilor, să ne asigurăm că instituțiile statului funcționează cu transparență, empatie și promptitudine – mai ales atunci când este vorba despre viața și sănătatea oamenilor la locul de muncă.”
Articol original:
O tânără de 27 de ani a murit la birou, pe 4 octombrie 2024. O tânără la început de drum, care a intrat într-un loc de muncă aparent interesant și a ieșit de acolo fără viață. Alexandra Anghel a murit acum opt luni în sediul companiei MDPI din București, în timpul programului, într-un climat de stres, presiune și epuizare psihică constantă.
Imediat după acest eveniment tragic, a urmat un val de mărturii cutremurătoare de la actuali și foști angajați MDPI: povești despre hărțuire sistemică, burnout, episoade de panică, abuzuri psihologice și un mediu de lucru în care sănătatea mintală era sacrificată zilnic pe altarul „productivității” (a se citi lăcomiei firmei).
Am documentat toate aceste lucruri în articolul nostru anterior, în care am arătat cum, în loc să își asume în mod real și cinstit responsabilitatea și să îndrepte lucrurile, compania MDPI a preferat să lanseze o campanie de PR sclipicioasă, în care promovează imaginea unui loc de muncă „pozitiv” și „motivant”.
Totul în comunicarea firmei este țintit clar spre un public vulnerabil: tineri proaspăt ieșiți de pe băncile facultății, care nu au experiență profesională, nu cunosc care sunt standardele de muncă sănătoase și pot fi ușor manipulați să creadă că munca sub presiune extremă și epuizarea sunt parte din „realitatea corporatistă”.
În timp ce MDPI își spală imaginea și atrage noi candidați în același sistem toxic, autoritățile stau deoparte si ignoră responsabilitatea pe care o au față de tragedia care a avut deja loc.
Nimeni nu explică ce s-a întâmplat. Nimeni nu este tras la răspundere. Nimeni nu răspunde.
Noi, echipa Hacking Work, refuzăm această tăcere. Continuăm să documentăm acest caz și să cerem răspunsuri.
Continuăm să insistăm, să scriem și să punem presiune asupra instituțiilor statului, pentru că vrem să nu se mai repete astfel de situații în România, pentru că vrem ca instituțiile statului să își facă în mod serios datoria și să se facă dreptate pentru toți angajații care suferă în tăcere în companii abuzive.
ITM București se face că lucrează: zeci de întrebări, zero răspunsuri
În încercarea de a obține informații oficiale despre ancheta privind moartea Alexandrei Anghel în sediul MDPI, am avut următoarele interacțiuni cu Inspectoratul Teritorial de Muncă București:
5 mai 2025 – Hacking Work trimite prima solicitare oficială, în baza Legii 544/2001, adresând 5 întrebări clare și punctuale despre stadiul anchetei privind moartea Alexandrei Anghel, fosta angajată MDPI.
6 mai 2025 – ITM București răspunde cu un document vag, complet lipsit de informații relevante, menționând doar că „procedura este în desfășurare”.
7 mai 2025 – Hacking Work transmite o a doua solicitare, cu clarificări suplimentare și o serie de întrebări foarte clare care vizau în mod direct nu doar ancheta, ci și responsabilitatea publică a instituției.
8 mai 2025 – ITM București refuză categoric furnizarea informațiilor solicitate, invocând faptul că ancheta este încă în curs, refuzând astfel să răspundă la absolut toate întrebările, inclusiv la cele ce nu vizau ancheta. ITM București refuză să explice de ce o anchetă care, conform legii, trebuia să se încheie în maxim 15 zile, trenează chiar și astăzi, la opt luni de la data tragediei. Aceasta este o formă de aroganță, incompetență, iresponsabilitate instituțională și manipulare prin extinderea abuzivă a excepției legale: excepția reală (faptul că nu puteau comenta despre ancheta în desfășurare) a fost extinsă artificial și asupra întrebărilor care nu au legătură cu investigația.
13 mai 2025 – În urma acestui refuz categoric, a ignorării sistematice a întrebărilor și a refuzului general de a colabora și de a furniza informații, Hacking Work informează ITM București că va demara o campanie publică dedicată acestui subiect și că va publica integral corespondența purtată cu instituția. Nicio altă întrebare ulterioară nu a mai fost adresată instituției de către echipa noastră.
27 mai 2025 – ITM București revine cu un alt răspuns, invocând din nou cadrul legal, făcând o înșiruire de paragrafe de lege și menționând că orice investigație privind evenimente soldate cu decese trebuie finalizată „în cel mult 15 zile lucrătoare”. Răspunsul nu indică clar dacă ITM București a solicitat sau a primit o extindere a acestui termen.
Cert este că de la data decesului Alexandrei Anghel în birourile MDPI București au trecut opt luni de zile, iar termenul legal de 15 zile în care ancheta trebuia finalizată a trecut de mult.
Concret, putem afirma astăzi cu certitudine:
- ITM București a depășit de mult termenul în care trebuia să își facă datoria și să încheie investigația;
- ITM București refuză să explice de ce ancheta durează atât de mult;
- ITM București refuză să răspundă în ce anume constă ancheta;
- ITM București, practic, doar se face că lucrează, în timp ce răspunde arogant și superficial unor solicitări foarte clare, formulate în baza Legii 544/2001 a accesului la informații publice.
Situația, pe larg: Am întrebat. Am insistat. ITM București n-are chef de muncă și de discuții.
După ce am vorbit direct cu reprezentanții MDPI și am primit ca răspuns un exercițiu de PR birocratic, am decis să mergem mai departe.
Am luat legătura cu Inspectoratul Teritorial de Muncă București, instituția care are responsabilitatea legală de a investiga astfel de cazuri și de a proteja drepturile angajaților.
Am vrut să înțelegem ce s-a făcut concret în acest caz, dacă cineva a fost tras la răspundere și de ce, la opt luni de la moartea Alexandrei Anghel, ancheta este „încă în desfășurare”, fără concluzii comunicate public și fără măsuri vizibile.
Pe 5 mai, am formulat o solicitare oficială, în baza Legii 544/2001, în care am adresat o serie de întrebări clare, punctuale și absolut firești pentru un caz atât de grav:
După doar o zi, am primit și răspunsul instituției, care spune că investigația este încă în desfășurare. Nu ni se explică de ce această investigație este încă în desfășurare și în ce constă, mai exact, această desfășurare:
Un document scurt, vag și lipsit de orice substanță reală. Nu am primit niciun detaliu despre investigație, niciun termen estimativ de finalizare, nicio clarificare privind posibile măsuri luate împotriva MDPI.
În fața unui astfel de răspuns ne-am dat seama că nu putem lăsa lucrurile așa. Ne-am decis să insistăm.
Pe 7 mai, am revenit cu o a doua solicitare, în care ne-am adresat direct inspectorului-șef Bujor Constatin, invitându-l să ne acorde și un interviu filmat, în care să discutăm această situație:
Pe data de 8 Mai vine un răspuns oficial scurt și sec: nu ni se răspunde la nicio întrebare, nu ni se răspunde dacă șeful instituției vrea sau nu să ne acorde un interviu, nu ni se explică nimic despre anchetă, ci se invocă un așa-zis set de instrucțiuni interne, o listă de informații publice, care practic permite funcținarilor instituției să nu răspundă la nicio întrebare.
Practic, ITM București a ales din nou să se eschiveze, încălcând în mod evident Legea 544/2001, folosindu-se în acest sens de o așa-zisă „listă cu documente de interes public”, un document de lucru intern, care interpretează Legea 544/2001 într-un mod absolut particular și halucinant.
Practic, putem să înțelegem că această „listă cu documente de interes public” nu include de fapt nimic, astfel că acest instrument intern care nu are niciun fel de acoperire și valoare legală deformează evident prevederile legii și le permite funcționarilor să ignore orice fel de solicitare legală și întrebare pertinentă și legitimă despre activitatea instituției.
Nu ni se spune nici cine este autorul acestei „liste” (cică „aprobată de Inspecția Muncii”, adică de o instituție, nu de către o persoană cu drept legal de a face acest lucru) și nici în baza cărei legi o instituție a statului român își poate permite să reinterpreteze legile și să anuleze prin documente interne prevederile unei legi și dreptul oricărui cetățean la accesul liber la informații de interes public:
Deși întrebările noastre erau variate și multe nu vizau ancheta în sine, au fost tratate la grămadă și refuzate/ignorate in corpore. O instituție publică, plătită din banii noștri, ne spune, cu alte cuvinte, că nu avem dreptul să știm NIMIC concret în ce privește activitatea acestei instituții.
În acest context, am realizat că orice încercare de a comunica eficient și eficace cu această instituție este în zadar, și i-am informat pe conducătorii instituției că răspunsul lor este inacceptabil și că vom demara o campanie publică dedicată acestui subiect.
Nu ne-am așteptat că ITM București să mai revină cu un răspuns, însa, surprinzător, șeful ITM București, domnul Bujor Constantin, care până la acest moment nu a dat niciun semn de viață, a trecut la butoane și a revenit pe 27 mai cu următorul mesaj oficial:
Oare ce se ascunde sub nepăsarea de la ITM București?
Conform legislației române și europene, inspectoratele teritoriale de muncă au obligația de a verifica respectarea legislației muncii, de a investiga accidentele de muncă, de a sancționa companiile care încalcă drepturile angajaților și de a asigura transparența acestor procese.
În practică? Tăcere. Inacțiune. Indiferență. Răspunsuri în batjocură, care doar bălmăjesc paragrafe de lege și care pun în evidență lipsa de responsabilitate și competență a unor funcționari publici.
Pentru ce sunt plătiți acești oameni? De ce mai avem aceste structuri publice, dacă atunci când e nevoie reală de ele aleg să tacă, să se prefacă că lucrează și să se ascundă?
Cine răspunde pentru o instituție care nu-și face treaba?
Cine răspunde pentru un sistem care a normalizat abuzul angajatorilor, care nu e capabil să preîntâmpine tragediile unor angajați și care a transformat moartea la birou într-un incident birocratic?
Instituțiile care se ascund în spatele unor interpretări dubioase ale paragrafelor de lege atunci când sunt chemate să protejeze vieți nu pot fi numite funcționale. Avem nevoie de un ITM care lucrează pentru oameni, nu de o mașină de tăcere aflată în slujba celor puternici și șmecheri.
Care este opinia voastră despre activitatea ITM București în acest caz, acum că ați văzut întregul schimb de informații între echipa noastră și această instituție?
Avem oare motive să credem că această tăcere de tip ”Omerta” și faptul că ITM București nu e capabilă să încheie această investigație la opt luni de la incident reprezintă de fapt dovada că acest caz este mușamalizat în mod intenționat?
Putem să ne imaginăm că avem de a face cu o instituție a statului care NU ÎȘI FACE DATORIA nu din incompetență sau din nepăsare, ci fiindcă anumiți funcționari ar fi motivați să îngroape acest caz în uitare, din interese de ordin personal?
Ce credeți că ar trebui făcut, concret, ca să facem aceste instituții publice să își facă în mod real și legal datoria?
Ce mesaj aveți pentru conducătorii acestei instituții?
Ce mesaj aveți pentru responsabilii din mediul politic care decid în privința acestei instituții: Ministrul Muncii, Prim-Ministrul României, parlamentarii din Comisiile de Muncă ale Camerei Deputaților și Senatului, Președintele României?
Photo cover by Kristina Flour on Unsplash
Articol documentat și scris de Doru Șupeală și Cristian Halați
6 răspunsuri
Felicitari, Doru & echipa Hacking work!
Asemenea indiferenta mascata in spatele unor articole de lege nu trebuie tolerata sub nicio forma. Unde mai pui si lipsa de comunicare relevanta. Va rog sa nu uitati nici de povestea cu Atos Timisoara! La momentul la care ati publicat acel caz, a avut loc o reala efervescenta in mediile corporate, dar se pare ca agitatia a trecut, din pacate. Tare mi-e ca s-ar putea sa mai apara alte cazuri tragice pana cineva va fi tras la raspundere, sau va face realmente ceva de impact.
Romania e o tara condusa de interimari…
„Inspector general de stat
– vacant –
Delegate atribuții de inspector general de stat domnului Mihai Nicolae UCĂ, inspector general de stat adjunct în domeniul SSM”
https://www.inspectiamuncii.ro/conducerea-inspectiei-muncii
Este o munca full-time sa inveti sa fii antreprenor si lider.
Admir profund munca celor care lupta pentru un mediu de lucru sanatos. De fiecare data cand citesc ceva legat de acest subiect, ma cutremur.
Din pacate, lucruri grave se intampla si in firme mici, unde lipsa de educatie si sprijin ne face adesea sa tacem si sa nu actionam.
De ce tacem?
– Pentru ca nimeni nu ne invata ce e acceptabil si ce nu, inainte de primul job.
– Pentru ca ne place mult ceea ce facem.
– Pentru ca ne agatam de momentele bune.
– Pentru ca ne e rusine.
– Pentru ca ne e frica.
– Pentru ca sistemul nu ne sprijina.
– Si lista poate continua…
Cine este deschis merge la terapie. E o munca grea. Unele comportamente devin parte din tine si chiar cand crezi ca ai trecut peste, apare un context care scoate la suprafata ce ai invatat, fara sa vrei, de la „liderul tau”. Si o iei de la capat.
Cred cu tarie ca devii prea usor „antreprenor” si brusc vine momentul in care angajezi. Fara sa fii pregatit cu adevarat.
Ar trebui sa existe un proces serios de verificare si formare, inainte de a conduce un business si oameni.
Pentru ca, din pacate, cand nu esti lider, dar joci rolul, poti face rau real.
Si totusi, las aici si ceva pozitiv:
Mi-a spus odata o antreprenoare:
„Eu nu am rabdarea si abilitatea de a vorbi cu oamenii cum ar trebui. Sunt mai vulcanica. Dar am pe cineva langa mine care face asta si eu ma ocup de bucata mea.”
As putea vorbi ore in sir pe tema asta, dar ma opresc aici.
În calitate de angajat al MDPI, simt nevoia să împărtășesc deschis dificultățile cu care mă confrunt în încercarea de a găsi un alt loc de muncă. Mă simt prins într-o capcană, fiind nevoit să îndur, din teama că nu voi găsi o oportunitate mai bună. Deși am aplicat la zeci de joburi, am senzația că sunt judecat ca și cum aș fi „vinovat” în fața altor angajatori.
Îmi doresc ca cei dintre noi care suntem în această situație să găsim împreună soluții concrete pentru a putea pleca cu capul sus. Am citit multe comentarii pe LinkedIn și vreau să subliniez că, în ciuda faptului că mulți aleg să tacă, frica de a-și pierde locul de muncă actual este reală și îi determină să rămână tăcuți.
Înțeleg că există o presiune socială de a vorbi deschis, dar atunci când ITM nu consideră că micromanagementul excesiv și condițiile de muncă sunt o problemă, ce opțiuni mai avem? Mulți dintre noi am rămas pentru că, din păcate, nu vedem o altă cale, iar „micromanagementul chinezesc” pare să fie încă prezent în toate departamente. Poate vă întrebați dacă s-au schimbat lucrurile… răspunsul este că NU s-a schimbat absolut deloc mediul de lucru.
Dle
Doru Șupeala
Am citit cu interes articolul scris de dumneavoastra in legatura cu decesul tinerei care a lucrat la MDPI.
In legatura cu initierea demersului pe care l-ati facut catre I.T.M. Bucuresti pentru furnizare de informatii cu carater public privind stadiul cercetarii acestui eveniment, apreciez interesul pe care l-ati acordat cazului relatat.
Din pacate exista la nivelul I.T.M. – Bucuresti o execrabila comunicare, in sensul ca desi in adresa de raspuns se specifica necesitatea eliberarii certificatului medico-legal, nu se explica ca acest document mai mult ca sigur nu a fost eliberat de catre Insitului National de Medicina Legala ca urma a nefinalizarii examenului anatomo-patologic in speta autopsia, a carui raspuns este obligatoriu pentru stabilirea cauzelor evenimentului soldat cu deces.
In definitia accidentului de munca specificata la art.5, lit.g) din Legea securitatii si sanatatii in munca nr.319/2006 actualizata, ca un eveniment sa fie considerat accident de munca acesta trebuie sa respecte mai multe conditii, una dintre acestea fiind ca decesul sa fi survenit in urma unei vatamari violente.
De fapt eu vreau sa subliniez faptul ca in certificatul medico-legal apare inscris acest lucru care este decisiv pentru incadrarea unui eveniment ca accident de munca.
Mai mult ca sigur I.T.M. – Bucuresti nu a intrat in posesia acestui document ca sa poata finaliza cercetarea, lucru pe care il cunosc din experienta proprie eu functionand ca serviciul extern de prevenire si protectie constituit in baza prevederilor Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securitati si sanatatii in Munca – H.G. nr.1425/2006 actualizata.Am avut si eu un caz in care inspectorul de la I.T.M. – Constanta nu a putut finaliza cercetarea unui accident de munca de traseu(un accident produs pe caile de circulatie publice dupa orele de program petrecut pe traseul de deplasare al lucratorilor de locul de munca la domiciliu), soldat cu decesul unui lucrator.
Din pacate nu cunosc de ce aceste autopsii dureaza atat de mult astfel incat fac imposibila finalizarea cercetarii unui eveniment soldat cu decesul unui lucrator in termenul prevazut de lege.
Din punct de vedere al modului de actiune al autoritatilor, in cazul de fata I.T.M. – Bucuresti si nu numai, pot sa va spun ca asa se angajeaza oamenii in acesta institutie, criteriile eminamente importante in functionarea ei nu sunt in nici un caz competenta profesionala si caracterul uman ci dupa cum vedem si la nivelul altor institutii si autoritati, exista alte criterii neesentiale care sunt luate in considerare privind accesul personalului in cadrul acestor entitati.
Ar trebui sa vorbim in extenso si despre legislatia romaneasca din acest domeniu transpusa din directivele U.E., care de altfel pe langa faptul ca nu a fost tradusa in totalitate asa cum trebuia iti permite sa adaugi acele prevederi nationale care noi ca tara le-am preluat din vechea legislatie a protectiei muncii, rezultand o insiruire de prevederi total in dezacord cu realitatea economica.
Cu respect si consideratie,
Corneliu Iacob
Consider ca am datoria fata de Alexandra de a face publica experienta mea ca fost angajat MDPI.
Am inceput sa lucrez pentru MDPI in 2020, in timpul pandemiei COVID, cand sediul din Cluj-Napoca era recent inaugurat.
Bineinteles, inceputul parea promitator – a lucra pentru o corporatie cu sediul principal in Elvetia care aduce un aport comunitatii stiintifice.. insa, dupa primele saptamani de lucru am inceput sa fiu un mic robotel, care era bombardat cu articole pentru a le procesa si cu mesaje de la tutorele din China, fiind nevoita sa incep lucrul la 6 dimineata si sa lucrez fara pauza pentru a mentine pasul cu target-urile impuse.
Simteam constant presiunea si frica de a nu gresi in fata angajatilor din China, care erau cei care luau toate deciziile si aveau o autoritate deplina, in pofida existentei unui management local, la nivelul companiei din Cluj.
Eram constant presati de indeplinirea target-urilor si considerati un simplu ‘numar’. Chiar daca nu ti se spunea direct ca nu ai o performanta buna (NB: pe perioada angajarii mele, deoarece am inteles ca lucrurile s-au schimbat ulterior) – desele rapoarte cu performantele lunare iti aminteau mereu ca trebuie sa tii pasul cu angajatii chinezi pentru a nu avea probleme.
Am ajuns la burnout? DA.. Lucram foarte mult, iar presiunea era mare, deoarece daca nu indeplineai cerințele în timp util – fiind în competitie cu birourile din China pentru a primi constant articole – riscai să nu mai primesti articole.
Era un cerc vicios – daca nu primeai articole, nu mai puteai atinge target-ul impus.
Imi pare extrem de rau ca moartea Alexandrei nu a tras un semnal de alarma pentru companie si ca nu s-au luat masuri pentru a-si proteja angajatii.