O nouă cercetare arată că lucratul până târziu în noapte crește riscul de depresie și de boli cronice la vârsta mijlocie. Cei care au lucrat noaptea sau în mai multe schimburi când erau tineri, au avut mai multe probleme cu somnul și au fost mai predispuși problemelor de sănătate și depresiei pe când au ajuns la 50 de ani. Altfel spus, tragi de tine azi, și te îmbolnăvești pe viață. După ce au examinat programul de lucru și tiparele de somn a 7.000 de americani timp de trei decenii, cercetătorii de la Universitatea din New York au constatat că doar un sfert dintre participanți au lucrat în mod regulat doar în timpul zilei.
Profesoara Wen Jui Han, inițiatoarea cercetării, a declarat că atunci când munca noastră devine un factor de stres zilnic, acestea sunt consecințele pe care le putem aștepta peste 30 de ani.
Din păcate, în multe companii există cultura muncii peste program. Managerii vor ca angajații să muncească zile întregi, să răspundă la e-mailuri la orice oră și să-și „doneze” orele libere, precum nopțile, weekendurile sau vacanțele, fără să se plângă.
Există însă multe studii care atestă faptul că munca în exces ne afectează. Probabil că mulți dintre noi am simțit-o pe pielea noastră. Întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem cu toții, în special șefii, este: Face munca în exces ceea ce presupunem că face – adică are ca rezultat un nivel mai mare de productivitate? Iar în timpul în care avem senzația că rezolvăm mai multe lucruri, reușim oare să păstrăm calitatea muncii noastre? Experții tind să contrazică această teorie.
Poate că muncești mai mult ca să obții recunoaștere. Să observe șeful și să te aprecieze mai mult. Ei bine, un alt studiu ne arată faptul că managerii nu pot face diferența între angajații care muncesc 80 de ore pe săptămână și cei care spun asta, dar nu o și fac. Deși managerii i-au penalizat, într-adevăr,pe angajații care au fost transparenți cu privire la faptul că lucrau mai puțin, cercetătorii nu au reușit să găsească nicio dovadă că ei și produceau mai puțin. Ori, nici că angajații care munceau zi și noapte ar fi produs mai mult.
Chiar și dacă ne place mult ceea ce facem, atunci când suntem obosiți, riscul de a face greșeli crește.
Și atunci, de ce facem asta? Unii experți spun că ar putea fi vorba de ignoranță. Am putea să nu ne dăm pur și simplu seama cât de rău ne afectează suprasolicitarea. Un alt motiv ar putea fi scepticismul – poate că unii dintre noi am citit studii care demonstrează efectele negative ale muncii în exces, dar nu le considerăm ca fiind adevărate. Veșnicul „mie nu mi se poate întâmpla” – îți sună cunoscut? Iar al treilea motiv poate fi o combinație dintre nevoile financiare, autoritatea managerului și nevoile de natură psihologică, adânc înrădăcinate. Acestea formează un mix care este extrem de greu de depășit.
Dacă faci și tu parte din categoria celor care muncesc în exces, încearcă să te gândești bine și sincer care e motivul tău, și să încerci să fii puțin mai blând cu tine. Corpul și mintea ta de la 50 de ani sigur îți vor mulțumi.
Sursa foto: Pexels
***
Nu uita că ne poți asculta săptămânal la radio în fiecare marți și joi la ora 10:20 la Radio România Cultural și la 07:20 la Radio Cluj.