Echipa Hacking Work a intrat recent în posesia unor informații cu privire la un potențial proces de restructurare în cadrul fabricii Bosch din Jucu, Cluj. Informațiile primite chiar de la angajați care sunt afectați de aceste măsuri, sugerează că aproximativ 170 de posturi vor fi desființate, începând cu 1 decembrie 2025. Sunt vizate roluri precum șefi de schimb, șefi de linie și tehnicieni.
Pentru o informare corectă și transparentă, am solicitat un punct de vedere din partea Bosch. Iar reprezentanții companiei ne-au confirmat că fabrica din Jucu trece printr-un proces de adaptare la transformările structurale din industria auto globală. Într-un context economic dificil și într-o piață aflată în tranziție către noi modele de producție, compania a confirmat planurile de ajustare a 170 de poziții, dintr-un total de aproximativ 3300 de angajați. Pentru echipele din fabrică, vestea nu e ușor de primit. În spatele cifrelor sunt oameni, ani de muncă și proiecte la care au pus umărul.
Potrivit reprezentanților Bosch, măsura vine ca urmare a scăderii volumelor de producție și a schimbărilor profunde în lanțul valoric al industriei, unde marii producători auto își proiectează tot mai des propriile arhitecturi electronice și preferă externalizarea hardware-ului către furnizori contractuali. În aceste condiții, divizia Bosch Mobility Electronics „trebuie să se poziționeze competitiv și să se adapteze la noile cerințe ale pieței”.
Reprezentanții companiei au ținut să sublinieze că procesul se desfășoară cu respectarea principiilor de transparență și corectitudine și că angajații afectați beneficiază de măsuri de sprijin: pachete compensatorii conforme contractului colectiv de muncă și posibilitatea relocării în alte departamente sau unități ale grupului. „Scopul nostru este de a face restructurările cât mai acceptabile din punct de vedere social”, au transmis oficialii Bosch, menționând că reprezentanții angajaților au fost implicați încă din etapa de planificare. Mai jos, comunicatul integral al reprezentanților companiei.
Context mai larg: Industria automotive, ca o oală sub presiune
Știm deja că industria auto globală traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimul deceniu. Conform unui studiu EY, industria auto din Germania a pierdut aproximativ 51.500 de locuri de muncă în ultimul an, pe fondul scăderii exporturilor către piețe importante precum SUA sau China, unde producătorii locali (mai ales în China) acoperă o parte tot mai mare a necesarului intern.
Însă, în ultimele luni, și alți mari producători din Europa, SUA sau Asia au anunțat ajustări de personal sau reorganizări structurale în contextul scăderii comenzilor, semn că întreaga industrie trece printr-o fază de reașezare. Vorbim despre companii mari precum Tesla, care a anunțat în aprilie că renunță la peste 10% din forța sa de muncă la nivel global, General Motors (2.000 de angajați afectați), Ford (4.000 de angajați afectați doar în Europa), sau Nissan (9.000 de angajați afectați)
Cum foarte multe dintre companiile din România din industria automotive produc componente pentru pentru astfel de companii, era aproape imposibil ca acest val de concedieri să nu ajungă și la noi, din păcate. De altfel, am văzut cu toții recent că și alte companii din țară sunt afectate: La Timișoara, ZF TRW închide integral divizia de software automotive, afectați fiind circa 170 de ingineri software. La Brașov, compania Tata Technologies disponibilizează în perioada următoare 10-15 ingineri software din zona automotive. Sau la Drobeta Turnu Severin, am văzut în luna mai, cum compania Sumitomo Electric Bordnetze, companie japoneză care produce cablaje și componente auto a anunțat că va concedia 676 angajați.
În perioadele de schimbare, ceea ce contează cel mai mult este felul în care companiile și oamenii aleg să răspundă provocării. Industria automotive a mai trecut prin crize și transformări majore, dar de fiecare dată s-a reinventat prin inovație și colaborare. România are, astăzi, oameni foarte bine pregătiți în acest domeniu, iar experiența acumulată în centrele de producție și dezvoltare rămâne un atu valoros. Chiar dacă unele procese se ajustează, să nu uităm că competențele și creativitatea oamenilor nu se pierd – ele sunt cele care vor pune în mișcare următorul ciclu de creștere.
Cum gestionează Bosch efectele restructurării
Bosch rămâne unul dintre cei mai mari și mai importanți angajatori privați din județul Cluj și din România. Fabrica din Jucu, deschisă în 2013, produce unități electronice de control pentru siguranța și confortul vehiculelor, contribuind semnificativ la ecosistemul tehnologic local.
Elementul central, pe care și noi, la Hacking Work, îl urmărim cu atenție în astfel de situații, este modul în care compania gestionează impactul uman al restructurării.
Conform informațiilor pe care le avem, Bosch are o atitudine transparentă în acest caz, mai multe dintre măsurile anunțate pot fi considerate un exemplu de bună practică în astfel de situații dificile:
- Au explicat, în primul rând angajaților, într-un mod clar, cauzele care au dus la decizia de restructurare;
- Reprezentanții angajaților au fost informați și implicați în acest proces;
- Au identificat pozițiile intermediare, de middle și low management (șefi de schimb în producție, șefi de linie și posturi de tehnicieni pe schimburi), adică poziții care nu sunt printre cele mai productive;
- Restructurarea se va face în principal prin comasarea posturilor, iar pentru noile poziții oamenii afectați vor trece printr-un proces de evaluare internă, ca un interviu. Asta indică un proces corect și transparent de stabilire a oamenilor la care sunt nevoiți să renunțe.
- Angajații care sunt nevoiți să plece vor primi pachete salariale compensatorii
Prin modul în care abordează această perioadă dificilă – comunicând transparent și oferind sprijin angajaților afectați – compania arată că responsabilitatea corporativă se măsoară mai ales în felul în care gestionezi astfel de momente grele. Rămâne să vedem sprijinul concret și pachetele compensatorii pentru angajații afectați, cei care au pus umărul și la creșterea companiei atunci când a fost bine. Urmărim subiectul și vă ținem la curent.
Răspunsul integral al reprezentanților Bosch
În urma solicitării echipei Hacking Work, vă prezentăm mai jos răspunsul integral primit din partea reprezentanților Bosch.
Dezvoltarea afacerii Bosch este îngreunată de o economie globală slăbită și de o piață auto stagnantă. Având în vedere evoluția pieței, ne așteptăm în continuare la o scădere a producției de vehicule și la intensificarea semnificativă a concurenței. Bosch a lucrat continuu la ajustări structurale și de portofoliu pentru a-și asigura competitivitatea și viabilitatea viitoare. În acest scop, revizuim continuu structura activităților noastre pentru a reduce costurile oriunde este posibil – fie în structuri, portofoliu sau personal, iar acest lucru se aplică la nivel mondial.
Piața de electronice auto este puternic influențată de preț, în special pentru unitățile electronice de control (ECU) și datorită apariției noilor furnizori de pe piață. În plus, lanțul valoric se schimbă. Astăzi, producătorii de vehicule preferă să-și definească singuri arhitecturile electrice/electronice (E/E) și să solicite producerea hardware-ului la costuri foarte eficiente de către producători contractuali din afara industriei. Acest lucru creează provocări economice majore pentru furnizorii de sisteme precum Bosch, care anterior au integrat dezvoltarea și producția de ECU pentru producătorii de vehicule. Divizia Bosch Mobility Electronics trebuie să se adapteze la schimbările structurale în dezvoltarea și producția de ECU și să se poziționeze competitiv.
În acest context, fabrica Bosch din Cluj, care face parte din divizia Mobility Electronics, planifică o ajustare a 170 de poziții până la sfârșitul lunii decembrie 2025. Bosch se angajează la o comunicare transparentă și deschisă. Prin urmare, am implicat reprezentanții angajaților noștri din timp și ne-am informat mai întâi angajații noștri despre această decizie. Scopul nostru este de a face restructurările cât mai acceptabile din punct de vedere social, implementând măsuri, inclusiv pachete compensatorii, conform contractului colectiv de muncă în vigoare.
În Cluj, Bosch are în prezent aproximativ 3300 de angajați la unitatea sa de producție. Fabrica a fost înființată în 2013 și produce unități electronice de control pentru asistența la condus, siguranța traficului și confort, precum și pentru îmbunătățirea experienței de condus.