Cum să-ți gestionezi mai bine timpul folosind metoda „Pomodoro 25 + 5”

Ai fost vreodată atât de copleșit de sarcini încât nu știai de unde să o apuci? Iar când reușeai să te mobilizezi, apăreau tot felul de distrageri care nu te lăsau să muncești: de la notificări pe telefon, la mesaje de la colegi pe Slack sau remindere să cumperi pâine?

Astăzi discutăm despre cum să ne organizăm timpul mai eficient cu ajutorul unei tehnici simple și geniale: Tehnica Pomodoro, pe care o poți pune în practică imediat după ce termini de ascultat acest scurt episod. Da, ai intuit bine, numele vine de la italienescul „pomodoro”, care înseamnă roșie, tomată. Hai să vedem de ce se numește așa și cum ne poate ajuta această tomată, Pomodoro, să ne organizăm timpul mai bine.

Ce este Tehnica Pomodoro?

Prin anii ’80, italianul Francesco Cirillo, student pe atunci, copleșit fiind de volumul mare de muncă, și-a zis că orice progres e mai bun decât niciun progres și a început să-și cronometreze perioadele de lucru cu un cronometru de bucătărie, care avea forma unei roșii, unei tomate. Așa s-a născut Tehnica Pomodoro, care propune împărțirea timpului de muncă în intervale de 30 de minute, în care avem 25 de minute de muncă concentrată, urmate de 5 minute de pauză.

Tehnica presupune alternarea sesiunilor de lucru intense cu pauze scurte, pentru a menține concentrarea și a evita epuizarea mentală. Este o metodă simplă, dar extrem de eficientă. Cirillo, care a dezvoltat și aplicații software de atunci, este dovada vie a faptului că o minte creativă poate găsi soluții atât de bune încât sunt folosite de oameni și câteva zeci de ani mai târziu. 

Cum pui în practică Tehnica Pomodoro?

Pregătește-ți lista de sarcini pe care vrei să le finalizezi. Dacă ai o problemă mai complexă încearcă să o împarți în probleme mai mici de rezolvat. Mai departe este vorba despre câțiva pași extrem de simpli: 

  1. Alege o singură sarcină pe care să te concentrezi;
  2. Setează cronometrul pentru 25 de minute;
  3. Muncește pe acea sarcină până sună alarma, asigură-te că nu îți sună telefonul în acest timp și că elimini potențialele distrageri;
  4. Fă o pauză de 5 minute; dar nu te duce pe telefon, ci folosește timpul ca să te relaxezi, fă o mică plimbare prin birou sau prin casă, bea un pahar cu apă, privește câteva minute pe fereastră.
  5. După patru sesiuni de lucru Pomodoro, ia o pauză mai lungă, de 15-30 de minute.

Acest ciclu de 25 de minute + 5 minute pauză îți permite să te concentrezi intens pe o sarcină pentru o perioadă nu foarte lungă de timp, iar pauzele scurte îți oferă ocazia să te refaci mental ca să revii la fel de energic. 

Ca să-ți fie și mai simplu, sunt o sumedenie de site-uri și aplicații la un click distanță care îți facilitează punerea în practică a acestei metode. Încearcă o căutare pe Google după „Pomodoro 25+5”.

Eu sunt genul de om care stă în fața laptopului și câte patru ore fără să ia nici o pauză. Deci ar părea că tehnica aceasta nu este pentru mine. Dar am încercat-o timp de o săptămână și mi-a plăcut atât de mult încât probabil că voi continua să mă folosesc de ea. 

La început nu mi se părea normal să lucrez în calupuri atât de scurte. Tendința mea era să ignor cronometrul și să continui să lucrez dacă tot eram productiv. Dar m-am ținut de metodă și am luat pauze de 5 minute ori de câte ori suna ceasul. A început să-mi placă atunci când mi-am dat seama că eram foarte concentrat în acel interval de 25 de minute, deoarece eram dornic să îmi duc la bun sfârșit sarcina pe care mi-am alocat-o. 

Nu m-am trezit răsfoind Linkedin-ul fără să îmi dau seama, pentru că dacă aș fi făcut-o nu mai aveam timp să mă țin de angajamentul pe care mi l-am asumat. Ca multitasker notoriu ce sunt, am observat că eram complet concentrat asupra acelei singure sarcini. Un alt aspect pozitiv pe care l-am observat: mi-am organizat munca mult mai eficient, obligat fiind să împart inclusiv probleme complexe în probleme mai mici, care să poată fi finalizate în 25 de minute. Tehnica nu a funcționat strict în momentele în care aveam ședințe cu colegii sau cu partenerii, dar în rest a dat roade. 

S-ar putea ca sesiunile de 25 de minute de lucru urmate de 5 minute de pauză să nu funcționeze pentru tine. În acest caz, găsește un alt interval de timp care ți se potrivește, dar care să fie apropiat ca durată de cel definit de domnul Cirillo. Ideea este să împarți sarcinile mari în sarcini mai mici, să aloci timp neîntrerupt pentru ducerea la bun sfârșit a acestora, urmate de pauze pentru a-ți relaxa mintea. După ce termini fiecare pomodoro, vei simți un sentiment de împlinire și vei constata că ți-ai folosit timpul într-un mod mai eficient. S-ar putea să fii surprins cât de multe poți realiza cu un plan simplu și niște pauze bine plasate. 

Idei valoroase pentru organizații sănătoase

Podcastul Make it Work este susținut de MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România. 

image 3 - Hacking Work

MedLife ştie că afacerile sănătoase cresc cu oameni sănătoşi, fiind unul dintre cei mai mari furnizori de sănătate pentru companiile și angajații din România. Un partener de încredere, care are capacitatea de a oferi oricând soluţii personalizate, adaptate nevoilor fiecărui business şi fiecărei echipe în parte.

Indiferent de specialitate, la MedLife găsești mii de medici buni, a căror expertiză este completată de cele mai avansate tehnologii din domeniul medical și o infrastructură modernă, la nivel naţional.

Împreună ne propunem să vă oferim idei şi informaţii care să vă inspire să dezvoltaţi proiecte ambiţioase alături de echipe sănătoase.

Distribuie articolul
Articol scris de

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cel mai recent episod de podcast
Citește articole cu etichetele de mai jos

Alte articole similare