Iar schimbarea, înseamnă, printre altele, și conștientizare. De ce facem lucrurile în modul în care ne-am obișnuit, cât e automatism, cât e traumă și ce putem schimba? În legătură cu jobul și relația noastră cu munca, Andra a găsit răspunsuri într-un studiu pe care l-a desfășurat recent. Iată o privire în detaliu asupra concluziilor sale – un fel de hartă a motivelor pentru care suntem adesea obosiți, stresați, dar continuăm să muncim din greu. Dar, înainte de toate hai să analizăm cele mai cunoscute zicale românești și să vedem de unde ni se trage senzația ca munca trebuie să însemne suferință.
„Meseria e brățară de aur” sau cum ne-a setat societatea pe modul „muncă fără pauză”
Dacă te-ai întrebat vreodată de unde vine acea mică voce interioară care îți șoptește, de fiecare dată când te așezi pe canapea, „Nu sta, că-ți stă norocul”, răspunsul e simplu: de la părinți, care la rândul lor, au perpetuat aceasta zicală. Aceleași voci care, din iubire și grijă, ne-au pregătit pentru viață cu o serie de „adevăruri” care par să fi rămas înrădăcinate adânc în subconștientul nostru.
„Cine nu muncește, nu trăiește” – îți garantează să te simți vinovat când îți iei o pauză de care chiar aveai nevoie. Sau „Meseria e brățară de aur”, care, dacă ar fi fost adevărată la propriu, probabil că unii dintre noi nu s-ar mai simți încătușați la job. În realitate, ne regăsim învățați să credem că valoarea noastră depinde de cât de mult muncim, nu de cât de fericiți suntem.
Fericirea nu ar trebui să fie un premiu obținut după o viață de sacrificii. Ar trebui să fie o prioritate de sine stătătoare, un scop în sine. Dar, pentru a ajunge la asta, e nevoie să deconstruim multe dintre convingerile vechi.
Expresia favorită a Andrei este „Cu pasiunea mori de foame.” – să fie clar, pasiunea e frumoasă, dar să nu te apuci cumva să crezi că îți poți plăti chiria cu ea. Practic, suntem programați de mici să nu punem prea multe întrebări și să acceptăm că „munca e grea și nu ai ce să faci”. Orice ai face, nu te revolta, nu-ți da demisia fără un alt job și mai bine să taci decât să strigi la șef, că, după cum știm cu toții, „Capul plecat, sabia nu-l taie.”
Descoperă toate rezultatele studiului
Totuși, pe măsură ce ne confruntăm cu burnoutul modern și cu lipsa timpului pentru noi înșine, începem să ne întrebăm: nu cumva au uitat societatea să ne spună că și pauzele sunt esențiale? Că, poate, „vacanțele nu sunt un moft” și că o meserie poate fi de aur doar dacă îți lasă și ceva timp să o porți cu mândrie, fără să te simți copleșit. Până una-alta avem tot timpul să reflectăm la asta măcar în pauzele scurte în care ne dăm voie sa respirăm.
Cine nu muncește, nu trăiește… dar cine muncește, cum trăiește?
Cu date adunate de la peste 3.500 de respondenți, acest studiu nu vrea să se bată cu rigurozitatea unui sondaj statistic clasic, dar e făcut cu bune practici și pasiune, așa cum a învățat Andra la Școala de HR. „Raportează-te la el ca la o oglindă a bulei noastre” – studiul reflectă realitatea pe care o trăim noi și cei din jurul nostru, dar asta nu înseamnă că e singura realitate din România. Cu alte cuvinte, ce vedem noi aici e real, dar poate că vecinul tău din bloc are o poveste complet diferită.
Hai să descoperim însă și ce ne spune studiul:
Timpul liber: O iluzie sau un lux?
Hai să vorbim puțin despre treburile casnice. Da, acele activități „mărunte” care ocupă un spațiu semnificativ din viața fiecăruia dintre noi. Dacă ai impresia că doar tu îți petreci orele libere între o mașină de spălat și o tigaie pe foc, află că nu ești singur/ă. Într-un alt studiu desfășurat tot de Andra, 43% dintre respondente spun că petrec în medie 120 de ore pe lună cu treburile casnice. Asta înseamnă 5 zile pline din viața ta, în fiecare lună, dedicate strict activităților casnice. Nu-i de mirare că ne simțim ca într-o vacanță chiar și când doar stăm în fața televizorului din bucătărie.
În aceeași ordine de idei, 20% dintre respondente nu își alocă nicio oră liberă pentru ele în fiecare săptămână, în timp ce 60% reușesc să își rezerve între 0 și 3 ore.
Stresul de la muncă se mută acasă
Dar treburile casnice nu sunt singurul „musafir neinvitat” în timpul nostru liber. Stresul de la muncă este cel care se insinuează tăcut, dar sigur, în viața de familie. Studiul arată că 42.3% dintre noi simt că stresul de la job le afectează uneori relațiile cu cei dragi, în timp ce alți 36.6% resimt această presiune mult mai frecvent. Practic, aproape 80% dintre noi ne trezim că aducem problemele de la birou acasă, într-un fel sau altul.
Într-o lume ideală, ne-am încheia ziua de muncă și ne-am bucura de timpul nostru personal. Însă, pentru mulți, timpul de relaxare se transformă în timpul de recuperare după o zi stresantă, și asta fără să mai vorbim de cei 4% dintre respondenți care nu au parte de așa ceva niciodată.
Prioritățile pe care le lăsăm în urmă
Un alt fenomen interesant observat este tendința de a amâna activități esențiale din cauza jobului. Nu mai avem timp să ne bucurăm de o masă liniștită, să facem o vizită la medic sau chiar să ne odihnim. 42.3% dintre respondenți amână deseori aceste lucruri. Ba mai mult, 36.6% o fac foarte frecvent. Doar 4% reușesc să le gestioneze pe toate fără să le amâne.
Această mentalitate de „mai întâi munca, restul poate aștepta” este una care ne afectează sănătatea pe termen lung și împinge spre un cerc vicios al epuizării.
Oboseala emoțională – companionul nostru de zi cu zi
Dacă până acum ai avut dubii că volumul de muncă îți afectează starea emoțională, ei bine, studiul confirmă ceea ce probabil bănuiai deja. 44.9% dintre oameni se simt uneori copleșiți sau epuizați emoțional, iar 36.9% au această stare mult mai des. 17% declară că sunt norocoși și resimt rar această oboseală emoțională. Și doar 1.2% pare să nu fi auzit de conceptul de epuizare emoțională, ceea ce îi plasează într-o categorie aparte.
Iar când ne întrebăm de ce am ales meseria pe care o avem, răspunsurile sunt revelatoare: 39.6% dintre respondenți au fost ghidați de nevoi, 25.2% au ales pasiunea, iar 24.5% s-au lăsat influențați de educația sau experiența anterioară. Interesant este că 7.6% au fost influențați de familie, dar, ironic, aceștia se pot confrunta cu presiunea de a respecta așteptările celor dragi.
Oboseala emoțională este poate cea mai vicleană formă de oboseală, pentru că nu se vede imediat și nu poate fi combătută cu o simplă zi liberă. Este acel sentiment continuu că ești tras în mai multe direcții fără să poți scăpa din mrejele stresului zilnic.
Iubim munca, dar ne îngropăm în stres
Într-o turnură neașteptată, chiar și respondenții care raportează un nivel ridicat de stres par să își iubească munca în proporții similare cu cei care nu se simt atât de stresați. Aceasta sugerează că, de multe ori, plăcerea nu se aliniază cu stresul resimțit.
Când vine vorba de cauzele stresului la locul de muncă, 26.6% dintre respondenți indică volumul de muncă ca principal factor, urmat de 17.3% care se plâng de lipsa de resurse necesare și 16.9% care întâmpină conflicte cu colegii sau superiorii. Dacă adăugăm termenele limită (15.7%) și nesiguranța locului de muncă (13%), obținem o rețetă perfectă pentru anxietate.
Vorbind despre anxietate, un impresionant 58% dintre respondenți au simptome de anxietate frecvent la locul de muncă. Chiar și așa, 52% se simt motivați să își îndeplinească sarcinile, ceea ce dovedește că determinarea nu lipsește, chiar dacă stresul bate la ușă.
Căutăm ajutorul în gesturi de sprijin
Un alt aspect îngrijorător este faptul că discuțiile despre sănătatea mintală și emoțională sunt o raritate în echipe. 37% spun că nu se discută niciodată despre acest subiect, iar 49% afirmă că se discută rar. Ceea ce e și mai alarmant este că 41.27% dintre cei care nu discută niciodată sau rar se simt copleșiți. Iar dintre aceștia, 74% nu primesc nicio formă de consiliere psihologică.
Când vine vorba de a oferi sprijin emoțional colegilor care trec prin perioade dificile, 50% se simt pregătiți, iar 35% se consideră moderat pregătiți. Totuși, 81% dintre cei care cred că pot oferi sprijin se simt ei înșiși copleșiți. Asta ne ridică o întrebare importantă: cum putem oferi ajutor altora când suntem cufundați în propriile noastre probleme emoționale?
Pe de altă parte, este îngrijorător că 70% dintre respondenți nu primesc consiliere psihologică, dar au argumente: 33.3% nu au bani, 18.2% nu au timp, iar 26.3% nu au disponibilitate emoțională. Într-o lume în care, uneori, preferăm să ne „spălăm rufele în familie” sau să „ne ducem singuri crucea”, ne întrebăm de ce ne simțim adesea copleșiți.
Prietenii și relațiile sociale? Importante, dar le ignorăm
Să ne menținem relațiile sociale sănătoase în afara muncii pare a fi o adevărată provocare. 56.9% dintre respondenți reușesc rareori sau doar uneori să își mențină relațiile sociale. Practic, jumătate dintre noi abia dacă ne facem timp să ieșim cu prietenii sau să ne relaxăm alături de cei dragi. În schimb, 36.5% declară că reușesc deseori să își mențină aceste relații, iar doar un mic grup de 5.1% susțin că se descurcă întotdeauna. Se pare că echilibrul între muncă și viață personală este un ideal la care cei mai mulți doar aspirăm.
Somn? O raritate pentru mulți
Somnul ar trebui să fie soluția perfectă pentru toate problemele noastre legate de stres și oboseală. Dar pentru mulți dintre noi, somnul de calitate rămâne o raritate. 65% dintre respondenți afirmă că rareori sau uneori simt că se odihnesc cu adevărat atunci când dorm. Lipsa de somn regenerativ ne afectează atât sănătatea mentală, cât și productivitatea, perpetuând un cerc vicios al oboselii.
Concluzii: E clar, avem nevoie de schimbări!
După ce am parcurs acest studiu, concluziile devin evidente: suntem stresați, copleșiți și obosiți. Cu toate acestea, mulți dintre noi continuăm să muncim fără să ne acordăm pauze sau momente de respiro. Volumul de muncă nu este neapărat problema, ci incapacitatea de a seta limite sănătoase. Această incapacitate ne costă scump, pentru că ne afectează nu doar sănătatea fizică și emoțională, ci și viața personală și relațiile cu cei din jur.
Pentru a combate aceste probleme, soluțiile propuse de Andra sunt clare. În primul rând, avem nevoie de un mediu de muncă mai centrat pe oameni, cu accent pe sănătatea mintală. HR-ul și managementul trebuie construiască companii care pun oamenii pe primul loc. Introducerea în organizații a „Mental Health First Aid Responders” ar putea ajuta la prevenirea problemelor majore de sănătate emoțională, în timp ce Facilitatorii de ROST ar putea contribui la crearea unui mediu mai deschis și mai susținător. Educația psiho-emoțională este esențială pentru a calibra întreaga organizație la norme sănătoase, asigurându-ne că toți angajații au resursele necesare pentru a se adapta și a prospera.
Pe scurt, avem nevoie de o schimbare de paradigmă. Munca nu ar trebui să ne definească complet, iar cariera nu ar trebui să fie singura noastră sursă de sens în viață. Trebuie să învățăm să ne reglăm emoțional, să punem sănătatea mintală pe primul loc și să construim relații sănătoase atât la muncă, cât și în afara acesteia.
