Într-o societate absorbită de ecrane și bombardată cu stimuli din toate părțile, cititul pare că pierde tot mai mult teren. Peste 11 milioane de români nu au citit nicio carte în ultimul an, conform Institutului Național de Statistică. Lipsa timpului și a interesului sunt principalele motive invocate.
Deși tehnologia a facilitat accesul la lectură prin platforme și aplicații, doar o treime din populația adultă a citit cinci cărți în ultimul an. Femeile sunt mai interesate de lectură decât bărbații, iar în mediul urban se înregistrează o rată a cititorilor de 2,3 ori mai mare decât în mediul rural.
Oamenii buni, cei care nu se lasă înfrânți și care cred în schimbare, luptă împotriva acestei realități alarmante. Ei pun umărul la treabă prin diverse inițiative, fie că ne gândim la încurajarea lecturii de către biblioteci, implementarea programelor de lectură în școli, dezvoltarea unor platforme digitale dedicate lecturii, stimularea interesului pentru lectură în familie sau sprijinirea autorilor români.
Un exemplu în acest sens este clubul de carte organizat la Cluj de inițiativele Cititor în pijama și The self-care box. Gândit sub forma unor întâlniri cu o frecvență lunară, tematica acestui club este grija de sine și reconectarea la propria persoană. Se adresează oricărei persoane care își dorește să facă parte dintr-o comunitate, să dezbată cărțile citite, să discute despre sănătatea mintală și să participe la activități care o ajută să iasă din zona de confort și să se autodescopere.

De ce să participi la un club de carte?
În primul rând, te va ajuta să îți dezvolți abilitățile de comunicare și argumentare prin exprimarea propriilor opinii și ascultarea punctelor de vedere ale celorlalți. Cărțile au capacitatea de a ne transporta în diferite lumi și de a ne inspira să gândim creativ, iar astfel ne dezvoltăm creativitatea și imaginația.
În al doilea rând, prin participarea la astfel de evenimente ne putem extinde cercul de prieteni. Cluburile de carte sunt o modalitate excelentă de a cunoaște oameni noi cu interese similare cu ale noastre.
Al treilea beneficiu se referă la stimularea inteligenței emoționale și dezvoltarea empatiei. Cărțile ne permit să explorăm o varietate de emoții și experiențe umane, iar prin discutarea acestora ne dezvoltăm capacitatea de a identifica și de a înțelege propriile emoții, dar și ale celorlalți.
Al patrulea beneficiu constă în reducerea stresului și a anxietății. Inițiativele de acest fel contribuie la îmbunătățirea sănătății mintale și a stării de bine, relaxându-ne și eliberându-ne de stres. Ne ajută să creăm conexiuni și ne simțim parte dintr-o comunitate, iar aceasta reprezintă una dintre măsurile pe care le putem lua pentru a preveni epuizarea.
În prezent, lipsa de energie, burnoutul și precaritatea sănătății emoționale sunt problemele cu care ne confruntăm mulți dintre noi. În România, o treime dintre persoane se simt epuizate sau chiar în burnout, 23,3% și-au pierdut echilibrul emoțional, iar 70% simt că traversează o perioadă foarte dificilă.
Într-o lume tot mai grăbită și mai stresată, cluburile de carte și activitățile care au ca scop îmbunătățirea calității vieții oferă un spațiu de respiro și de reconectare cu sine și cu ceilalți.
Cum spune și Paul Olteanu într-un episod recent al podcastului Hacking Work: „Mișcarea, somnul și conexiunea sunt primele linii de apărare împotriva epuizării”. Cărțile și lectura ne conectează și, într-o proporție sănătoasă, ne țin departe de epuizare, de boală, dar și de o viață săracă în idei și povești.
Imagine copertă: Freepik.
***
Nu uita că ne poți asculta săptămânal la radio în fiecare marți, miercuri și joi la ora 10:20 la Radio România Cultural și la 07:20 la Radio Cluj.
Acest articol vă este oferit de Blankfactor, lider global în inovație digitală pentru fintech-uri și procesatori de plăți.
Companie americană cu prezență globală, Blankfactor își construiește o echipă puternică de inginerie software în România, având birouri în București, Cluj și Brașov și colaborând cu profesioniști de top din întreaga țară.
