Cei 38 de clujeni aruncați de Emerson: ”pentru Infosys nu suntem oameni, ci resurse, o linie într-un tabel”

Cei 38 de specialiști IT ai Emerson transferați fără voia lor, începând din Decembrie 2025, către firma indiană de outsourcing Infosys s-au întâlnit ieri cu reprezentanții noului angajator.

Vă ofer în continuare relatarea unuia dintre cei 38 de clujeni aruncați de Emerson în curtea firmei indiene. Am discutat ieri și azi cu mai mulți dintre ei, toți cei cu care am discutat spun exact aceleași lucruri, relatează aceleași informații și au exact aceleași sentimente.

De altfel, cei mai mulți au și afișat oficial pe Linkedin că își caută altceva de lucru, nu au de gând să accepte transferul cu forța la un angajator care le arată din start că nu are pic de respect și considerație pentru ei. Comentariile vă aparțin, vă rog să le păstrați într-un cadru decent:

Astazi au venit reprezentantii lor sa ne „vândă” visul Infosys si sa ne convinga cat de „norocoși” suntem ca vom lucra pentru ei.

De cand am intrat in sala, pe ecranul mare era proiectat un video call pe Microsoft Teams cu 3 indieni (nu suntem noi chiar asa importanți sa vină ei in persoana, scuzându-se ca nu au putut, dar au promis ne vom vedea și face to face). In sala erau trei romani, o indianca din UK si o tipa din Cehia adusa sa ne povesteasca despre cat de „bine” a fost la ei tranzitia.

Totul a inceput in stilul clasic corporatist: prezentare, laude la adresa managementului, discursuri goale despre valori si „oportunitati de crestere”. Mult bullshit, zero substanta.

Cand am ajuns la subiectele care chiar conteaza – salariu, compensații & beneficii – au taiat-o scurt: „nu suntem aici sa discutam despre asta, nu este momentul potrivit”. Adica exact ceea ce ne intereseaza pe toti este „off topic”.

Ne-au spus, in schimb, ca trebuie sa fim mereu performanti, sa ne autodepasim an de an si ca nu exista loc pentru greseli. Cine nu tine pasul cu KPI-urile impuse este „inlaturat” – si citez termenul folosit de ei – „nu avem nevoie de uscaturi”. Practic, ne-au transmis direct ca suntem inlocuibili si dispensabili.

Atitudinea lor? Superioara, ironica, plina de aroganta. Exact genul acela de superioritate rece care iti spune fara cuvinte ca, pentru ei, nu esti un om, ci o cifra intr-un Excel. Daca nu performezi dupa standardele lor, esti pus pe faras. Simplu.

Tipa din Cehia ne-a povestit ca tranzitia la ei a fost „super faina” si „totul a mers bine”. Dar printre randuri a strecurat si un detaliu esential: o parte dintre colegii ei au fost mutati ulterior pe alti clienti decat cei cu care incepusera. Asta mie personal imi ridica multe semne de intrebare. Daca ne iau pentru Emerson azi, dar maine ne trimit sa lucram pentru altcineva?

Iar ca sa vedeti cat de mult le pasa de noi: maine trebuia sa am un 1-to-1 cu una dintre cele patru persoane de la Infosys. Astazi am primit mail ca o persoana a anulat toate cele sase intalniri programate, fara explicatii. Alta persoana si-a anulat toate 1-to-1-urile dupa ora 12. Asta e „grija” lor fata de oamenii pe care urmeaza sa ii preia.

In concluzie, astazi am avut dovada clara ca pentru Infosys nu suntem oameni, ci resurse. Resurse care pot fi mutate, inlocuite si eliminate dupa bunul plac. Daca pana acum aveam indoieli, astazi ni s-a confirmat: pentru ei suntem doar o linie intr-un tabel si o cheltuiala care trebuie optimizata.

Suntem toți foarte dezamăgiți și supărați pe ce se întâmplă. Din păcate, asta este situația, vedem ce va fi mai departe, majoritatea vom pleca din ianuarie.

Distribuie articolul

Scris de

  • Doru Șupeală

    Doru este consultant de marketing, management și business, Managing Director al SPOR – Școala Pentru Oameni Responsabili, CEO al companiei Playmaker Consulting, realizator al proiectului Hacking Work, lector în cadrul programului Executive MBA al Transilvania Executive Education și autorul cărților „Employer Branding 100%” (2021) și „Experiența face diferența” (2017). Crede că viitorul profesional al celor mai mulți dintre noi va fi bogat și fericit dacă ne vom investi energia și entuziasmul în proiecte și echipe preocupate de creativitate, libertate, integritate, învățare continuă, colaborare, comunicare cinstită și inovație.

    Articole publicate

7 răspunsuri

  1. Eu cred ca ar trebui sa publicati si un raspuns coerent din partea firmei si a unor persoane care ar putea sa aiba si alta perspectiva asupra acestei mutari. Pentru unii ar putea fi considerata o oportunitate de a invata ceva nou sa preia un alt client. Intr-o piata a muncii care este continua schimbare mi se pare normal ca cei care nu vor sa se adapteze sa fie lasati pe bara.

    1. Am publicat de fiecare dată cu maximă promptitudine toate informațiile transmise oficial de către firmele implicate. Atât Emerson cât și Infosys ne pot transmite tot ce au de spus și vom prelua integral.
      În altă ordine de idei, cred că am ajuns în multe organizații din România, inclusiv în Emerson, la o înțelegere superioară, modernă și corectă, a relației dintre angajat și angajator și nu e cazul să acceptăm un regres către un sistem în care oamenii pot fi călcați în picioare într-un sistem care îi consideră piese de schimb.
      Poate că treaba asta funcționează în India, e treaba oamenilor de acolo dacă o permit, însă în România și în țările civilizate ne străduim să construim o piață a muncii bazată pe respect, colaborare, siguranță psihologică și demnitate.
      Să fie foarte limpede: nu poți face performanță economică durabilă decât în organizații cu culturi și climate de lucru sănătoase, în care oamenii sunt respectați, încurajați, susținuți, tratați corect și ascultați. Abordarea asta pauperă și rudimentară în care oamenii sunt consumabile ține de secolul trecut și nu produce dezvoltare, ci sărăcie.

  2. Pentru majoritatea corporatiilor, oamenii sunt doar niste resurse. E trist ca inca exista angajati, care au impresia ca sunt altceva decat niste cifre si se lasa pacaliti de vraja asa zisei familii, dar si de gogosile vandute de catre management.

  3. Cred ca atitudinea asta fata de India nu reflecta realitatea si denota o cunoastere superficiala a evolutiei economice globale. PIB-ul Indiei a crescut cu 7.8%, mai mult decat cresterea din Uniunea Europeana (chiar daca luam in considerare doar zona Euro) si mai mult decat cea din Statele Unite (https://tradingeconomics.com/india/gdp-growth-annual). Este adevarat ca in India exista diferente in modul de abordare pe care il are managementul fata de angajati, diferente care vin din cultura locala si care sunt percepute ca probleme majore in cultura vestica. Dar nu trebuie sa uitam ca probleme similare au existat nu cu mult timp in urma (si pe alocuri mai exista si azi) si in Romania. Nu cred ca suntem noi cei mai indreptatiti sa-i judecam pe altii si sa adoptam o pozitie de superioritate nejustificata din puncutl meu de vedere.
    Sunt de acord ca angajatii trebuie tratati cu respect si ca un mediu de lucru unde exista siguranta psihologica este mai productiv. In acelasi timp si angajatii trebuie sa ofere cea mai buna performanta companiei unde sunt angajati
    Ce nu prea inteleg este de ce sunt suparati angajatii pe compania Infosys cand decizia de externalizare a fost luata de Emerson. O intrebare buna ar fi: care au fost criteriile de selectie pentru cei 38 de angajati care au fost mutati la Infosys? Au existat criterii transparente? A fost externalizat un departament intreg din ratiuni de business? A existat in Emerson un contract colectiv de munca? Se pastreaza conditiile acestui contract in Infosys pana la expirarea lui?

  4. The formation of a union has always been discouraged – sometimes even through threats. Elections for employee representatives are repeated until someone favorable to management is chosen, under the pretext of “insufficient votes.” Candidates adjust their presentations from one vote to the next, trying not to upset leadership and avoiding promises that would truly benefit employees.

    One positive achievement of the current representative was keeping the “13th salary” benefit in the collective labor agreement. But what’s the point if you can no longer be sure you’ll still have a job by the time you’re supposed to receive it.

    Customers of the Cluj office – major names from across Europe and beyond, in industries like Pharma, Oil & Gas, and Chemical – most of them have unions. Their employees are protected, enjoy clear rights, and are valued and motivated to stay. Meanwhile, here, even the work-from-home benefit is being scaled back, under the pretext “it’s a higher up directive.”

    Why is it so complicated to have a union? Or even multiple unions – dedicated to Production, Engineering and so on?

    The fact that salaries here aren’t the most competitive in Cluj hasn’t bothered many, as long as there was a sense of job security and stability – something Emerson has proudly promoted. But now…

    Following the publication of recent the articles about the situation, many customer representatives from across Europe have reached out to ask “What’s going on in Cluj?” They’re surprised by the direction Emerson has taken. And if even our clients are asking these questions, the issue clearly goes beyond local leadership in Romania. It’s time to look higher up, toward those in „the West” who seem to be treating Cluj with less and less respect each day.

  5. The formation of a union has always been discouraged – sometimes even through threats. Elections for employee representatives are repeated until someone favorable to management is chosen, under the pretext of “insufficient votes.” Candidates adjust their presentations from one vote to the next, trying not to upset leadership and avoiding promises that would truly benefit employees.

    One positive achievement of the current representative was keeping the “13th salary” benefit in the collective labor agreement. But what’s the point if you can no longer be sure you’ll still have a job by the time you’re supposed to receive it.

    Customers of the Cluj office – major names from across Europe and beyond, in industries like Pharma, Oil & Gas, and Chemical – most of them have unions. Their employees are protected, enjoy clear rights, and are valued and motivated to stay. Meanwhile, here, even the work-from-home benefit is being scaled back, under the pretext “it’s a higher up directive.”

    Why is it so complicated to have a union? Or even multiple unions – dedicated to Production, Engineering and so on?

    The fact that salaries here aren’t the most competitive in Cluj hasn’t bothered many, as long as there was a sense of job security and stability – something Emerson has proudly promoted. But now…

    Following the publication of recent the articles about the situation, many customer representatives from across Europe have reached out to ask “What’s going on in Cluj?” They’re surprised by the direction Emerson has taken. And if even our clients are asking these questions, the issue clearly goes beyond local leadership in Romania. It’s time to look higher up, toward those in „the West” who seem to be treating Cluj with less and less respect each day.

  6. Puteti sa scrieti un articol si despre Webasto..?
    La fabrica din Arad, au fost deja disponibilizati toti din divizia R&D.
    Saptamana viitoare urmeaza sa fie pusi pe liber 300 de angajati.
    In Europa, vor fi dati afara in jur de 600 de oameni pana la sfarsitul lunii si pana Decembrie, inca 600.

    Joyson din Brad inchide fabrica.
    Delphi din Ineu va inchide fabrica.
    Fabrica de trenulete (Rocco & Fleischman aka Modelleisenbahn Arad) va inchide anul viitor pentru a reloca business-ul in Vietnam.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cel mai recent episod de podcast
Citește articole cu etichetele de mai jos

Alte articole similare

Nu te mai mulțumi cu „merge și așa”. 

De ce să tragi mai tare când știi că „merge și așa”? Ei bine, nu pentru șef sau companie, ci pentru tine. Ca să fii și tu mândru sau mândră