
Tinerii și primul job, o temă fierbinte: „Salariul minim la începutul carierei este școală plătită” – are dreptate Vlad Petreanu?
O analiză obiectivă a realității pieței muncii în ceea ce privește primul job pentru tinerii din România anului 2025.

O analiză obiectivă a realității pieței muncii în ceea ce privește primul job pentru tinerii din România anului 2025.

Economia comportamentală studiază cum gândim, ce ne influențează deciziile și de ce, uneori, cele mai eficiente soluții nu sunt cele evidente. Pentru că, în realitate, oamenii nu aleg rațional. Aleg în funcție de context, de emoții, de efortul depus și de modul în care le este prezentată opțiunea.

În luna octombrie încep 92 programe de formare profesională la nivel național, organizate de ANOFM. Vreo 1400 de oameni vor fi instruiți doar luna aceasta. Dar dincolo de utilitatea lor imediată, aceste cursuri ridică o întrebare mai mare: pregătim oamenii pentru economia de azi sau pentru cea de mâine?

Aproximativ 170 de posturi vor fi desființate la fabrica Bosch din Jucu, începând cu 1 decembrie 2025. Sunt vizate roluri precum șefi de schimb, șefi de linie și tehnicieni.

După nouă luni în care ITM București a tăcut, în ciuda întrebărilor și semnalelor repetate despre decesul Alexandrei Anghel în sediul companiei MDPI, apar primele semne că vocile care cer răspunsuri încep să fie auzite.

O serie de idei ale Guvernului Bolojan care pot schimba fundamental relația dintre stat, angajator și angajat + un mare red flag care trebuie clarificat.

Interviurile tehnice de la Google nu sunt capcane, dar cer gândire clară, comunicare și antrenament serios. AȘA te poți pregăti corect.

Locurile de Muncă în 2024, prin ochii OLX: producția și logistica conduc în angajări, iar salariul mediu net a depășit 1.000 Euro.