Radu Umbreș: Autosabotajul românesc – de ce nu avem încredere unii în alții?

De ce nu au românii încredere în colegii, vecinii, șefii și rudele lor? De ce nu știm să lucrăm în echipă și nu reușim să colaborăm, ca să facem treabă bună, unindu-ne forțele? De ce ne autosabotăm și nu reușim să facem performanță? Ce putem face ca să ieșim din această spirală păguboasă a șmecheriei și neîncrederii? Dacă ți-ai pus vreodată aceste întrebări, acesta este episodul de podcast în care vei găsi răspunsurile cele mai serioase și mai complete.

Ne întâlnim azi cu Radu Umbreș, unul dintre cei mai cunoscuți și respectați antropologi români din generația tânără. Radu este cunoscut pentru cercetările sale aplicate în care analizează încrederea, cooperarea, moralitatea și înșelăciunea în interacțiunile umane, concentrându-se pe viața socială de zi cu zi, rețelele informale și credințele culturale. A petrecut doi ani, incognito, ca muncitor în construcții, într-un sat din nordul Moldovei, pentru a își documenta lucrarea de doctorat și cărțile.

Și-a obținut doctoratul în antropologie socială la University College London, a parcurs un Master în Sociologie la Universitatea din Oxford și este licențiat în sociologie al Universității București. A parcurs mai multe programe de studiu și specializare la Oxford, Ecole Normale Superieure din Paris și Colegiul Noua Europă. Predă la Facultatea de Științe Politice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Teza sa de doctorat a fost transpusă într-o carte, publicată în 2022 la Oxford University Press, tradusă și în limba română, în 2024, la editura Humanitas, cu titlul ”NEÎNCREDEREA. Cum funcționează România profundă – O cercetare antropologică.”


Acest podcast este prezentat de UniCredit Bank, locul în care fiecare provocare devine o oportunitate de a construi un viitor mai bun. Proiectul multimedia Hacking Work este sprijinit de MedLife.

https://unicredit.ro/
https://medlife.ro/

Distribuie podcastul
Cel mai recent episod de podcast