#228: Aproape jumătate dintre elevii români nu înțeleg ce citesc. Ce înseamnă asta pentru piața muncii de mâine?; AI-ul îți poate ușura munca, dar are cinci costuri psihologice cu care te taxează.

Bonus: 7 din 10 angajați români sar peste masa de prânz, deși le aduce energie și concentrare; Toamna se numără concedierile: vedem cine taie din echipe și câți oameni sunt afectați.

Mircea Miclea, după rezultatele PISA: Inegalitățile dintre școli adâncesc prăpastia socială.

Rezultatele PISA 2025 arată că România nu are doar o problemă de educație, ci una care poate ajunge direct în economie și pe piața muncii. Concret, testele PISA arată că 52% dintre elevii români nu înțeleg matematica și nici nu pot aplica elemente de bază din această materie. Și „cireașa de pe tort”, 48% dintre ei nici măcar nu înțeleg ce citesc. La nivelul UE, doar elevii din Bulgaria și Cipru au rezultate mai slabe decât cei din România.

România este printre primele 10 țări din cele 91 participante în care diferențele dintre școli sunt la cel mai înalt nivel posibil, iar calitatea școlii explică aproximativ jumătate din diferențele de performanță dintre elevi, avertizează profesorul Mircea Miclea. În același timp, România a scăzut la Științe, Lectură și Matematică față de 2022 și este sub media OECD la competențele digitale. Pe termen lung, competențele slabe înseamnă mai puține joburi bine plătite și mai puține investiții în România.

„Inegalitatea aceasta se replică: ai o inegalitate la nivelul educației, care apoi se propagă mai departe în societate. Diferența dintre cei care fac parte din medii selectate și merg la școli bune și cei care sunt în spate va crește din ce în ce mai mult. De fapt, și datele PISA din acest an arată, la nivel global, că diferența dintre scorurile celor mai buni elevi și cele ale celor mai slabi este la cel mai ridicat nivel din toată istoria PISA.

Așa că e cu atât mai important de luat în seamă reducerea inegalității dintre școlile din România, pentru că altfel această inegalitate va fi din ce în ce mai mare și va produce falii sociale. Se vor crea moduri total diferite de gândire între cei care au un traseu legat de o școală bună și un mediu familial, socioeconomic avantajat, și cei care au un statut socioeconomic dezavantajat și o școală proastă. Se vor crea falii sociale: vor gândi diferit, vor acționa diferit, vor trăi diferit, din ce în ce mai diferit. Adică asta este o problemă de securitate națională: această creștere a inegalității”, a declarat Mircea Miclea în interviul pentru Edupedu.ro.

Concluzia noastră, după ce am văzut zeci de postări ale oamenilor șocați de rezultatele slabe ale elevilor la această testare internațională: nu putem judeca rezultatele copiilor fără să ne uităm și la mediul în care cresc, la inegalitățile dintre școli, la condițiile de trai, la șansele diferite pe care le au de la început și mai ales, la cât investim noi în educație.

Noul an școlar începe cu aceeași rană. Profesorul care a făcut AVC la 25 de ani: „Sistemului nu-i pasă dacă azi cazi din picioare. Mi-e rușine de rușinea celor din fruntea ministerului”

Și dacă tot vorbim despre rezultatele copiilor, merită să ne uităm cu mai multă atenție și la oamenii care-i ghidează zi de zi: Petruț Rizea s-a întors săptămâna asta la clasă, după un AVC pe care îl pune pe seama epuizării. Ironia e greu de ignorat – cu doar doi ani înainte, studiase burnoutul profesorilor în lucrarea lui de licență. Acum vorbește fără menajamente despre nopți nedormite, zile în care nu mânca și nu se hidrata, frica de după ore și un sistem despre care „nu pune deloc accent pe sănătatea profesorilor”.

La început de nou an școlar, am vorbit cu el despre burnout, vocație, frică, responsabilitate și ce le lăsăm moștenire generațiilor viitoare, fiecare din rolul nostru.

Ce ne mai doare (în online): anxietăți provocate de AI.

„Avem acum o listă cu anxietățile pe care AI-ul le provoacă în cei ce îl folosesc cel mai mult: programatorii. Și ceva îmi spune că se va aplica și în alte meserii cât de curând.

Cercetători danezi au lucrat cu o firmă de software mare (1.200 de angajați). Compania a pornit adopția organizațională de AI în ianuarie 2025: a început cu GitHub Copilot, l-a abandonat după 3 luni din cauza calității, l-a înlocuit cu Claude Code, a numit „ambasadori AI” în fiecare proiect și a introdus un model de lucru cu AI pe 5 nivele cu care angajații se autoevaluează. Dacă lucrezi într-o multinațională din Cluj sau București, probabil îți sună cunoscut. La un an distanță, interviuri cu ingineri, arhitecți, testeri și manageri au scos la suprafață cinci costuri psihologice:

  1. Anxietatea responsabilității: programatorii rămân răspunzători pentru cod pe care nu l-au scris ei.
  2. Povara verificării: autorii îi spun „verification tax”: costul ascuns pe care îl plătești ca să poți garanta pentru ce a generat mașina.
  3. Identitatea de meseriaș, fisurată: „Sunt un tip tehnic, iar AI-ul îmi ia toate părțile faine. Acum sunt doar o maimuță care scrie prompturi”, zice un arhitect software cu 30 de ani de experiență.
  4. Satisfacția dispare: „Am simțit cândva mândrie că sunt bun la codat. Toate lucrurile la care am muncit din greu … nu mai contează”, spune un senior.
  5. Angoasa incertitudinii: modele noi apar lunar, ce înveți azi expiră ca iaurtul, nimeni nu știe care sunt bunele practici.” – văzută la Mircea Șerdin.

România are oameni mai bine pregătiți pentru AI decât companiile în care lucrează.

România pare să aibă o bază profesională mai bună pentru AI decât sugerează nivelul foarte scăzut de adopție din companii. În Global Outsourcing AI Readiness Index 2026, realizat de Ataraxis, România a primit 63 de puncte la competențele legate de AI, peste Cehia, Bulgaria și Ungaria și sub Polonia. Scorul trebuie însă citit cu pragmatism: asta nu înseamnă că 63% dintre angajații români „știu AI”, ci este construit din indicatori precum competențele declarate pe LinkedIn, activitatea developerilor pe GitHub, demografia și migrația talentului. Cu alte cuvinte, spune mai degrabă că există oameni și competențe pe care economia le-ar putea folosi.

Companiile sunt însă în urmă. România are doar 42 de puncte la adopția AI în business, cel mai slab scor dintre cele cinci țări din Europa Centrală și de Est analizate. Iar datele Eurostat confirmă decalajul: în 2025, doar 5,2% dintre companiile românești cu cel puțin 10 angajați foloseau tehnologii AI, față de aproximativ 20% media UE.

Nici la pregătirea generației următoare nu stăm grozav, România este tot ultima dintre cele cinci țări din regiune analizate. Per total, ocupăm locul 13 din 25 în clasamentul Ataraxis.

Scurte și tari (I).

Aproape 8 din 10 angajați români stau maxim 30 de minute la masa de prânz, arată un studiu recent făcut de Edenred. Comprimarea pauzei de prânz este asociată în principal cu volumul ridicat de muncă și cu ritmul accelerat al activității profesionale. (Păi nu trebuia AI să ne eficientizeze munca? Probabil că o face, dar cine folosește AI știe că îndeplinește mai multe sarcini, verifică, corectează erori, ceea ce duce la „brain fry”, cum am mai scris pe aici). Închidem paranteza și revenim la studiul făcut de Edenred pe vreo 3000 de angajați, unde 7 din 10 chiar sar peste masa de prânz în fiecare zi sau ocazional, deși spun că le aduce energie, concentrare și pentru unii e cel mai plăcut moment social al zilei.

–

Din 1 ianuarie 2027, angajații ANAF vor fi evaluați după indicatori măsurabili, de la rezultatele instituției și ale structurii în care lucrează până la performanța individuală. Cei care primesc „bine” sau „foarte bine”, își ating obiectivele și respectă condițiile de integritate pot primi bonusuri de până la trei salarii de bază, în funcție de activitate și de banii disponibili. În schimb, calificativul „satisfăcător” vine cu o tăiere de 10% a drepturilor salariale până la următoarea evaluare. Ministerul Finanțelor spune că noul sistem ar trebui să pună accent pe calitatea rezultatului, nu pe numărul de controale sau volumul de activitate, iar indicatorii nu vor putea fi construiți astfel încât să încurajeze controale abuzive sau nejustificate. Sună bine pe hârtie, dar cum ne asigurăm că presiunea de a performa nu devine presiunea de a găsi cu orice preț ceva de amendat?

–

860.000 de români aveau, la finalul lui 2022, un certificat de handicap. Și pentru mulți dintre ei, problema nu este doar dizabilitatea, ci toate barierele pe care societatea le pune în jurul ei. Un raport Code for Romania identifică 42 de probleme cu care se confruntă persoanele cu dizabilități, de la accesul la educație, sănătate și locuri de muncă până la servicii publice și participarea la viața socială. Cercetarea propune 25 de soluții, inclusiv instrumente digitale care ar putea face viața de zi cu zi mai accesibilă. Pentru că o societate cu adevărat incluzivă nu le cere oamenilor cu dizabilități să se adapteze la o lume construită fără ei. Își schimbă lumea, chiar dacă asta înseamnă efort.

–

Companiile caută specialiști care înțeleg tehnologia și știu lucreze cu datele. Un raport Heidrick & Struggles, bazat pe date proprii din proiectele derulate pentru clienții săi din SUA și Europa, arată că cererea pentru manageri cu competențe avansate de analiză a datelor a crescut cu 350% într-un singur an. Au urmat strategia de brand (+333%) și marketingul digital (+180%). Cu alte cuvinte, transformarea prin AI nu mai înseamnă doar „cumpărăm un tool”, ci și „avem nevoie de omul potrivit care să știe ce facem cu datele și cum integrăm tehnologia în business”, fără să extindem permanent echipa. În plus, rămân esențiale competențele care țin o companie în funcțiune în perioade de schimbare: control financiar și audit, management de proiect, planificare și modelare financiară sau optimizarea proceselor.

–

În Statele Unite, un grup de parlamentari propune ca marile companii de AI să plătească o taxă care să crească automat dacă șomajul crește. Banii ar urma să finanțeze noi locuri de muncă în construcții, infrastructură și îngrijirea copiilor sau a vârstnicilor. Este una dintre inițiativele prin care politicienii încearcă să pregătească piața muncii pentru o eventuală pierdere masivă de joburi din cauza AI, de la programe de recalificare până la obligația companiilor de a raporta concedierile influențate de automatizare. Și oamenii din industria tech, inclusiv Bill Gates, Dario Amodei, CEO-ul Anthropic, și Sam Altman, au vorbit despre riscul ca AI să elimine un număr foarte mare de locuri de muncă și despre nevoia ca o parte din câștigurile generate de tehnologie să ajungă și la oameni.

–

A răspuns cu vorbe fără sens, iar AI-ul l-a crezut la interviul de angajare. Un influencer a pus la încercare un interviu de angajare făcut de un chatbot AI, răspunzând intenționat cu fraze fără sens și cuvinte inventate, iar sistemul a început să le interpreteze ca și cum ar fi fost răspunsuri profesionale reale. Botul a transformat expresii precum „raccoon protocols” și „plumes of gauze” în experiență de muncă și competențe relevante, apoi a încheiat interviul spunând că va reveni cu pașii următori. Experimentul, prezentat într-un clip satiric, arată cât de ușor poate fi derutat un sistem AI folosit pentru recrutare și ridică semne de întrebare despre cât de bine pot evalua astfel de instrumente candidații.

–

Doar 1,8% dintre persoanele ocupate din România lucrează în sectorul cultural, cel mai mic procent din Uniunea Europeană. În același timp, industriile creative trec printr-o transformare accelerată: 87% dintre creatorii care folosesc instrumente AI spun că acestea i-au ajutat să-și dezvolte mai repede afacerea sau comunitatea, dar 85% consideră că deciziile finale trebuie să rămână la om. Profesioniștii din industriile creative au nevoie de gândire strategică, competențe de business, management de echipă și capacitatea de a lua decizii într-un mediu în care AI preia tot mai multe sarcini. O miză importantă devine și protejarea proprietății intelectuale și transformarea ideilor creative în proiecte și afaceri sustenabile. Bucharest Business School propune, în acest sens, Creative MBA, un program dedicat celor care conduc afaceri din industriile creative și culturale.

–

CNA a stabilit reguli noi pentru creatorii de conținut cu peste 100.000 de urmăritori, valabile din 27 septembrie. Se aplică cui trece de acest prag (inclusiv cumulat pe toate canalele de social media) și îndeplinește simultan șase condiții: conținut cu scop comercial, responsabilitate editorială, minimum 24 de materiale postate în ultimul an și obținerea de bani sau beneficii din conținut. Cine bifează toate criteriile trebuie să se notifice la CNA, printr-un formular însoțit de act de identitate și declarația de venituri de la ANAF. Cei care deja se încadrează au 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii pentru a se conforma.

🧠 Oameni sănătoși, organizații sănătoase. Powered by MedLife.

Întrebările dificile nu duc neapărat la răspunsuri sincere.

Oamenii experimentați le pot anticipa, își pregătesc răspunsurile și pot controla conversația fără să spună, de fapt, prea multe. Cercetătorii propun o alternativă: întrebarea-surpriză, legată direct de ce a spus interlocutorul, dar suficient de neașteptată încât un răspuns pregătit să nu fie suficient.

Analizând peste 126.000 de teleconferințe cu rezultate financiare ale unor companii listate în SUA, cercetătorii au observat că astfel de întrebări îi făceau pe directori să ofere răspunsuri mai lungi, să evite mai des întrebarea sau chiar să intervină personal în discuție. În plus, întrebările-surpriză erau asociate cu schimbări mai mari ale prețului acțiunilor și cu modificarea recomandărilor analiștilor, semn că scoteau la iveală informații care puteau schimba perspectiva asupra companiei.

Ce-i de făcut? Pentru manageri, metoda poate fi folosită fără să transforme conversația într-un interogatoriu. În loc să cauți întrebarea cea mai agresivă, pornește de la ce spune interlocutorul, caută legături pe care nu le-a explicat, pune sub semnul întrebării o presupunere importantă sau introdu o situație ipotetică plauzibilă. Iar pe măsură ce AI îi ajută pe oameni să se pregătească mai bine pentru întrebările previzibile, întrebările adaptate la context, pe care nu le pot anticipa ușor, vor deveni și mai valoroase.

Îndemn la siguranță psihologică în locul potrivit, oferit de Iron Mountain.

Sindromul FOMO în carieră: cum spui DA oportunităților fără să te îngropi în sarcini.

Ți s-a întâmplat vreodată să accepți din impuls fiecare proiect nou, inițiativă sau ședință de la birou doar de frică să nu pierzi vreo ocazie uriașă de a avansa? Acesta este celebrul FOMO (Fear of Missing Out) aplicat în carieră, acea teamă continuă că vei rata ceva important dacă nu ești peste tot. Deși intenția de a fi implicat este excelentă, această abordare te duce rapid spre burnout și sarcini imposibil de gestionat.

Vestea bună este că poți rămâne un profesionist de top fără să-ți sacrifici energia sau calitatea muncii dacă faci tranziția de la un „DA” impulsiv la o selecție strategică a oportunităților. Înainte de a accepta o nouă provocare, acordă-ți 10 secunde și întreabă-te dacă acel task te duce mai aproape de obiectivele tale sau doar îți aglomerează agenda.

Atunci când vrei să fii un om de echipă, dar capacitatea ta este la limită, o tehnică genială este „DA-ul condiționat”. În loc să refuzi brutal sau să accepți resemnat, reîncadrează discuția: exprimă-ți entuziasmul pentru noua idee, dar întreabă clar la ce proiect curent poți renunța sau ce termen poate fi prelungit pentru a menține un nivel ridicat al rezultatelor.

Amintește-ți că de fiecare dată când spui „DA” unei sarcini secundare doar de dragul de a nu o rata, spui de fapt „NU” energiei și focusului tău pe proiectele care contează cu adevărat.

Scurte și tari (II).

Cât din salariul tău dinainte de pensionare ți-l „înlocuiește” efectiv pensia? În Spania, e 80%, cea mai mare rată, iar la polul opus, în Lituania, doar 17%. România nu apare în acest clasament făcut de Visual Capitalist pe baza datelor OECD (nu suntem membri), dar estimările ne plasează undeva la 40 – 50% (în funcție de contribuțiile la pilonul II), deci sub jumătate din ce oferă Spania. Concluzia mai largă a analizei este că banii țării nu garantează o pensie bună. Spre exemplu, Mexic și Turcia, economii mai mici decât Germania, oferă totuși rate de înlocuire mai mari. Contează cum e construit sistemul, nu doar cât de bogată e țara.

–

Volkswagen taie 50.000 de locuri de muncă și închide patru fabrici în Germania, într-una dintre cele mai dure restructurări din istoria gigantului auto. Compania vrea să-și reducă la jumătate numărul de modele și să-și concentreze producția, după ce a ajuns să aibă o capacitate de producție mult peste cererea din Europa. Fabricile din Zwickau, Emden, Hanovra și Neckarsulm urmează să fie închise, iar aproximativ 50.000 de angajați dintr-un total de 650.000 vor fi afectați. Volkswagen spune că presiunea vine inclusiv din concurența tot mai puternică a producătorilor chinezi și din taxele vamale americane.

–

Uber pregătește cea mai mare rundă de concedieri din 2020 încoace: aproximativ 3.300 de oameni, adică 10% din totalul angajaților, își vor pierde locurile de muncă. CEO-ul Dara Khosrowshahi spune că restructurarea are un obiectiv clar: o companie mai simplă și mai rapidă, cu mai puține niveluri de management și mai puține echipe fragmentate. Numărul managerilor va scădea cu 20%, iar unii angajați în aceste roluri ar lucra ca contributori individuali pe viitor. Pe lângă asta, Uber își reorganizează echipele de inginerie și își concentrează investițiile în ride-sharing, livrare și mașini autonome/robotaxi.

–

Wizz Air pregătește concedieri colective în România, iar 172 de oameni ar urma să-și piardă locurile de muncă. Potrivit unui document obținut de APIX.ro, disponibilizările ar urma să aibă loc în octombrie și noiembrie 2026 și îi vizează pe angajați din bazele Wizz Air din București, Craiova, Cluj și Iași. Cei mai mulți dintre cei aflați pe listă sunt piloți, copiloți și însoțitori de bord. Compania ar urma să țină cont, în stabilirea concedierilor, de evaluarea performanței și de vechimea angajaților în grup. Pe scurt, primii trecuți pe „lista neagră” sunt cei cu evaluări slabe și vechime mică.

–

Încă 450 de oameni își vor pierde locurile de muncă: Printmasters își închide fabrica din Cicârlău, Maramureș. Compania anunță că va reduce treptat producția, urmând să oprească activitatea în mai 2027 și să închidă complet fabrica până la finalul anului. Decizia vine din strategia Grupului Solo, care vrea să își concentreze producția și logistica într-o singură unitate din Europa Centrală și de Est și, potrivit companiei, nu are legătură cu performanța fabricii sau a angajaților. Cei aproximativ 450 de oameni afectați vor primi compensații și sprijin pentru găsirea unor noi locuri de muncă.

–

Judecata, gândirea critică, adaptabilitatea și capacitatea de a înțelege contextul devin tot mai importante pe măsură ce AI-ul intră tot mai mult în munca de zi cu zi. EY va investi 100 de milioane de dolari în bonusuri pentru angajații din Statele Unite care își dezvoltă astfel de competențe și folosesc tehnologia pentru a îmbunătăți modul în care lucrează. Schimbarea aduce o provocare pentru angajatorii din domeniu: dacă AI preia sarcinile de bază, angajații aflați la început de carieră riscă să sară etape importante din formarea lor. Mai mult, firmele angajează mai mulți oameni cu experiență decât juniori, în timp ce tinerii sunt încurajați să-și dezvolte abilități umane.

–

Canabisul medicinal ar putea ajuta angajații să lipsească mai puțin de la muncă. Un studiu al Universității din Georgia (SUA), bazat pe analiza datelor de pe parcursul a 35 de ani, arată că în statele care au permis folosirea canabisului medicinal, absențele de la muncă din cauza problemelor de sănătate au scăzut cu 6,9%. Efectul a fost mai puternic în industria prelucrătoare și în alte profesii în care durerile și suprasolicitarea fizică sunt frecvente. Cercetătorii au observat însă că același efect nu apare în cazul canabisului recreațional, iar consumul problematic poate fi asociat chiar cu un absenteism mai ridicat. Canabisul medicinal nu rezolvă cauza durerii, mai ales atunci când aceasta este provocată de condițiile de muncă, dar ar putea ajuta angajați să-și amelioreze simptomele pe termen scurt.

–

De la burnout la „vreau să demonstrez că pot”: tot mai mulți oameni aleg provocarea în locul confortului. Un studiu observațional realizat de MedLife pe Via Transilvanica arată că participanții care s-au înscris să meargă pe jos cel puțin 10 zile nu caută doar aventura, ci și o ruptură de rutina zilnică, suprasolicitarea profesională sau perioade dificile din viață. Primele interviuri au identificat șase tipologii de participanți, uniți de aceeași dorință: să iasă voluntar din zona de confort și să-și testeze limitele. Proiectul analizează conceptul de „stres bun” și urmărește dacă efortul fizic susținut, natura și ieșirea din mediul obișnuit pot avea efecte asupra stării fizice și emoționale. Tu cum te deconectezi de la muncă?

Cartea câștigătoare.

De ce e atât de greu să lucrezi cu oamenii, chiar și atunci când munca în sine e simplă? Pentru că fiecare vine la job cu propriile frici, orgolii, așteptări și experiențe, iar lucrurile astea nu apar în fișa postului.

În „Munca e ușoară, cu oamenii e greu”, Adina Palea, Charles Fine, Júlio Volpp și Loredana Pădurean vorbesc despre 10 abilități „smart”, nu „soft”, care ne pot ajuta să navigăm mai bine relațiile de la muncă. De la ascultare, validare și maturitate emoțională până la adaptabilitate, modestie intelectuală și perspective multiple, abilități care pot face diferența între o echipă care doar lucrează împreună și una care chiar funcționează.

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cel mai recent episod de podcast
Inspirație și Încredere din România Performantă

Alte articole similare